Se încarcă pagina ...

Când într-o zi moartea va veni să-mi zâmbească, sper să-i zambesc si eu

Data publicarii: 18.02.2014 20:02:00

 

Cand intr-o zi moartea va veni să-mi zambeasca, sper să-i zambesc si eu. Sper sa-mi spun ca am trait cum am stiut:  bine, rau, dar am trait . Am iubit in zadar si am suferit in zadar, dar in zadar nimic nu a fost.  Am calatorit si am vazut iar  faptul ca m-am plans tot timpul nu inseamna nimic mai mult decat ca m-am plans tot timpul. Sunt unde sunt si unde sunt a fost tot timpul alegerea mea. Daca s-ar fi intamplat altfel, ar fi fost altfel. Dar nu s-a intamplat. 

   

Am vazut mai mult din lume, in cativa ani, decat va vedea marea majoritate intr-o viata si pentru asta sunt recunoscator. Sunt recunoscator fara sa fiu recunoscator cuiva sau a ceva anume, ci pur si simplu sanselor care m-au adus aici. Am fost fericit, nu am fost fericit, in final nici nu conteaza, am trait. Si altceva nu este.

 

Îmi place să călatoresc. Îmi place să fotografiez.  Este principalul meu drog, singura pasiune pe care mi-o pot exercita în mod legal și acceptat. Fotografia este ceea ce văd, în felul în care văd sau în felul în care îmi amintesc și filtrez ceea ce am văzut. Până la urmă, e o interpretare și nimic mai mult. O bucățică din mine care, la rându-i, privită de altcineva, reprezintă o bucățică din privitor. Nu are vreo valoare în sine, mai mult decât cea care-i este dată de el și nici nu pretind altceva. Restul e sincronizare, coincidenta, limbaj comun asupra frumuseții și a esteticii.

   

Calatoresc in general singur. Din mai multe motive decat as vrea sa discut in momentul asta insa, oricum, am descoprit ca e cel mai frumos si ma simt cel mai in largul meu. Poate ca sunt o persoana care formeaza foarte usor chimie negativa cu altcineva, poate ca sunt foarte egoist si vreau sa merg, acolo unde vreau sa merg, cand simt ca vreau sa merg, iar alaturi de altii  m-as simti impovarat. Poate ca nu am prieteni cu care sa pot impartasi spontaneitatea asta (in general ma hotarasc cu mai putin de o saptamana inainte de a pleca undeva, cateodata cu o zi). Poate ca sunt norocs ca am mijloacele de a face asta si asta ma face sa ma simt cumva si mai singur. Cert e ca imi place sa colind lumea. Ce nu imi place e sa decid sa umblu. Nu imi place perioada premergatoare unei calatorii care e presarata cu ingrijorare si frica. Fara exceptie imi e teama de necunoscut, imi e teama de pericolele de acolo, imi e teama sa fiu singur intr-un loc strain. Dar poate ca si teama respectiva e de fapt ceva ce imi place si ma atrage, si odata plecat la drum drumul e ok. 

 

Săptămâna trecută am fost în Norvegia pentru prima dată. În general, în materie de călătorii, Islanda rămâne obsesia mea și am fost deja de cinci ori până acum, fără să îmi pară epuizată în vreun fel. Am o afinitate pentru țările nordice, atât pentru peisajele superbe și pustii, cât și pentru oamenii și felul de viață de acolo. Norvegia nu a facut deloc excepție, deși am avut relativ puține contacte cu locuitorii. Am fost în nordul extrem, în insulele Lofoten și Tromso. Și au fost mișto aceste locuri, aflate mai la nord decât oricare altele în care am fost vreodată.

 

 

Am vazut, in ciudat tuturor sanselor, a lunii pline si a cifrelor descurajante de pe site-urile de predictie a aurorei, spectacolul nordic de lumini din nou. A fost cel putin la fel de puternic precum in Islanda anul trecut.

 

Am vazut fiorduri dupa fiorduri, inghetate si imbietoare, captivante si periculoase, presarate cu  capcane care asteapta un pas gresit. Pana la urma am picat si eu intr-una si am cazut, prin gheata, in apa rece dar, din fericire, era aproape de mal iar adancimea nu depasea 1-2 m. Astfel, si eu, si aparatul foto am supravietuit si a fost doar o clipa nostima de care o sa-mi amintesc mai tarziu. Nu e prima oara si, probabil, nici ultima, cand pic prin gheata, asa ca, ieri, mi-am petrecut destul de mult timp citind tehnici de supravietuire in situatii de genul... Iar daca, nu...

 

Am condus 2000km pe sosele acoperite de gheata, m-am delectat cu drifturturi, am strabatut nenumarate tuneluri pe sub mare. Drumurile sunt surprinzator de bune iar zona e destul de populata si presarata cu satuce si orasele pescaresti de o frumusete aparte.

 

 

Ce nu mi-a placut au fost preturile de acolo, majoritatea intre 5x si 10x față de cele de acasa. Am avut mancare adusa de aici: cascaval, paine si cola, minimul necesar unui vegetarian ca mine. Nu pentru ca, intr-adevar, nu mi-as permite, ci pentru ca mi s-a parut mult mai rentabil. A trebuit, in cele din urma, sa recurg si la supermarketurile de acolo, sa ma inchin la vederea etichetelor si sa merg mai departe. Iar in ultima zi am mancat la o pizzerie din Tromso. M-a costat echivalentul a 250 ron o pizza medie si o carafa de vin. Dar a meritat, mi-am adus aminte ce interesant e sa ma imbat intr-un oras necunoscut, printre straini a caror limba nu o cunosc. Si acum, când ma gandesc, ma bucur ca preturile sunt foarte mari si asta alunga o multime de turisti. Ar fi pacat sa fie invadata tara de varii natii cu curu’ intr-un autocar si cu compacta foto in mana, pozand si nefotografiind, vazand si neprivind, observand si neintelegand. Si chiar si asa, Oslo a fost o mare dezamagire. Un oras banal plin de români dubiosi iesit la ciordit.  

 

Oameni am intalnit foarte putini de-a lungul calatoriei au fost relativ putini. M-a impresionat un grup de backpackersi indieni care erau intr-o calatorie de cateva luni prin toata Europa, cu trenul si un rucsac in spinare. A fost ceva interesant la care nu ma asteptam. 

 

Mi-au placut apusurile si rasariturile interminabile din perioada asta, 6 ore de ora de aur, 6 ore de culoare si nori aurii.
Si cam atat, ca sa n-o lungesc aiurea. Mi-a placut mai mult decat ma asteptam si, probabil, voi reveni intr-o zi. Pana atunci, ramane Islanda, marea mea iubire in materie de tari si locuri, in care sa ma pierd. Si restul lumii, atat cat voi apuca sa vad in viata asta...

 

 

 

 

 

Afisari: 1646
Autor: AUREL MIRON MANEA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Feb, Wed 19, 2014 / 02:03)
aici cuvintele parca incearca sa ofere o definitie... Minunii...superbele "oglinzi" ale Creatiei indeamna la tacere...iar titlul e cinic si coborator in absenta...

Dar...pacalitorul va fi mereu pacalit...Iubitorul...Iubit...
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter