Se încarcă pagina ...

AUREL MANEA: "Revenirea la fotografiile vechi face parte din ciclul evolutiv"

Data publicarii: 01.07.2017 23:13:00

De când m-am apucat de fotografie, am început să urmăresc diverși fotografi, fie de portret, fie de peisaj, în principiu pe cei care reușeau să îmi bucure inima prin intermediul imaginilor lor. Aurel Manea este unul dintre acei fotografi care m-a lăsat mereu cu “gura căscată” și care mi-a dat ocazia, să bat la pas, cel puțin imaginar, o groază de țări, de locuri, în care încă nici nu visez să ajung. În rândurile de mai jos vă invit nu doar să îl cunoașteți pe Aurel, ci și să vă delectați cu minunile pe care reușește să le realizeze. 

 

 

R.I.:  Sesizând pasiunea ta pentru fotografia de peisaj, și realele opere de artă surprinse prin intermediul spectacolului naturii, ce fel de peisaj ai fi, dacă ai putea să te identifici cu unul? 

 

A.M.: Aș fi un val. Aparența a ceva concret și de sine stătător dar care e în fiecare clipă altceva.

 


R.I.: Care a fost cea mai dificilă experiență din excursiile foto?

 

A.M.:  Am avut câteva experiențe dificile și periculoase, dar nimic nu a fost mai dificil decât atunci când am rămas fără obiectivul foto principal, ce s-a defectat în fiordurile de vest din Islanda. Pentru ca, la doar 10 minute distanță, să se strice și mașina. Fără aparatul foto am simțit că am rămas fără o parte din mine.

 

R.I.:  Numește-mi un loc în care ai dori să te reîntorci pentru a-l refotografia și un loc în care nu ai fost niciodată dar ți-ar plăcea să ajungi. Ce anume te atrage la acestea?  

 

A.M.:  Mi-aș dori să mă reîntorc în Islanda. Dar nu Islanda de acum, cea comercială și turistică, ci în cea pe care o știu de acum 9 ani, pustie și intimă. Probabil o voi mai revizita și fizic, însă mă voi întoarce mereu cu nostalgie acolo, prin fotografiile ce le-am făcut și prin amintiri.

 

 

Aș dori mai departe să ajung în Siberia sau poate Canada, unde, încă, se pot găsi locuri neatinse. Experiența mea limitată și faptul că sunt un  călător singuratic îmi spun însă că nu aș putea face față.

 

R.I.:  Cât de important este echipamentul în fotografia de peisaj? La ce anume nu ai putea renunța din bagajul foto? 

 

A.M.:  Este, în mod evident, important echipamentul însă în limita în care are există o sinergie cu mine. Nu e prea greu și nu mă trage în jos. E motivul pentru care, zilele astea, am și renunțat la DSLR-ul cu cele 6 kg de echipament, pentru un Olympus micuț. E important ca echipamentul foto să îmi ofere flexibilitate creativă și să fie ușor, chiar dacă asta, uneori, dăunează calității tehnice a imaginii. Am nevoie de o plajă focală foarte mare și de o stabilizare puternică.

 

Nu sunt genul care folosește trepied decât atunci când e neapărat nevoie (au rămas doar astrofotografiile) așadar în măsura posibilităților, trepiedul e primul care dispare.

 

 

R.I.:  În opinia ta, care este punctul în care consideri că o simplă imagine a unei zone se transformă într-o fotografie artistică de peisaj? Ce dă sarea și piperul unei imagini?

 

A.M.:  O întrebare foarte interesantă ce merita dezvoltată și care are mai multe răspunsuri, în funcție de felul în care e privită problema.

 

Când, în timp, se întâmplă asta din punct de vedere al stării, este atunci când ea nu mai este căutată. Nu mai este destinația inițială, cadrul pe care mi l-am calculat în cap la început ci devine descoperirea naturală a detaliilor, a lucrurilor ce se află în fața mea și care sunt atât de ușor de văzut atunci când renunț la orice destinație inițială aveam în minte.

 

Cele mai reușite fotografii ale mele mi se par că sunt cele spontane, sunt detalii pe care de multe ori le-am văzut când nici nu aveam vreo intenție să fac fotografii. Sunt valurile de pe o plajă în Barcelona, sunt razele de soare ce treceau printr-o pădure acoperită de praf, sunt firele de iarbă ce au rămas după un foc pe câmp sau urmele retragerii apei pe nisip după o maree.

 

Când, din punct de vedere al subiectului e mai complicat. Aș spune că atunci când fotografia nu mai este de peisaj ci urmărește doar una din infinitatea de povești ce compun un peisaj întreg. O alăturare de elemente ce formează o sinergie, se completează și spun o poveste. Sau când iese din sfera esteticii și factorului de “wow, mamă ce apus” într-una de mood. Când în fața ei vrei să petreci mai mult de 2 secunde și să te lași puțin pierdut.

 

Dar nu cred că există un adevăr absolut însă pe aici, probabil mâine aș da cu totul alte răspunsuri.

 

 

R.I.: Te întorci la vechile imagini pentru a le re-edita sau a căuta elemente pe care poate nu le-ai descoperit de prima dată?

 

A.M.:  Constant, din totdeauna și pentru totdeauna. Revenirea la fotografiile vechi face parte din ciclul evolutiv. Pot să văd cu alți ochi ce am văzut atunci și pot revedea lucrurile ce s-au pierdut de la momentul fotografiei și până în Lightroom.

 

R.I.:  Tu ai descoperit fotografia sau aceasta te-a descoperit pe tine? Când și cum te-ai decis că imaginea este parte din tine?

 

A.M.:  Niciuna și ambele. Nu cred în cauzalități.

 

R.I.:  Deși știu că pentru un fotograf toate, sau aproape toate imaginile sunt bucăți din sufletul său, totuși care este imaginea care îți este cea mai dragă, care îți transmite cele mai multe emoții? 

 

A.M.:  Aș spune că “Still life” este, cel puțin în clipa de față, fotografia/seria ce îmi transmite cele mai multe emoții.

 


R.I.:  Ce fotografi urmărești / te inspiră? 

 

A.M.:  Aici din păcate lipsa mea de cultură fotografică își va spune cuvântul. Nu am avut niciodată fotografi preferați iar fotografia a început și s-a dezvoltat pentru mine strict experimental. Da, în clipa de față mă inspiră constant fluxul de fotografii reușite ce vin din foarte multe direcții însă nu aș ști să dau nume. Nici nu mi-aș dori.

 

R.I.: Unde îți pot admira lucrările cei interesați?  

 

A.M.:  Locul este site-ul meu personal, http://www.aurelm.com. Facebook-ul e ok ca prezentare pe moment însă acolo totul este perisabil și invadat de zgomot. Încerc pe cât posibil să îmi mențin site-ul curat și să prezinte lucrările așa cum îmi doresc.

 

Sursă: Din dragoste pentru arta

 

Afisari: 442
Autor: Raluca Ioana
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter