Se încarcă pagina ...

Generalii au tăcut pentru că n-au fost ascultaţi

Data publicarii: 11.05.2015 12:19:00

Madame de Staël, o scriitoare elveţiancă de limbă franceză, martoră atentă şi critic fervent a epocii napoleoniene, era cunoscută ca un excelent  condeier, înrâurind multe dintre gusturile literare ale vremii, în mai toată Europa. Nu s-a aflat în relaţii tocmai amicale cu Napoleon Bonaparte, doamna fiind un adversar declarat al acestuia. Odată a avut îndrăzneala să meargă să-l viziteze pe Împărat chiar la cabinetul său lucru, aflat la Palatul Tuileries.

 

Deşi anunţat de vizita inamicei sale, Napoleon parcă uitase de ea, lăsând-o să facă o lungă anticamera. Răutăcioasa scriitoare urmărea cu interes cum generalii lui Napoleon intrau şi ieşeau grăbiţi din biroul acestuia,  având pe umeri grade militare aurite cu eghileţi lungi sclipitori, pe piept medalii strălucitoare, creând privirilor vizitatoarei imperiale un vădit disconfort. În cele din urmă, este primită de Împărat, poftită să se aşeze, nu înainte ca aceasta să rostească nişte gânduri acide: „Sire, de ce atâţi de mulţi generali, cu zorzoane şi sclipiciuri pe uniformă, intră şi părăsesc grăbiţi cabinetul de lucru al domniilor voastre?” Împăratul răspunde sec: Madame, cu aceşti generali plini de sclipiciuri şi zorzoane eu conduc Franţa.”

 

Fără elita sa militară, Napoleon Bonaparte, ar fi fost un nimeni. Toţi marii bărbaţi politici şi  de stat ai lumii au avut şi au cei mai buni generali, în jurul lor, pentru că aceşti lideri nu pot înfăptui politica lor de securitate naţională fără o armată bine dotată,  bine instruită şi bine condusă de către cei mai capabili comandanţi ai ei. O forţă militară bine orânduită ridică moralul unei naţiuni, asigură liniştea acesteia, menţine într-o dinamică adecvată diplomaţia unui stat, temperează zelul unui adversar contondent geopolitic şi are multă credibilitate într-o alianţă politico-militară.

 

Ce-ar însemna Marea Britanie fără forţa sa militară şi fără generalii ei, ce-ar însemna SUA fără elita sa militară cu stele de general, ce ar însemna Israelul fără corpul său de generali de elită care au fondat statului Israel, ce-ar însemna Federaţia Rusă fără generalii ei cu care Putin ameninţă o lume întreagă etc?  Nu există stat modern fără o armată bine pusă la punct şi fără a avea cei mai buni şi fideli dintre generalii ei.

 

România a avut elite militare extraordinare, care au purtat mai multe războaie. Ieşirea la rampa europeană a Armatei Române moderne s-a produs după Rezbelul Oriental, din 1877,având în fruntea ei un prinţ adevărat şi bine instruit precum Carol I., .

Generalii români au dus pentru ţara lor campanii militare atât în est cât şi în vest, apoi au fost demobilizaţi, epuraţi de inşi precum Walter Roman şi clica de cominternişti, sosită aici pe tancuri sovietice, unii au fost asasinaţi de hoardele ruseşti, alţii închişi la Jilava, sau trimişi să moară în uitare la Canalul lui Dej, iar cei care au mai apucat să trăiască, prin ironia sorţii, sunt folosiţi de politrucii actuali la deschideri de parade militare. Mai sunt unii împovăraţi de ani care, abia respirând, încă îşi mai caută, cu umilinţă, drepturile primite de la Rege, după ce acestea  le-au fost confiscate de comunişti, apoi reconfiscate de corupţii roşii ai celor trei preşedinţi cu biografii obscure.

 

Generalii lui Ceauşescu nu s-au putut constitui într-o elită, ori într-o castă, ci pur şi simplu erau consideraţi activişti de partid „cu expertiză într-o altă specialitate”- cea militară,  şi trebuiau să moară pentru Ceauşescu, pentru partid şi, mai la urmă, pentru ţară. Elitele militare comuniste erau alese din rândurile clasei muncitoare, deci cu origine socială sănătoasă, verificaţi, la sânge de către securitate şi folosite ca nişte instrumente docile  la comanda armatei populare, instituţie aflată la dispoziţia partidului-stat, generalilor ei, interzicându-le orice fel de păreri şi reflexii particulare. Selecţia ofiţerilor de rang înalt se desfăşura conform principiului„nu contează că eşti prost, capeţi mintea după post”.

 

Evenimentele de foc din decembrie ’89 au constituit examenul istoric al „elitei militare ceauşiste”, aceasta nereuşind să se impună  într-o situaţie excepţională şi să decidă în sensul istoriei, lăsându-i pe românii îmbătaţi de setea de libertate nebună  pradă uşoară  în faţa propagandei neocomuniste şi a liderilor fătaţi de FSN, organizaţie politică făcută la comandă, care a furat puterea cu concursul nemijlocit a unor acte de trădări succesive din partea unor generali ceauşişti, din păcate.  Prin câteva decrete feseniste armata s-a reinventat, asistând apatică la crearea unei noi  Românii: cea a jafului naţional, cea lipsită de instituţii statale  puternice şi, ceea ce este cel mai grav, lipsită de apărare. „Mormanul de fiare vechi”, înălţat pe banii şi sudoarea românilor, pe parcursul unui sfert de veac, a fost distrus banditeşte, armata a fost subfinanţată iar generalii postdecembrişti nu au avut nici curajul, şi nici capacitatea de a reacţiona. Au rămas obedienţi, credincioşi noii puteri. Politicul, organizat pe găşti ierarhice, a feliat armata după interesele de partid, generalii fiind selectaţi după simpatii politice. Şi ei, generalii, au tăcut pentru că destinul lor profesional stătea în pixul unor analfabeţi politici şi nu aveau nici moşii unde să se retragă..

 

Generalii armatei statului socialist, din nefericire, s-au ocupat de agricultură, de minerit, de lucrări de artă, de Casa Poporului şi mai puţin de arta strategică. Ceauşescu a masificat armata, dar nu şi-a pregătit elita de comandă potrivit principiilor ducerii războiului modern, ci potrivit dogmelor de partid. O sumă de generali fricoşi şi dezorientaţi, fără personalitate consolidată, nu a fost în măsură să dejoace diversiunea condusă de Iliescu şi banda sa ordinară, pentru că unii dintre ei, cu studii la Moscova, au trădat pe faţă propriul popor. După 1990, conducerea politică strategică a ţării pregătise un număr important de ofiţeri superiori pentru a fi trimişi să studieze la Moscova. Cordonul ombilical roşu nu fusese tăiat.

 

Curajul de a răsturna această gândire prosovietică l-a avut generalul Guşă, dar a fost trădat, la rându-i, şi părăsit de conjuraţia de înstelaţi în frunte cu Stănculescu şi Iftimescu (cel din urmă, la „Revoluţie”, a urinat, de frică, pe calorifer). Au trecut cu arme şi bagaje la tovul Iliescu spre a se ocupa de mineriade, de curăţirea Pieţei Universităţii invadată de „golani” şi de a sprijini solidificarea noii puteri..

 

Următoarea generaţie de generali, cu toate constrângerile politice la care au fost supuşi, şi în ciuda unor prejudecăţi greu de înlăturat din gândirea lor, a fost aceea care s-au preocupat, în cea mai mare parte, de aderarea României la NATO şi UE. Generalii noştri au fost credibili în faţa Occidentului, au avut un limbaj comun clar, s-a comunicat excepţional cu ofiţerii NATO, rezultatele fiind cele cunoscute.

 

Primii generali care au avut curajul să spună că armata traversează momente de cumpănă în înzestrarea şi pregătirea ei, că este subfinanţată, că are o capacitate de reacţie slabă, că este prost echipată, au fost Mihail Popescu şi Eugen Bădălan. Au fost la un pas de a fi „linşaţi” de către Politic. Unul s-a dus  la cele veşnice iar celălalt a fost condamnat.

 

Generalul Degeratu Constantin, un admirabil camarad, a ieşit pe posturile de televiziune avertizând, cu aplomb şi curaj, faptul că armata română este pur şi simplu la un nivel inacceptabil de înzestrare şi instruire şi că NATO nu se va substitui armatei noastre pentru a ne apăra, Alianţa sugerându-ne să ne refacem, singuri, capacitatea de luptă a tuturor forţelor.

 

O televiziune năimită a refuzat, la sugestia unui serviciu de informaţii, să dea pe post opiniile generalului Degeratu cu privire la situaţia de criză din Ucraina, fiindcă opiniile sale erau antiruseşti. Adică fostul şef al SMG afirmase că Moscova ar putea ataca un stat membru NATO din estul continentului. Pentru astfel de păreri şi pentru unele „îngrijorări”, Degeratu Constantin a fost hurezit de către un sicofant cu pretenţii de analist, odinioară lătrător  pe la Europa Liberă, afirmând, cu cinismu-i cunoscut, că modestul  general a avut îndrăzneala să profeţească unele riscuri şi ameninţări venite dinspre estul României. Acest gugulete care gurgurează,  pe posturi tv, şuete mondene în loc de analize militare serioase, a ironizat armata cu un nou grad de general: cel cu opt stele. Ca să vezi!

 

Generalii noştri nu au tăcut şi nu tac, ci îşi pun în valoare cunoştinţele, talentul şi curajul de a lupta în condiţii de discreţie profesională maximă, fiind contributori absoluţi la întărirea structurilor de comandă autohtone şi ale Alianţei. Ei nu sunt mai prejos decât camarazi lor din alte state. Sunt cultivaţi, poligloţi, plini de personalitate şi instruiţi în teatre de operaţii reale. Însă unii agenţi de influenţă, aciuaţi prin tot felul de ONG-uri, contraatacă orice opinie militară autorizată pentru că SRI-ul, cu generali mai mulţi decât Armata, în loc să facă muncă autentică de contrainformaţii, se preocupă de probleme de judiciar, la DNA. Atunci, să treacă, onor SRI, la justiţie şi să ne lase în pace. În aceste condiţii este necesar ca armata să-şi  multiplice forţele intelligence-ului militar spre a controla informativ, mai bine şi mai rapid, toate aceste lichele şi vectori ce-şi fac veacul pe teritoriul naţional. Mai ales acum, când flancul sud-estic al NATO se află la contact cu provocările lui Putin, liderul slav ce  ţine, cu tot dinadinsul, să arunce Planeta în neant.

 

România postdecembristă nu s-a bucurat de lideri politici de excepţie, de anvergură, şi nici de voci care să rezoneze cu năzuinţele unui popor latin, trăitor la Porţile Orientului. Aceştia nu au fost în măsură să atingă obiectivele mari ale politicii naţionale,  ţara fiind capturată de o clică de corupţi şi mardeiaşi politici care au neglijat, criminal, armata şi elitele sale militare.  Cu toate acestea, generalii armatei, în tăcerea lor decentă, au ştiut să-şi cunoască rolul şi locul în cadrul Sistemului Apărării şi vor şti cel mai bine ce au de făcut, în situaţii de cumpănă, fără indicăţiile precise ale unor analfabeţi politici mincinoşi, locvace, ipocriţi şi incapabili de produs o politică mare pentru poporul care i-a ales. Liderii politici actuali, obraznici, sonori, miştocari şi putrezi de bogaţi, nu au nicio aplecare către armată, către corpul de cadre şi către frământările soldaţilor ei, ci sunt preocupaţi doar de bătălii politice la televizor. De ani buni se lucrează la o nouă lege a pensiilor militare, cu atâta „dăruire” de parcă s-ar lucra la redactarea textului Constituţiei, iar soldele militarilor bat pas de defilare pe loc.

 

Vinovat de starea jalnică a armatei este Politicul şi numai Politicul, insensibil la păsurile Apărării. Elitei militare, adică generalilor ei, nu i-a lipsit şi nu-i lipseşte curajul de a gândi şi acţiona. Moralul naţiei este scăzut urmare unei lideranţe proaste, generată de un guvern incapabil să gestioneze această ţară. Or, un guvern care îşi înşală permanent poporul trebuie, grabnic, schimbat.

 

În materie de apărare, toate guvernele postdecembriste ale României nu numai că şi-au înşelat cu obstinaţie poporul, dar l-au jefuit de întreaga sa avere,  l-au schilodit peste limita rezistenţei sale morale, punând în pericol destinul său statal şi îndreptând această entitate românească, răvăşită, spre marginea prăpastiei.Avem, de ani mulţi, lideri politici incompetenţi, lipsiţi de orice responsabilitate politică şi foarte puţin conştienţi de ceea ce fac şi gândesc mai ales acum, când au adus România într-o situaţie alarmantă din punctul de vedere al apărării.

 

Generalii armatei române au „tăcut complice”, iar „condamnabila lor tăcere” ne-a adus într-un impas real, din care, cu siguranţă, vom ieşi, dar nu fără sacrificii. Este momentul când generalii noştri aflaţi în rezervă şi retragere să iasă mai mult în spaţiul public, iar cei activi să se dezbare de păcatul de a fi slugile unor lideri politici mincinoşi şi incompetenţi, tratându-i după merit, cu  fermitate şi cu verticalitate. Iar dacă un ministru de război nu are aplecare către problemele apărării şi nu poate comunica cu elitele sale militare, atunci să plece. Mândria, curajul, capacitatea şi uniforma unui general al armatei nu se discută în cabinetele ascunse ale unor bezmetici politici. Iar dacă generalii noştri sunt apostrofaţi pentru părerile şi expertiza lor, pentru unele intervenţii publice normale, decidenţii politici să fie ameninţaţi, la rându-le, cu demisia publică a oricărui lider militar  nedreptăţit şi ofensat. Atunci vom vedea un război autentic între Politic şi Poporul Suveran.

 

Revin, până ce toţi politicienii se vor sătura, cu avertismentul marelui geograf  sovejan Simion Mehedinţi, rostit cu peste o sută de ani în urmă:  „Lupta cu armele este judecata de apoi a ţărilor. Atunci se vedea toată puterea sau toată slăbiciunea unui stat. Atunci este ziua de scrâşnire a dinţilor pentru toţi cei care au avut datorii de împlinit şi nu le-au îndeplinit cumsecade... Căci dacă mâine sună alarma iar oştirea nu va fi pregătită, zadarnic sunt toate. Degeaba am trăit şi am suferit pe acest pământ…., dacă nu vom avea o armată la înălţimea duşmanilor ce ne urmăresc şi a idealurlor pe care le urmărim.”

 

Sursă: ZiuaVeche.ro

_______________________________________________

 

Afisari: 2336
Autor: Stan Petrescu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter