Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oara cânt,
la scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală,
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ti văd ochii plini de tot înaltul
Ca uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Tu – mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tau păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunţ întâia oară.

Traducere de George Lesnea