Se încarcă pagina ...

Cele 3+1 praguri psihologice ale pieţei româneşti de artă

Data publicarii: 18.05.2013 14:53:00

 Acum, că Ştefan Luchian a mai spart un prag pe piaţa licitaţiilor cu obiecte de artă, ar fi cazul de-un bilanţ. Un bilanţ al pragurilor sau, mai bine zis, un rezumat al acestora. Cu precizarea că am numit “prag” nu un standard preconceput, convenţional ci, pur şi simplu, nivelul la care a stagnat piaţa românească timp de cel puţin un an.

 

Primul prag psihologic al pieţei de artă a fost vânzarea prin licitaţie, la Alis, în 2003, a unui tablou de Grigorescu, cu fabuloasa – la vremea aceea – sumă de 59.900 de euro (“Fată culcată în iarbă”). Acest prag a rămas neclintit până pe 18 martie 2007 când, tot la Alis, “Nud cu eşarfă galbenă” de Theodor Pallady a preluat poziţia de lider cu 75.758 euro preţ de adjudecare. Pentru foarte puţin timp însă deoarece, pe 7 noiembrie, Alexandru Ghilduş a reuşit să vândă, la Monavissa (casa de licitaţie la care era manager) un Tonitza cu 97.000 euro (“Studiu pentru un portret”), stabilind un nou prag.    

 

“Fată culcată în iarbă” de Nicolae Grigorescu

 

“Studiu pentru un portret” de Nicolae Tonitza

 

Utopiile lui Pavel Şuşară şi “iepurii mecanici” de la Alis

 

Anul 2007 a constituit, aşadar, al doilea prag psihologic al pieţei de artă. A fost şi anul cel mai bogat în mişcări “seismice”, care pregăteau, parcă, intrarea într-o nouă paradigmă. Aceste mişcări fuseseră anunţate, de altfel, încă de la sfârşitul anului 2006, când casa de licitaţii Pogany, condusă de Pavel Şuşară, contraria piaţa de artă din România cu nişte preţuri care-ţi tăiau respiraţia (“Dramă folclorică”, a lui Ţuculescu, de pildă, era evaluată la 600.000 de euro).

 

Lucrarea, evident, nu s-a vândut, ea depăşind cu mult pragul psihologic al pieţei de la vremea aceea (şi chiar al momentului de faţă). Pavel Şuşară a fost însă un vizionar, chiar dacă preţurile propuse de el păreau o utopie. „Vreau să ajung să fac expoziţii - declara  el - în care Grigorescu, Andreescu sau Aman să stea lângă Florin Mocanu sau lânga cei mai nonconformişti artişti contemporani. Şi o să vedeţi că stau bine, dacă lucrările sunt bune. Noi trebuie să dizlocăm din conştiinţa multora stereotipul că în artă moartea este afirmativă. Şi că lucrările unui artist sunt cu atât mai bune cu cât el e mai mort“.

 

“Dramă folclorică” de Ion Ţuculescu

 

Toate licitaţiile din 2007, atât la Alis, cât şi la Monavissa (căci doar acestea erau), s-au desfăşurat sub semnul stabilirii unor cote de piaţă reale. La licitaţia din 4 februarie de la casa Alis a avut loc o întâmplare care, cu puţină inteligenţă, se putea transforma în strategie de marketing: vânzarea a trei tablouri din colecţia Năstase. Graţie notorietăţii proprietarului, tablourile s-au vândut, într-adevăr, dar lovitura de teatru a licitaţiei au dat-o alte lucrări: două tablouri anonime şi nedatate, de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care îi înfăţişau pe marii vornici Ioan şi Alexandru Calimachi în haine de epocă. Preţul de pornire al ambelor tablouri a fost de 7.000 de lei, dar a crescut spectaculos la 38.000 (11.176 de euro), devenind adevăratele vedete ale licitaţiei. Tablourile lui Năstase au avut astfel rolul unor iepuri mecanici ai “curselor” cu tablouri.    

 

Demolarea unei prejudecăţi

 

Pe 11 martie 2007, Alexandru Ghilduş îndrăznea, la Monavissa (şi pentru prima dată la o licitaţie în România), să scoată la vânzare artişti “vii”, spulberând prejudecata potrivit căreia aceştia n-ar fi compatibili cu licitaţiile. Scepticismul în privinţa oportunităţii unei asemenea mişcări nu era lipsit de justificare. Se ştie că, prin moartea unui artist, opera acestuia este cuantificată într-un număr fix de tablouri, ceea ce simplifică stabilirea şi evoluţia acestei cote. Dacă artistul trăieşte, este de presupus că el încă mai creează, ceea ce face din numărul de lucrări o variabilă stânjenitoare pentru evaluatori. Aşa s-a creat cutuma ca în licitaţiile din România să nu fie vândute decât opere ale artiştilor care nu mai sunt în viaţă.

 

Exact această cutumă a fost subminată prin iniţiativa lui Ghilduş. Pe de altă parte, participarea contemporanilor a fost profitabilă şi pentru lucrările clasicilor, acestea fiind vândute la preţuri considerabil mai mari decât în mod obişnuit. Piaţa de artă din România a fost marcată, în 2007, de încă un eveniment major: inaugurarea, la Hanul cu Tei, a celui mai mare complex de galerii de artă (singurul, de altfel) din Bucureşti şi din România. Iniţiativa nu a aparţinut vreunei instituţii sau vreunei firme specializate, ci unui fost fotbalist: Ilie Dumitrescu. El a devenit, astfel, primul fotbalist care investea în cultură (şi ultimul, până astăzi).    

 

2008, anul scandalurilor şi al renaşterii

 

Depăşirea acestui prag s-a întâmplat la sfârşitul anului 2008, pe 11 decembrie, la Artmark. A fost precedat însă, pe tot parcursul anului, de cele mai mari scandaluri interne ale caselor de licitaţie, scandaluri ce păreau că vor atomiza complet piaţa de artă. Încă din ianuarie, Pavel Şuşară era exclus de la propriul concept, pe care-l pusese în pagină la casa Pogany, foştii parteneri, Jean şi Sorina Ionică, mergând mai departe fără el (şi fără acel concept), dar păstrând însemnele. Şuşară a fost nevoit să reia proiectul în cadrul propriei galerii (Luchian 12), căruia i-a adăugat licitaţiile ca domeniu suplimentar de activitate.

 

Alexandru Ghilduş a fost şi el nevoit să-şi dea demisia de la Monavissa, după ce ridicase, ca manager, încasările casei cu 600%. În replică (de familie) soţia şi fiul său şi-au deschis atunci casa de licitaţii Goldart. Aceasta a intrat rapid şi spectaculos pe piaţă, succesul fiind accelerat, paradoxal, de procesele declanşate împotriva Goldart de foştii parteneri ai lui Alexandru Ghilduş. Iar pe 16 noiembrie familia Ghilduş, în formula Goldart, a vândut un alt Tonitza (“Minora”), cu un preţ aproximativ egal “Studiului pentru un portret” de la Monavissa, din anul anterior.

 

Aşadar, anul 2008 a fost un an marcat de scandaluri care, paradoxal, au împins piaţa de artă înainte. Căci, dacă la începutul anului funcţionau în Bucureşti  doar trei case de licitaţii, la sfârşitul lui noiembrie erau déjà cinci. Iar pe 11 decembrie 2008, o dată cu licitaţia ţinută în sala Atlas a hotelului Radisson, a intrat “în pâine” cea de-a şasea: Artmark. Vânzările au depăşit 570.000 euro, constituiind cea mai mare cifră de încasări realizate până atunci, la vânzarea prin casele de licitaţii. Iar cel mai scump tablou adjudecat a fost un ulei pe carton de Nicolae Tonitza, intitulat „Fata în roz”. Preţul de adjudecare: 120.000 de euro.

 

 

"Fata în roz" de Nicolae Tonitza

 

Depăşirea pragului de 100.000 euro avea să fie un reper istoric pentru vânzarea prin licitaţii căci, începând de la acel moment şi până pe 14 decembrie 2011, creşterea preţurilor nu s-a mai oprit.  Artmark era, de fapt, aşa cum singură se autodefinea pe pagina de prezentare a site-ului propriu, “cea mai amplă antrepriză din piaţa românească de artă şi marketing cultural, cuprinzând casa de licitaţie de opere de artă Artmark şi două galerii, ArtSociety, axată pe expunerea operelor de artă clasică şi modernă, respectiv Point, specializată în promovarea artei contemporane tinere”.    

 

Artmark, noua “locomotivă” a pieţei de artă

Apariţia acestei antreprize a reconfigurat întreaga piaţă de artă. Practic, tot ce s-a întâmplat vizibil, ca performanţă şi expunere (deci şi pe verticală, şi pe orizontală) în domeniul vânzărilor cu opere de artă, din decembrie 2008, până pe 24 aprilie 2013, a însemnat Artmark. Prin lucrările adjudecate aici, Grigorescu a fost, iniţial, scos complet din topul vânzărilor pentru ca, apoi, să revină, în spirală, la nivelul care i se cuvenea.

 

Concret, la sfârşitul anului 2005, Grigorescu ocupa, în clasamentul primilor zece artişti vânduţi prin licitaţie, opt poziţii. A revenit la acelaşi număr de poziţii în aprilie 2011, dar nu la preţuri cuprinse între 33.000 euro (“Drum de ţară”) şi 59.900 euro (“Fată culcată în iarbă”), ca în 2005, ci pe o plajă cuprinsă între 155.000 euro (“Car cu boi”) şi 270.000 euro (“Ţărăncuţă odihnindu-se”). Toate cele opt lucrări au fost vândute, evident, prin casa de licitaţie Artmark. Pe 14 decembrie 2008, tot la Artmark, Grigorescu a fost detronat din nou de Tonitza: lucrarea acestuia, “În iatac”, a fost vândută cu 290.000 euro. Acesta a fost al treilea prag psihologic al pieţei de artă căci, din 14 decembrie 2011, până pe 24 aprilie 2013, nici Artmark, nici altă casă de licitaţii n-a mai dat vreun “campion”, nivelul maxim de preţ rămânând înţepenit la 290.000 euro. Era timpul să se mai întâmple ceva.

 

"În iatac" de Nicolae Tonitza
 

Artmark centrează, Goldart marchează, toată lumea câştigă

S-a întâmplat anul acesta, în luna aprilie, când Artmark a anunţat scoaterea la licitaţie a unei lucrări de Ştefan Luchian, intitulată “Primăvara (Două muze)”. În plină campanile de promovare a lucrării, casa de licitaţie concurentă, Goldart, condusă de Luminiţa Ghilduş, a anunţat participarea la licitaţia proprie a unei alte lucrări de Luchian, “Două fete”, variantă mai îngrijită a celei dintâi, având, în plus, şi semnătura autorului (cea de la Artmark nu era semnată). Rezultatul: ambele lucrări s-au vândut. Prima pe 17 aprilie, la Artmark, cu 100.000 euro, cealaltă pe 24 aprilie, la Goldart, cu 300.000 euro. Practic, vânzarea lucrării de la Goldart a beneficiat de întregul marketing “pompat” de Artmark în lucrarea licitaţiei sale. A fost ca în fotbal: unul centrează, altul marchează, echipa câştigă.

 

 

"Două fete" de Ştefan Luchian

În felul acesta s-a deschis perspectiva celui de-al patrulea prag psihologic al pieţei de artă, care ar putea să se fixeze lejer la 500.000 euro, dacă nu la un milion, egalând, în felul acesta, performanţa licitaţiilor din Ungaria pentru o lucrare vândută. Întrebat dacă nu-l afectează faptul că marketingul casei Artmark a dus la atingerea nivelului de 300.000 de către casa concurentă Goldart, Alexandru Bâldea, managerul casei Artmark, a răspuns aşa: “Ba mă afectează, dar în mod cât se poate de pozitiv. Goldart a beneficiat de marketingul nostru, e adevărat, dar şi noi am beneficiat, atunci când am apărut, de experienţa şi expertiza sa şi a celorlalte case de licitaţii. Din vânzarea lui Luchian cu 300.000 euro la Goldart, toată piaţa de artă va câştiga, deci şi Artmark. Depinde cum va şti fiecare să exploateze această nouă deschidere a pieţei”.

 

Sursă: FINANŢIŞTII

 

Afisari: 2372
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ARTNOVA (Feb, Wed 05, 2014 / 21:07)
Foarte bun articolul - perspectiva de abordare, corectitudinea datelor și stilul... Felicitări, domnule Miron Manega !
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter