Aşa cum era de aşteptat, maturizarea pieţei de artă a dus la crearea unei structuri care să ordoneze statutul obiectului de artă în raport cu cu cei care-i determină mişcarea ape piaţă. Această structură se numeşte AEEAR (Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de artă din România) şi a apărut în 2005. Primul beneficiar al serviciilor AEEAR a fost casa de licitaţii Pogany, care între timp a dispărut de pe piaţă. Preşedintele AEEAR este scriitorul şi criticul de artă Pavel Şuşară.

AEEAR este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care “funcţionează pe criterii profesional-ştiinţifice şi acţionează în interes public, în scopul protejării şi promovării bunurilor cu semnificaţie cultural-artistică, indiferent de forma de proprietate a acestora”. Împreună şi alături de instituţiile abilitate ale statului, în conformitate cu legislaţia în vigoare, AEEAR “efectuează, din proprie iniţiativă şi la solicitări, cercetare documentar-ştiinţifică, expertiză şi contra-expertiză, autentificare, clasare şi evaluare pentru obiectele cu semnificaţie artistică din domeniile: artă plastică, artă decorativă, artă religioasă, etnografie şi artă populară, numismatică, filatelie, arheologie, tehnică etc”.

Cine beneficiază de serviciile AEEAR
Cam asta şi-a propus, conform statutului, Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă la înfiinţare, în 2005. Membrii fondatori au fost în număr de 12, majoritatea având specializare pe câte un segment de competenţă: Cătălin Davidescu - critic de artă de la Craiova, Vladimir Bulat - istoric la Oficiul de Patrimoniu, Cristian Tarbă - restaurator de hârtie la Muzeul Naţional de Artă, Ioan Lazăr - profesor de tehnici la Universitatea de Artă, Alexandru Măciucă muzeograf muzeul colec, Lucian Ionescu - criminalist, grafolog, specializat în expertiză grafică, Ion Anghel Mănăstire - secretarul Asociaţiei pe relaţii cu instituţiile beneficiare ale expertizei de acest tip (şi colonel MAI în rezervă). Acum, asociaţia are 23 de membri. Instituţiile care au apelat la serviciile de expertiză n-au fost în primul rând galeriile sau casele de licitaţii, cum ne-am fi închipuit, ci Vama, Poliţia, Interpolul, SRI, băncile, instanţele judecătoreşti şi agenţiile de asigurări. Deci, în primul rând instituţiile care au tangenţă cu activitatea infracţională a unor “operatori” de artă.

Experţi şi consultanţi
“Sunt două categorii de membrii AEEAR – spune Pavel Şuşară: membrii plini, care sunt atestaţi ca experţi de către Ministerul Culturii, şi membri consultanţi, care au experienţă foarte serioasă în relaţia cu obiectul artistic. Aceştia, fie sunt artişti care lucrează direct cu obiectul artistic, în datele lui materiale, fie sunt oameni implicaţi, la nivel de judecată şi de administrare obiectului artistic”. Printre membrii consultanţi se află Maria Albani, care a lucrat în televiziune, ocupându-se de artă şi artişti. Nu are atestat de expert, dar, spune Pavel Şuşară, e o foarte bună consultantă în lămurirea unor aspecte importante, referitoare la unele obiecte artistice. Tot consultant este şi Daniela Chirion, o pictoriţă care are şi un masterat în tehnici artistice şi restaurare, care cunoaşte problema construcţiei unui tablou, de la ţesătura pânzei până la verniul care se aplică în final. Membri fără atestat sunt şi sculptorul Vlad Ciobanu şi profesorul Liviu Lăzărescu, pe care Pavel Şuşară îl consideră “părintele restauratorilor interesaţi de tehnicile picturii”. Liviu Lăzărescu a fost zeci de ani şeful catedrei de tehnici de la Universitatea de Artă şi a scris şi un impresionant tratat de cromatologie.

Ce înseamnă o evaluare completă
Ca domeniu de activitate, AEEAR are, după cum spune şi denumirea, două componente: EXPERTIZA şi de EVALUAREA delimitate doar metodologic, pentru că, altfel, ele nu sunt neapărat separate. “Aceste componente se interferează, dar nu se suprapun – spune preşedintele AEEAR. Ele sunt delimitate doar metodologic. Adică, un operator ar putea să facă o evaluare cu destulă acurateţe a unui obiect de artă, în virtutea experienţei pe care o are pe partea activă - nu contemplativă - a pieţei de artă. Nu este însă suficient, pentru o evaluare completă. Pentru aceasta este nevoie de o judecată în dinamica obiectului de artă pe piaţă. Adică de o judecare a obiectului în evoluţie. Pentru că eu nu pot să formez preţul, eu pot doar să cer un preţ. Preţul îl formează piaţa, în timp. Într-un fel se vinde obiectul astăzi, altfel se va vinde peste un an, altfel pe termen lung. O evaluare completă ţine şi de această perspectivă şi impune formarea unui preţ de vânzare care devansează, în direcţia corectă, preţul de piaţă al momentului respectiv, fără să depăşească însă pragul de suportabilitate al pieţei”.

“Cazul” Tudor Octavian
Ni s-a părut interesant de lămurit cine are competenţa de a acorda… competenţe. Adică cine eliberează atestatele. “Atestatul de expert îl dă Comisia Naţională de Patrimoniu de la Ministerul Culturii – spune Pavel Şuşară - care e alcătuită din oameni de specialitate: muzeografi, istorici de artă, arheologi etc. Iar criteriile de acordare a atestatului sunt raţionale şi logice: studii de specialitate făcute, practica muzeografică, implicarea directă, concretă, în activitatea expoziţională a unui artist sau altul”. L-am întrebat pe Pavel Şuşară dacă Tudor Octavian este membru AEEAR. “Da, este. Tudor Octavian nu are însă atestat, pentru că nu are studii de specialitate. De altfel, nici nu cred că l-a cerut. El este consultant în asociaţia noastră şi reprezintă realmente o autoritate în domeniu. Ştie foarte multe lucruri despre artă, ştie lucruri profunde despre obiectul artistic, are şi capacitate de judecată, şi capacitate de relaţionare a obiectului cu alte obiecte similare, cunoaşte dinamica operei în timp, mutaţiile dramatice, derapajele, răsturnările de atitudine şi de abordare ale artistului etc… Pentru că, trebuie subliniat, expertiza nu priveşte doar obiectul în sine, ci şi relaţionare acestuia cu autorul, cu epoca în care a fost făcut obiectul. Tudor Octavian este unul dintre consultanţii noştri care stăpânesc foarte bine aceste lucruri”.

Tipic şi atipic în licitaţii
I-am rugat pe Pavel Şuşară să-mi lămurească următoarea situaţie petrecută la ultimele licitaţii de la sfârşitul anului 2010: la licitaţia din septembrie de la Artmark s-a vândut unul dintre cele mai representative “Care cu boi” ale lui Grigorescu (şi ca dimensiuni, şi ca valoare, şi ca semnificaţie) cu 155.000 euro. La licitaţia de iarnă a aceleiaşi case, un alt tablou de Grigorescu, “Păstoriţa”, foarte frumos, dar mai puţin reprezentativ valoric şi de mai mici dimensiuni, s-a vândut cu 175.000 de euro, devenind “campionul” absolut al vânzărilor de artă prin licitaţii din România. Pe de altă parte, la Alis, pe 7 decembrie, s-a vândut cel mai scump “Nud” al anului (75.000 euro), având tot semnătura lui Grigorescu. Tabloul era, prin tematică, atipic pentru creaţia lui Grigorescu, şi nici nu avea tuşa de la maturitate a maestrului. “Cunosc acel <Car cu boi>, a răspuns Pavel Şuşară, are o valoare artistică indubitabilă, fiind unul din rarele <Care cu boi> de o asemenea anvergură şi de o asemenea complexitate, din multele făcute de Grigorescu. Aici intervine însă partea de subiectivitate a cumpărătorului şi trebuie să acceptăm asta, indiferent dacă ne place sau nu. Nu neapărat importanţa academică sau de patrimoniu a tabloului îi conferă automat valoarea de piaţă, ci şi capacitatea de adresabilitate a imaginii. <Carul cu boi> are un grad înalt de previzibilitate, fiind cumva erodat în conştiinţa publică, pe când <Păstoriţa>, care are şi ea amprenta grigorescianismului absolut, nu are o fecvenţă atât de mare pe piaţă, ceea ce îi dă un plus de persuasiune. Pe de altă parte, valoare ei decorativă, de ambient, e mai mare decât a <Carului cu boi>. Aceste aspecte au dus la diferenţa aparent paradoxală de preţ în favoarea unei lucrări obiectiv mai puţin importante. În privinţa <Nudului> de la Alis explicaţia este de altă natură, şi anume faptul că nu este o imagine canonică a operei lui Grigorescu, nu e o constantă a creaţiei lui.
Pentru că, în mod paradoxal, pe piaţă se vând două categorii de imagini: cele canonice şi cele care derapează total de la canonic în privinţa artiştilor clasici. <Nudul> lui Grigorescu nu intră în canonul grigorescianismului, aşa cum s-a fixat el în mentalul nostru colectiv, ceea ce a declanşat interesul cumpărătorului care şi l-a adjudecat”.

Alexandru Ghilduş (Goldart): „Ar trebui introdusă asigurarea de malpraxis”.
“Văd utilă şi necesară existenţa unei asemenea structuri profesionale în următorii termeni: un eşec de apreciere al unui confrate (lucru care se poate întâmpla şi celor mai cunoscuţi specialişti din lume) ar trebui să determine o mobilizare a celorlalţi. Nu cred, în actualele condiţii şi cu actualele cutume ale pieţei de artă, că experţii şi evaluatorii, indiferent de structura din care fac
parte, vor acţiona cu responsabilitate şi conştiinţă, atâta timp cât nu există şi răspunderea pecuniară asupra unor expertize greşite. Ar trebui introdusă, în mecanismul pieţei de artă, inclusiv în activitatea AEEAR, asigurarea de malpraxis”.

Alexandru Bâldea (Artmark): „Profesionalizarea activităţii de evaluare este inerentă dezvoltării pieţei”
„Piaţa de artă de patrimoniu, emergentă, în plină dezvoltare, se infrastructurează şi profesionalizează treptat. Pe măsura ce dezvoltarea ei poate susţine financiar diversificarea funcţiilor, se specializează profesii derivate şi se constituie organisme profesionale. Unul dintre aceste organisme este AEEAR. Profesionalizarea activităţii de evaluare este inerentă dezvoltării pieţei şi nevoilor ei actuale, atât din unghiul nevoii de evaluare de sine-statatoare - alta decât cea aferentă punerii în vânzare a obiectelor de artă - cât şi din cea instituţională a completării spectrului de premise pentru bancabilitatea obiectului de artă”.

Citeste si in SAPTAMANA FINANCIARA