Se încarcă pagina ...

DACĂ

Data publicarii: 25.11.2009 19:45:00

 

 

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd
şi fiindcă o ai, te-apasă sub vorbe care dor;
dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor.

 

Dacă de aşteptare, nu oboseşti nicicând,
nici de minciună goală nu-ţi clatini gândul drept;
dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând,
şi totuşi nu-ţi pui mască de sfând sau de-nţelept.

 

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
sau gândul, deşi judeci, nu-ţi este unic ţel;
dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci
şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel.

 

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt,
răstălmăcit, naivii să-l ducă în ispită;
sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
de poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită.

 

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale,
ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa;
şi iarăşi, de la capăt, să-ncepi aceeaşi cale,
fără să spui o vorbă de neizbânda ta.

 

Dacă poţi gândul, nervii şi inima, să-i pui
să te slujească încă peste puterea lor
deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
afară de voinţa ce le impune - spor!

 

Dacă te vrea mulţimea deşi n-ai linguşit,
sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;
dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare.

 

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
cu şaizeci de clipe de veşnicii, mereu;
vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor
şi, mai presus de toate, un OM - copilul meu!
 

Afisari: 2754
Autor: Joseph Rudyard Kipling
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: szabados andrei (Dec, Mon 28, 2009 / 07:03)
aceste versuri 'manifest' tiparite adica scrise de mina/masina de scris (ce trebuia anuntata la militie) mi-au insotit (dosite in cartii etc. toata tineretea, asa ar trebui, toti sa stim sa ne sintetizam, apoi sa le urmam ca o cale, toata viata
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter