Se încarcă pagina ...

Despre nechezol şi Rolex

Data publicarii: 05.08.2012 21:54:00

Când eram foarte tânăr, adică pe vremea lui Ceauşescu, beam cu mare plăcere nechezol. Era denumirea colocvială a unui amestec de foarte mult orz prăjit şi măcinat, cu foarte puţină cafea. Uneori cafeaua lipsea cu desăvârşire.

 

Ei, bine, acest surogat îmi dădea iluzia cafelei la care n-aveam acces. Se întâmpla totuşi ca, din când în când, să primesc de la câte cineva din străinătate, sau de la vreun privilegiat cu intrare la gospodăria de partid, câte un pacheţel de cafea măcinată, cu un miros înnebunitor, care mă făcea fericit. Îl puneam deoparte şi-l păstram pentru momente speciale. Uneori aceste momente nu veneau niciodată. Sau poate că veneau, dar nu le consideram suficient de speciale şi amânam momentul până când cafeaua se trezea, mucegăia sau îşi pierdea complet parfumul şi calităţile. Da, dar aveam cafea, nu nechezol, şi asta dădea, pentru un timp, sens şi savoare vieţii.

 

Se pare că, pentru a avea o raportare corectă la anumite obiecte sau servicii rare, trebuie să te familiarizezi cu acestea, să ai o anumită relaţie directă. Contactul sau apropierea prea bruscă poate genera, pe termen scurt, reacţii aberante.

 

Am observat, în comportamentul colecţionarilor de artă, atitudini care se încadrează oarecum în aceeaşi paradigmă. Unii cumpără doar semnături (Grigorescu, Luchian, Tonitza, Petraşcu, Mutzner etc.), foarte puţin interesaţi de autenticitatea acestora. Alţii, inspiraţi de consilieri avizaţi, cumpără picturi la modă, artă experimentală, ciudăţenii plastice. O altă categorie este a acelora care ţin reproduceri sau kitsch-uri pe pereţi, iar singurul tablou valoros pe care-l au în casă îl ascund, înfăşurat în tot felul de cârpe şi hârtii, pe fundul unui sertar sau al unei lăzi. Tabloul acela nu oferă nicio bucurie, eventual una secretă, conspirativă, meschină. Toţi se raportează inexact la valoarea în sine, se află pe trepte diferite de apropiere de aceasta, majoritatea la distanţă mare. Se situează, mai exact, la distanţa optimă a confortului psihic, permis sau impus de context.

 

Un confrate mai vârstnic îmi povestea că, atunci când s-a dus pentru prima dată la New York, primul obiect pe care şi l-a cumpărat a fost un ceas Rolex de cinci dolari. Adică o imitaţie chinezească. Pe vremea aceea, Rolexul avea un prestigiu imens în România, ca orice lucru intangibil pentru o populaţie din lagărul comunist. În casa unde era găzduit, le-a povestit celor care stăteau acolo despre afacerea sa.  După ce s-au amuzat de entuziasmul tânărului (pe vremea aceea) musafir din România, aceştia i-au arătat un alt ceas, aproape identic cu al lui, dar autentic, şi i-au spus: „Ia-l pe ăsta şi poartă-l, să vezi şi tu cum e cu un Rolex adevărat”.

 

Pe moment, tânărul a  fost încântat. Dar a doua zi trebuia sa iasă în oraş. Gazdele plecasera mai devreme iar  Rolexul  autentic rămăsese la el. “Mi l-am pus la mână – povesteşte el - , dar mi-am dat seama că nu pot să-l ţin. Era un Rolex de 12.000 de dolari, iar eu nu avusesem niciodată mai mult de 50 de dolari în buzunar. A apărut un sentiment parazit foarte puternic, care nu-mi mai dădea linişte: dacă-l sparg, dacă-l pierd?”  După o oră de frământări chinuitoare, şi-a dat ceasul jos de la mână şi l-a ascuns în casa. Apoi a încuiat şi a ieşit în oraş, având la mână  Rolexul său de cinci dolari, cu care m-a simţit bine, liber şi foarte mândru. “Nu pentru că aş fi păcălit pe cineva cu el, ci pentru că era un Rollex suportabil la condiţia mea de băiat plecat din România, cu 13 dolari în buzunar. Atât aveam, la prima mea ieşire în străinătate. Pentru că eu dădusem, din ei, cinci dolari pe un Rolex. E vorba de raporturi, nu de valoarea în sine. Ei, bine, acel moment mi-a nuanţat toate relaţiile mele cu valoarea. Mi s-a desţelenit o direcţie a minţii pe care n-o utilizasem până atunci”.

 

P.S. Confratele mai vârstnic era Tudor Octavian.

 

Sursă: FINANŢIŞTII

 

Afisari: 1828
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Sep, Thu 06, 2012 / 22:05)
iertati-mi indrazneala...

dar, sintetizandu-mi perceptiile asupra celor citite aici, un titlu mai potrivit mi-ar parea :"Iubire bibelou de portelan"...
Nume: Fk3piQP65rsf (Jul, Sun 12, 2015 / 18:00)
Dupa ce deduc ca ai scris un asemenea arciotl si ca ideea ti-a venit in ora de filosofie, cred ca nu ar da nici 2 bani pe tine. Dar totusi sa ne amintim ca Cineva a murit pentru noi toti cu un pret mult mai mare si a lasat ca mostenire VIATA VESNICA, si nu ar mai trebui sa ne framante o asemenea intrebare
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter