Se ştie că licitaţiile de artă au reputaţia unor şedinţe “secrete”, ţinute cu uşile închise. Casa de licitaţii Goldart a propus o altă perspectivă, aducând licitaţiile cu obiecte de artă în mijlocul mulţimii. Prima breşă de acest fel pe piaţa de artă a fost făcută duminică 28 noiembrie, prin licitaţia de la Băneasa Shopping City. Care n-a fost doar o licitaţie într-un spaţiu neconvenţional, ci o schimbare radicală de optică.

„Nud” de Raul Egon Lebel, „vedeta” licitaţiei de la Băneasa Shopping City. A crescut de la 4.000 lei (preţ de strigare), la 15.000 lei (preţ de adjudecare)

Organizatorii şi-au propus, în primul rând, să demonstreze că arta nu reprezintă apanajul unei (aşa-zise) elite culturale, ci un demers care se adresează tuturor. Pe de altă parte, publicul obişnuit a avut ocazia să vadă pe viu ce este şi cum se desfăşoară o licitaţie de artă. Cei care au fost prezenţi la eveniment (alţii şi mult mai mulţi decât licitatorii) au avut, de asemenea, ocazia rară de a vedea lucrări ale unor mari artişti români despre care doar au auzit că există. Aceste lucrări, de regulă, prin licitaţii, doar trec de la un colecţionar la altul, iar restul lumii le vede doar în poze (în cel mai bun caz). Astfel de lucrări (printre care două tablouri de Grigorescu, un Tonitza, un Iosif Iser, un Adam Bălţatu, un Octav Băncilă etc.) au putut fi văzute şi contemplate „în carne şi oase”, ca să ne exprimăm… plastic, recte în ulei, pânză şi ramă.

„Arta este făcută pentru oameni, nu pentru critici”

În strategia de promovare a acestui tip de licitaţie, Casa Goldart a venit şi cu o găselniţă atractivă: în cadrul evenimentului, între orele 15,00 – 17,00, s-a asigurat gratuit, prin specialiştii în domeniu ai firmei, expertizarea şi evaluarea lucrărilor de pictură ale oricărui doritor. Adică, cei care au avut pe acasă lucrări de artă plastică „susceptibile” de a fi valoroase sau aparţinînd vreunui clasic, le-a putut aduce la mall spre expertiză şi evaluare. Ceea ce s-a şi întâmplat şi încă într-un număr destul de mare (10-12 persoane)...
„E un fals adevăr că oamenii, în general, nu înţeleg arta – spune Alexandru Ghilduş. Această prejudecată a fost indusă de aşa-zişii specialişti sau de artiştii care s-au retras în <turnul de fildeş> şi s-au autodecretat <neînţeleşi>. Publicul este mai în măsură să aprecieze ce-i place şi ce nu-i place, pentru că arta este făcută pentru oameni, nu pentru critici. De aceea am adus licitaţia de artă în mijlocul oamenilor”.

Conceptul „Părerea mea”
 

Cu ocazia acestei licitaţii, Alexandru Ghilduş, împreună cu fiul său, designerul Mihnea Ghilduş, au inaugurat un nou şi spectaculos concept de comunicare, intitulat „Părerea mea”, dar care ar putea fi denumit la fel de bine „Urmăreşte-mă!”, sau „Promote your self”. Încă din dimineaţa zilei de duminică, prin tot spaţiul mall-ului Băneasa City Center, au patrulat vreo 20 de persoane care avea încastrate pe genţi, rucsacuri, banderole, şepci, vestă, haine etc. rame digitale, pe care se derulau imagini promoţionale ale casei Goldart, lucrările de top vândute aici, lucrări ale lui Alexandru Ghilduş aflate în colecţia reginei Beatrix a Olandei, a lui George W. Bush, Jacques Chirac sau a defuncţilor Michael Jackson şi Pavarotti. Cei care purtau aceste „haine cu ecran”, genţi, rucsacuri etc. erau membrii familiei Ghilduş, prieteni, cunoscuţi şi studenţi de la Facultatea de Arte Decorative şi Design. „Acest concept de comunicare este simplu, ieftin şi eficient - spune Alexandru Ghilduş - şi se adresează celor care nu au resurse să investească în promovarea unor idei proprii, a unui produs sau a unei creaţii. Mesajul este la purtător, este vizibil şi dinamic. Spuneţi şi dumneavoastră, dacă aţi vedea pe stradă, în mijloacele de transport, într-un club, la cinema sau la teatru, un om cu un ecran în spate sau pe geantă, sau pe cap, nu v-aţi uita după el, nu l-aţi urmări? Şi, dacă pe acel ecran se derulează imagini sau mesaje scrise, nu le-aţi citi? Acest concept are avantajul că este la purtător, se poate deplasa oriunde doreşte acesta şi nu poate fi ignorat. Comunicarea este de la om la om şi are o mare putere de diseminare. Sunt convins că acest sistem va fi preluat şi folosit pe scară largă”.

Cartoanele lui Cioran au devenit „ecranele lui Ghilduş”
 

Alexandru şi Mihnea Ghilduş au reeditat involuntar, într-o formă cât se poate de modernă, o formă de auto-promovare pe care o practica, la Paris, înainte de a fi celebru, Emil Cioran. Numai că, pe vremea aceea, neexistând rame digitale, Cioran folosea nişte cartoane pe care scria ceea ce voia să afle parizienii în legătură cu ideile şi scrierile sale. Boemul scriitor plimba cu el, la vedere, acele „cartoane promoţionale” pe străzile metropolei, prin bistrouri, parcuri, magazine, librării etc. O mare parte din succesul de mai târziu se datorează acestei tehnici de marketing simple, ieftine şi eficiente. Ramele digitale ale celor doi Ghilduşi nu sunt altceva decât cartoanele lui Cioran „updatate” la tehnologia contemporană.

Citeste si pe SAPTAMANA FINANCIARA