AH, VOI SĂNII, SĂNII! ŞI VOI CAI, VOI CAI!

Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!
Numai dracul v-a scornit, mişelul!
Peste stepă-n goană cu alai,
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci
Lună nu-i, nici glas de cîini, nici ceaţă.
Încă n-am îmbătrînit pe veci,
Hai, dă-ţi suflet, viaţa mea-ndrăzneaţă.

Cîntă-n spargul nopţii, vizitiu,
Te-nsoţesc de vrei, dar cu tristeţe,
Despre ochii umezi care-i ştiu
Şi despre voioasa-mi tinereţe.

Pălăria mi-o pleoşteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-aşezam pe-un braţ de fîn ales,
Şi pe urmă, ţine-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburînd!
Şi-n tăcerea nopţilor stufoase,
Gureşa-mi harmonică oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat şi părul meu şi glasul.
De prea mult voios pălăvrăgit
Şi-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuşi plin de rost,
Gerul şi zăpada-mi saltă ţelul,
Fiindcă peste toate cîte-au fost
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul.
 

Traducere de George Lesnea