Se încarcă pagina ...

Arte vizuale

Percepţie estetică: "pitbul cu coadă de şopârlă"
09.05.2012 16:39, Miron Manega
Urmăresc cu îngrijorare, dar şi cu oarecare amuzament, cronicile de întâmpinare la amplasarea, pe treptele Muzeului de Istorie, a unei statui reprezentându-l pe împăratul Traian cu lupoaica în braţe. Astfel, în Evenimentul Zilei aflăm (din articolul ''Porcăria de la Muzeul de Istorie'') că aceasta ar fi ''primul monument dedicat câinilor maidanezi din România'', iar Adevărul titrează: ''Statuia lui Traian, hidoşenie de serie'', argumentând cu părerea unui student, care ar fi spus următoarele: ''Căţeaua parcă e victimă de la Cernobîl, cu acea coadă care îi iese din gât. O reprezentaţie grotescă'' (o fi vrut, probabil, să spună ''reprezentare grotescă'').
citeste tot >>
Adrian Costea şi conceptul de hotel-galerie de la Sarroglia
07.05.2012 23:55, Miron Manega
Aşa cum am semnalat la momentul respectiv, în foaierul hotelului Sarroglia din Bucureşti, au început să apară, începând din decembrie anul trecut, nişte statui din oţel. Autorul lor este Adrian Costea. Până în acest moment sunt patru lucrări şi în curând vor fi şase. Ele constituie doar un detaliu al unui concept cuprinzător, acela de HOTEL-GALERIE, unic în România, gândit şi structurat chiar de Adrian Costea şi agreat de patronii hotelului Sarroglia (Giaccomo şi Paolo). Practic, în acest moment, ideea lui Adrian Costea a început să se dezvolte, prezenţa celor patru lucrări acolo fiind deja un centru de atracţie pentru un public special.
citeste tot >>
În aşteptarea prostului gust reciclat
06.05.2012 11:45, Miron Manega
Alexandru Ghilduş de la Goldart este de părere că lipsa de gust destabilizează piaţa de artă şi anihilează criteriile de evaluare ale cunoscătorilor. Nu-i împărtăşesc punctul de vedere, din simplul motiv că nu lipsa de gust a dat buzna peste ''marfa'' de calitate, ci calitatea a tulburat apele limpezi şi liniştite ale lipsei de gust, agresându-le. O agresiune lăudabilă şi salutară, e adevărat, ca orice formă de educaţie, dar asta face parte din mecanism: nu poţi avea o piaţă de calitate, dacă n-o formezi. Iar asta poate dura, uneori, timp de o generaţie.
citeste tot >>
Diamantul şi tinicheaua
25.04.2012 09:33, Miron Manega
Pe 15 aprilie s-a încheiat, la Muzeul Guggenheim din Bilbao, o mult trâmbiţată expoziţie dublă, care includea 33 de lucrări ale sculptorului universal Constantin Brâncuşi şi nouă lucrări ale minimalistului american Richard Serra. Acestea din urmă constituie, de fapt, o expoziţie-instalaţie cu caracter permanent a muzeului, intitulată ''The Matter of Time'', care se întinde, ea singură, pe un spaţiu de 3.000 de metri pătraţi... Practic, Serra se agaţă de barba lui Brâncuşi pentru a obţine un loc mai în faţă în eternitate. Ceea ce, pentru negustorii de artă se traduce în cota de piaţă a artistului (Richard Serra), adică în bani.
citeste tot >>
Sculpturile lui Adrian Costea: aliajul stilurilor, monumentalitate şi eleganţă. Brâncuşi, via Miliţa Petraşcu
21.04.2012 23:17, MARIANA DRAGU
Raţiunea descoperea o combinaţie riguros elaborată de abstracţionism şi cubism, cu adaosuri de cinetism. Toate aceste elemente generatoare erau însă combinate în juste proporţii, formând un ''aliaj'' nou şi original. Lucrările impresionează prin monumentalitate (a nu se înţelege dimensiune mare) şi eleganţă.
citeste tot >>
Exclusivitatea lui Adrian Costea în raport cu Brâncuşi
21.04.2012 12:29, RODICA CRUCERU/ DANA POSTOLACHE
Reconstituind mental atelierul lui Constantin Brâncuşi de la Centrul Pompidou - în căutare de repere - am decelat în acea grupare densă de sculpturi ale lui Adrian Costea o singură posibilă ''revendicare'' a unei ipotetice ascendenţe: aceea a meşteşugului îndelung sublimat, devenit la Brâncuşi însăşi perfecţiunea polisării metalului pietrei sau lemnului prin care se constituie, seducător, opera; în cazul creaţiei lui Adrian Costea, conceptul, familia de forme şi realizarea lor spaţială devin originale şi îi aparţin în exclusivitate acestuia din urmă.
citeste tot >>
Artmark, 6 licitaţii în două zile. Bilanţ: 850.000 euro încasări
13.04.2012 00:16
Licitaţia de Capodopere din Colecţii Importante a adus cel mai mare total pentru sesiunea de licitaţii, peste 300.000 €; Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană a realizat cea mai mare rată de adjudecare, 98%; în cadrul Licitaţiei de Art Nouveau, Romantism şi Biedermeier s-a obţinut preţul maxim al sesiunii din aprilie, odată cu vânzarea picturii de Ştefan Luchian, ''După baie'', la valoarea de 85.000 €
citeste tot >>
Piaţa de artă - o insultă pentru artist?
10.04.2012 10:12, Miron Manega
În urmă cu doi ani am avut o ''coliziune'' insolită cu un tânăr artist fotograf. Pentru că întâmplător se aflau la mine mai multe fotografii ale sale, de mari dimensiuni, am avut proasta inspiraţie să-i fac o surpriză: am scos una dintre ele la vânzare, la o casă de licitaţii. Fotografia, care se numea ''IMPRESIE. RĂSĂRIT DE PLOAIE'', s-a vândut cu 950 de lei (noi). M-am grăbit să-i dau vestea, fiind sigur că el se va bucura mai mult decât mine, fotografia fiind şi opera, şi proprietatea lui. În plus era o confirmare relativ certă că lucrarea e valoroasă şi că impactul a fost puternic, de vreme ce a determinat o persoană care nu-l cunoştea să scoată 9,5 milioane din buzunar ca să cumpere
citeste tot >>
În răspăr: cămaşa legionară şi bucătăria de campanie din primul război mondial
04.04.2012 13:14, Miron Manega
Nici licitaţiile nu mai sunt ce-au fost, dacă e să luăm ca reper percepţia uzuală de ceremonial public de vânzare cu strigare a unor opere de artă. Ei, bine, iată că o casă de licitaţii serioasă, cum e Artmark, scoate la vânzare, pe 11 aprilie, tot felul de ''prostii'' care, unele dintre ele, n-au legătură nici măcar tangenţial cu arta. E vorba de licitaţia intitulată ''Militărie şi Antichităţi'', dedicată vieţii de ostaş. Printre loturile expuse întâlnim curiozităţi deconcertante, cum ar fi o bucătărie de campanie din primul război mondial (preţ de pornire 7.000 euro), o motocicletă militară germană ''Sachs'' (preţ de pornire 600 euro), o maşină de criptat ''Enigma'', folosită de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (10.000 euro), un tun englezesc de ceremonie cu afetul original, de la începutul sec. al XIX-lea (800 euro) sau o cămaşă verde, legionară (700 euro) etc.
citeste tot >>
Propovăduire, promovare, propagandă...
21.03.2012 16:32, Miron Manega
Da, o strategie de marketing poate - nu neapărat să impună, dar să inducă receptorului un anumit mesaj. Şi, da, îi poate limita posibilitatea de alegere. Dar se poate spune şi că îl orientează, în cazul că nu e ''orientat'', şi chiar că îi poate deschide mai multe perspective de opţiune. Toate acestea nu au însă neapărat legătură cu faptul că un obiect de artă se vinde sau nu.
citeste tot >>
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter