Sub diktatul Palatului s-a stins flacăra impotentă a unui guvern amator şi s-a născut, în condiţii meteo grele, noul guvern securizat şi hotărât să se angajeze în aplicarea urgentă a unor soluţii expirate.

Fiind expresia unui risc guvernamental de profil maxim, noua echipă constituită, în miez de noapte, aruncă praf în ochii visătorilor de iluzii democratice şi încearcă să proiecteze imaginea unor feţe noi şi viguroase, capabile să ţină cârma scăpată definitiv şi irevocabil, din mâna marinarului. Filosofia „mama tuturor ştiinţelor” sau „gândirea care se gândeşte pe sine” reaminteşte celor care sunt interesaţi de evoluţia noastră că „Fiecare eveniment poartă cu el un mesaj similar şi reprezintă o consecinţă a unui proces mult mai important decât evenimentul în sine”. În spiritul celor enunţate, depunerea mandatului guvernului este evenimentul, detensionarea politică şi socială ar trebui să fie mesajul , iar ambele reprezintă consecinţa procesului dezastruos de guvernare.

Prin naşterea în miez de noapte a noului guvern, principiul filosofic conform căruia procesul este mult mai important decât evenimentul în sine, este tratat cu scârbă politică şi aruncat la gunoi. În aceste zile de potenţială schimbare am reflectat mult asupra unor strategii politice care ar fi reuşit să folosească întregul potenţial al românilor pentru transformarea în bine a societăţii, în ansamblul său.

Vedeam această schimbare însoţită de câteva inversări dramatice de actori politici şi situaţii care să transforme rapid înţelegerea, percepţia, experienţa şi revolta cetăţenilor într-un climat public echilibrat şi promiţător de speranţe. Lipsită de înţelepciunea politică şi civică, abandonată complet de popor şi exclusă din rezonanţa socială, alianţa portocalie, migratoare şi repetentă la examenul de conduită morală, a rămas agăţată de putere. Prin acest abuz, am fost din nou privaţi de dreptul de a beneficia de o cârmuire acceptată şi nu impusă. Alternativele pentru funcţia de premier au fost localizate din start, în sfera celor două servicii (interne şi externe), românii asistând la jocul de putere al serviciilor, arbitrat de preşedintele jucător. Prin deciziile palatului, deloc surprinzătoare pentru subsemnatul, am înţeles încă o dată că, societatea românească continuă să importe democraţie de peste ocean.

Dragi compatrioţi şi camarazi,
Vom trăi momente istorice de mare risc politic şi social, însoţite de persistenţa unor zgomote neplăcute şi dizgraţioase emanate din trompetele îmbuibate şi profitoare ale crizei artificial create. Lipsit de realismul şi înţelepciunea necesară, fostul premier Emil Boc, în ultimele clipe ale guvernării, a ţinut un discurs de nivelul clasei pregătitoare, operă a celui care a calculat acceleraţia şi puterea dumnezeiască a loviturii marinarului.

A fost prima şi ultima dată când, am reuşit să ascult un şir de cuvinte fără noimă rostite din graiul, atât de greu de suportat, în ultimii trei ani. Câteva analize sumare asupra discursului îmi provoacă, şi acum când scriu, o anumită revoltă interioară, pentru simplul motiv că omul şi guvernul său, au distrus viaţa şi cariera multor cetăţeni. Din tot acest discurs rezultă ideea principală, exprimată de Stalin către Churchill, în timpul Conferinţei de la Ialta, 1945: „Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică” (sunt convins că oratorul cu pricina nu o îmbrăţişează declarativ dar a aplicat-o drăceşte).

Stabilitatea economică mult trâmbiţată de cel care era „cocoţat” de către Olteanu, în jilţul lui „Ştefan Reformatorul” nu semnifică altceva decât, scăderea deficitului bugetar prin exploatarea la sânge a celor săraci. Şi cum orice risc de exploatare apare atunci când cheltuielile bugetare sunt mai mari decât veniturile încasate, am să dau câteva explicaţii sumare asupra strategiei criminale de reducere a deficitului bugetar. În primul rând, toată incompetenţa guvernării a fost aruncată în mod tendenţios şi direct spre bugetari, cei care, aşezaţi la baza şi sub ordinul statului, au asigurat, de-a lungul istoriei, funcţiile de bază ale acestuia.

Salariile mizerabile din învăţământ, sănătate, administraţie, poliţie, armată, cultură, au fost tăiate brutal şi rapid cu 40% reducând implicit cu acelaşi procent, potenţialul psihic de susţinere a statului de către slujitorii săi. Prin banii luaţi cu japca, fără niciun fel de jenă, din buzunarele bugetarilor şi pensionarilor militari , guvernanţii portocalii şi-au luat un interval de siguranţă suficient de mare, pentru a plămădi în laboratoarele incompetenţei, cele mai radicale politici fiscale şi bugetare.

Mecanismul austerităţii a fost analizat de mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel în economie. Concluzia lor a fost aceea că, este o mare greşeală să ieşi din criză prin austeritate. Pornind de la premisa că trebuie să reduci cu orice preţ deficitele lovind în cererea de consum prin tăierea salariilor, n-ai cum să ajungi la relansare economică. Sectorul privat, responsabil în proporţie de 80% de dezastrul economic, a fost protejat, cea mai mare parte a întreprinzătorilor declarând timp de trei ani „profit zero” şi producând evaziune maximă. Politica bugetară a fost permanent orientată tendenţios spre clienţii oneşti faţă de guvernanţi şi oneroşi în relaţiile contractuale cu statul. Averile au fost protejate prin neimpozitare suplimentară, profitul a fost stabilizat, sărăcia a fost generalizată. Militarii în rezervă şi-au pierdut dreptul la muncă pe tarlaua statului fiind îndemnaţi de cetăţeanul Emil Boc să meargă în sectorul privat la „fabrica de împachetat fum”.

Multe familii au fost nenorocite prin disponibilizările iresponsabile trâmbiţate prin nesuferitul rânjet portocaliu. Premierul demisionar a încercat să explice românilor ce însemnă această „stabilitate economică câştigată de români prin trudă şi suferinţă”. În primul rând, o scădere cu 5,36% a PIB în ianuarie 2011, faţă de decembrie 2008. În al doilea rând, o creştere a datoriei externe de la 44 miliarde euro în decembrie 2008, la 88 miliarde euro în ianuarie 2011. În al treilea rând, o scădere a investiţiilor străine directe de la 9,5 miliarde euro în decembrie 2008, la 1,6 miliarde euro în ianuarie 2011. De aici şi creşterea şomajului de la 6% la 7,4%.

Cetăţeanul Emil Boc a omis să ne spună care este gradul de evaziune fiscală patronată de „Regină”, care sunt pierderile Romgaz în anul 2011 şi cheltuielile suplimentare de la buget generate de dezordinea şi reaua intenţie în contractarea necesarului de gaz de la Gazprom. Sute de milioane de dolari „au fost aruncate în vânt” în timp ce bugetarii au fost nenorociţi pentru câţiva euro, echivalentul a 10% din valoarea evaziunii fiscale.

Creşterea economică, inflaţia, rata şomajului şi PIB pe cap de locuitor sunt indicatori relativi şi am să mă explic. Pe timpul „împuşcatului regretat” am participat la Congresul Ţărănimii şi am ascultat rapoartele a doi preşedinţi de CAP-uri. Unul raporta creşterea productivităţii (nr capete) cu 30%, iar celălalt cu 100% (era vorba de creşterea oilor). Primul avea 10.000 de oi şi avea o creştere de 3333 de capete pe an iar celălalt avea 400 de oi şi creşterea era tot de 400 de capete. Aşa este şi cu creşterea economică a României comparativ cu cea a Germaniei. Avem cea mai mică rată a inflaţiei şi cea mai mare creştere a preţului la benzină.

Dacă în decembrie 2008, preţul unui litru la benzină era de 2,80 lei (0,70 euro/ litru) în ianuarie 2012, preţul este de 5,57 lei (1,28 euro/litru) deci o creştere cu 80%, cea mai mare din UE. De aici pornesc toate preţurile, celelalte enunţuri de performanţă sunt manipulări. Rata şomajului a crescut în trei ani cu 25% adică de la 6% la 7,4%. Mai adăugaţi încă 10 % din forţa activă care lucrează la negru, în ograda patronilor evazionişti. Pe durata a trei ani, aproximativ 300.000 de cetăţeni români au plecat să lucreze peste hotare, la vedere sau la negru. Aceştia s-au adăugat celor trei milioane care sunt deja incluşi în piaţa europeană a muncii. Liberalizarea pieţei muncii şi evaziunea fiscală tacit acceptată, au mascat 35% din rata reală a şomajului, rămânând la suprafaţă doar 7,4%.

Principala contribuţie la creşterea PIB pe cap de locuitor a avut-o populaţia României care a scăzut fie prin migraţie, fie pe cale naturală, fie accelerată de reformele lui Boc. Tot în aceşti ani de guvernare statul a irosit o cantitate enormă de bani, peste 20 de miliarde de euro, proveniţi de la FMI şi Comisia europeană. Avem o evaziune estimată anual la 15 miliarde de euro. N-ar fi trebuit să ne împrumutăm deloc.

Există însă o categorie privilegiată, restrânsă, care beneficiază din plin de pe urma evaziunii. La aceste sume mai adăugăm miliardele de euro rezultate din creşterea TVA şi tăierile de salarii şi pensii. Cu neobrăzare şi lipsă de respect faţă de cetăţeni, camarila portocalie s-a înghesuit în locurile de tăiere a panglicilor la proiectele începute şi nefinalizate. Ne-au lăsat datori vânduţi. În industrie avem doar câţiva "actori" importanţi la ora actuală. Iar dacă ne referim la resurse, exceptând gazul natural, toate sunt în mâna companiilor străine. Băncile şi resursele energetice sunt controlate, aproape în întregime, de companii străine. Din acest punct de vedere am putea spune că avem un statut de colonie. În lipsa unei clase de mijloc şi prin generalizarea sărăciei pentru majoritatea populaţiei, tragem concluzia că guvernul Boc ne-a lăsat moştenire un regim oligarhic.

Pe acest fond de „bunăstare generală”, statul şi funcţiile sale au intrat în derivă. În acest context, nefavorabil reformelor, preşedintele jucător a conceput şi promovat din palat, operaţiunea de modernizare şi reconstrucţie a statului. Reconstrucţia oricărui stat de pe planetă vizează două obiective strategice generale: redimensionarea funcţiilor statului în conformitate cu noul context regional şi mondial; aducerea capacităţilor instituţiilor statului la nivelul acestor funcţii. Cele două obiective strategice au fost compromise, conceptual şi faptic, în lipsa unui suport popular şi a unui consens parlamentar. În consecinţă, au fost asumate principalele legi organice destinate stabilirii şi redimensionării funcţiilor statului şi au fost căpuşate instituţiile acestuia cu incompetenţi, clienţi şi mafioţi. Exemple sunt multiple, vă recomand să rememoraţi cazul primarului din Cluj, cazul ministrului muncii şi cel al actualului şef al ANAF suspectat de DNA, pentru instigare la evaziune fiscală.

În concluzie, discursul premierului demisionar a fost o licitaţie de minciuni şi promisiuni neîndeplinite! Emil Boc a depus mandatul pentru a rămâne agăţat de putere. Imediat a trecut la cârma partidului şi a desemnat principalii urmaşi. Conform principiului ”după mine potopul” a exclus din ecuaţia guvernamentală toţi colegii din echipa portocalie. Încă de pe vremea când ocupa „jilţul de premier”, a identificat o serie de inamici politici, fapt pentru care, din ecuaţia guvernamentală a exclus seniorii şi a promovat tineretul consilier supus şi energic.

Un tineret extrem de bogat având case, apartamente, case de vacanţă, maşini, terenuri, bijuterii, bani în conturi, tablouri şi obiecte de artă, acţiuni la Arlo Slatina, BRD – GSG, SIF Banat Crişana Arad, Transelectica şi Transgaz SA Mediaş, ceasuri şi investiţii imobiliare, etc. Cu o medie de vârstă de 37 de ani, noii demnitari extrem de bogaţi, vor să schimbe la faţă întreaga Românie. Legaţi ombilical de seniorii portocalii şi de structurile PDL, cărora le datorează prosperitatea imensă şi abuzivă atât pentru ei cât şi pentru rudele lor, aceşti tineri au avut căile deschise către banul public. Este puţin probabil, ca noua garnitură propusă să auditeze activitatea foştilor miniştri şi să prezinte public escrocheriile şi fraudele produse.

Prin urmare, tot Emil Boc şi garnitura veche vor lua deciziile de cheltuire a banului public. Atunci când s-a pus problema miniştrilor din UDMR şi UNPR s-a activat riscul unui dezechilibru parlamentar şi perspectiva suspendării imediate a şefului de la Cotroceni. Prin urmare, spaţiul de negociere al celor două formaţiuni politice a crescut substanţial, partidul portocaliu „fiind în corzi”. Acest element demonstrează evident că singura raţiune a demiterii guvernului este agăţarea de putere a haitei portocalii, pentru încă câteva luni. Dar pentru că Dumnezeu nu face minuni în favoarea celor care au distrus naţia, următoarele luni de putere vor aduce la suprafaţă, noi fapte de fraudă şi corupţie, greu de decontat...