Se încarcă pagina ...

DREPT LA REPLICĂ. Dr. Al-Kailani: "Adrian Costea, suveran suprem si maestru al spatiului"

Data publicarii: 31.10.2014 18:25:00

În urma publicării pe CERTITUDINEA a articolului meu "Sumerianul" Adrian Costea în viziunea unui arab, am primit de la Doctorul Al-Kailani, interlocutorul care mi-a prilejuit scrierea acelui articol, unul dintre cele mai surprinzătoare drepturi la replică. Mărturisesc că nu înțeleg subtextul acestui… text, nu înțeleg dacă e reproș sau completare la articolul meu, cu atât mai mult cu cât e învelit, în ceea ce mă privește, în mătasea unei politeți levantine, prin care nu se întrevăd adevăratele intenții. În același timp, se exprimă  tranșant, sentențios și cu o exaltare impresionantă la adresa operei plastice a lui Adrian Costea, pe care-l consideră, nici mai mult, nici mai puțin „cel mai mare sculptor al tuturor timpurilor”.

Este credința lui, este misiunea lui pe care nu o mai comentez și nu o judec. Public dreptul la replică așa cum mi l-a trimis, într-o limbă română aproximativă și fără diacritice. (Miron Manega)

 

Pentru Tovarasul meu de suferinta, pentru o lumina care nu se stinge niciodata, petru adevar si dreptate, pentru prietenul meu Miron Manega:

 

Am onoarea de a va prezenta un moment pe care il consider unic in istoria artei sculpturale moderne, ca este un punct de importanta maxima, si de transformare a sculpturii moderne, in parcursul sculpturii universale, pentru prima data, in sculptura spontana, simultana si simpla de cautare si faurire a materiei neagre, a masei intunecate ca teza, antiteza si sinteza, care ne inconjoara zi de zi, si totodata ne ingrijoreaza instinctiv, fiind ca nu stim absolut nimic despre ea, si traiste  in noi si in jurul nostru tot timpul.

 

De ce arta Costeana?

Pentru ca este o scoala aparte a sculpturi moderne universale, fara granite sau limite, sa ne oprim putin asupra istoria sculpturii, incepand cu sculptura  Willendorf "Venus, Ishtar", mesaj al fertilităţii transmis din paleolitic, mergand la Gânditorul de la Hamangia, celebră mărturie a neoliticului românesc, si scolile renumite in arta sculpturala, cum ar fi scoala lui Fidias, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai perioadei clasice din cultura greacă, Praxitel  în perioada de "a doua clasicismului", perioda renascentista, perioada Rodineana, epoca moderna a sculpturii "perioada Brancușiana", si cu tarie, darzenie, îndrăzneală, curaj si hotărâre spun epoca de aur negru si platina Costeana.

Unii critici de arta il considera pe  "Adrian Costea ca este urmaşul şi precursorul lui Brâncuşi", si nu este intocmai.

Brancusi are lumea lui, si Costea are universul lui, sunt absolut doua drumuri categoric diferite, si chiar sunt doua notiuni complect diferite, cu alte si putine cuvinte: arta Brancușiana are elementele ei specifice, "forma si spiritul" ei. Creatia lui vine din iubire si dragoste si izvoraste din constient, desi activitatea lui Brancusi care realizează scopuri dinainte stabilite cu modificari pe parcurs,  ramane intre pamant si cer, deci este o arta frumoasa, fascinanta, dar limitata. Cu totul Brancusi a creat coloana metaforic, fara sfarsit, dar ramane totusi limitata intre pamant si cer.

Arta Costeana izvoraste din subconstient, din sfera fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței și care ar putea deveni conștiente ulterior, si elementele ei sunt nespecifice ratiunii, si anume "masa si energia, substanta si mintea, spirit si materie neagra", deci este o arta divina nelimitata si fara hotare, nu ar bariere ajungand in ceruri, si centrul pamantului, cu atitudine nenaturală, pretențioasă, de fast, de strălucire si luxos  înflorita, încărcata, plina de emfază, de afectare, deci arta Costeana mereu este in cautare si faurire a misterelor.

Metaforic si pompos, putem spune metamorfoza Costeana schimba oricand caracterul, firea, forma si comportarea dupa substanta cenusie a subconstientului uman, pur si simplu, spontan si simultan.

Și nu în ultimul rând, Arta Costeana este fenomenul care pare să vină de nicăieri, dar care poate ajunge oriunde, si se va vorbi foarte mult despre el, de acum înainte, si putem exclama, definiția omului Adrian Costea, El este într-adevăr, "finitul infinitului".

Cu toata responsabilitatea afirm, ca arta Costeana este unica, si pe Adrian Costea il consider cel mai mare sculptor al tuturor timpurilor.

 

Universul lui Costea

 

Ca sa vorbim de Universul lui Costea, de civilizatia Costeana, de virtutea omului Adrian si de noua era a sculpturii moderne,  trebuie sa intelegem expresia vocabularului Costean, si esenta existentei omului, pe Tera si in spatiu.

Absolut cea mai indrazneata incercare de creatie a entitatilor si esenta lor, si anume masa si energia, substanta si mintea, spirit si materie, deci vorbim de o armonie absoluta, de sens, intre forma, volumul masei, vibratia metalului si "subconstiet".

Vocabularul Costean, ne intinde limba si bratele lui punandu-ne in "totul", in tot universul, chiar pe leaganul civilizatiei, ne pune fata in fata cu prima comunicare a omului cu divinitatea si primul sunet om cu om, fertilitate "Istar", prima descoperire a scrisurilor orientale antice, scriere cuneiforma cu litere ei în formă de cuie, săpate în piatră sau imprimate pe tablite de argila, si civilizatii antice orientale, Sumeriene din Ur, Uruk, Isin, Eridu, Akkadiene din Akkad, Babiloniene din Babilon, Sippar si Nippur, Asiriene din Ninive si Asur.

Mai ne duce si in civilizatii indepartate, cum ar fi civilizatia Maiașă, doamna Xook, regele Shield Jaguar, si in civilizatie mare Egea cu regele ei Egeu si civilizatiei Cicladica.

Literele, liniile si formele Costene ne relaxeaza, visand cu ochi deschisi, la toate epicele popoarelor, narațiuni, idei,  sentimente, acțiuni  ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare, forta Ghilgameseana pentru eternitate fata de Ankido, Tammu credinciosul sau fiul adevarat a naturii, consoarta lui Innana, ce iubire, dragoste, forta, energie si afectiune divina! 

Ce brati, ce forta si energie zace in arta Costeana!

Fara indoiala, el este fenomenal, cosmic, pamantean si antropocentric, inglobat in marea triada a lui Rene Guenon, el este o forta de Tera prelungita in spatiul divin. El poate intinde bratele lui elicoidale si spirale pana la Calea Lactee. 

Sculptura Costeana nu este expresia directa a unei idei, ci revelatiune spontana mediata prin forme in spatiul universului. Esteticismului Ibn al-Mu'adh JayyānÄ« (989, Cordova , Al-Andalus - 1079,  Al-Andalus ) in geometrie si trigonometrie sferică cu aplicațiile ei, de mare importanță în astronomie și suprafața pământului, precum și în navigația orbitală și spațială.

Mai vorbim si de esteticismului Hegelian, reprezentantul unei sisteme cu tendențe panteiste,  cu miscarea spre centrul pamantului si al universului, identificand forta divina cu inteaga natura, si directiunea spre „idealismul absolut”

Arta Costeana nu cauta spiritualizarea propriu-zis a materiei, precum nici materializarea ideii, ci cautarea inceputului si gasirea sfirsitului substantei, exprimata prin forme spontane si spirituale .

Exact cum noi avem nevoie zilnic, de materie neagra, de aceasta substanta a intunericului, care pluteste in Ea o forma geometrica fascinanta " Epifiza", cu greutatea de 0,2 g  care secreta Melatonina. Adica un ce?  Un tot, ce ne face sa participam la insasi creatiunea acestei idei, printr un act de demiurgie  în filosofia lui Platon, spontan si simultan cu intelegerea, deci Costea este in cautarea Creatorului Divin, care a făurit lumea; Creatorul Universului, aceasta forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii Allah (Dumneazeu). Forta de propulsare si teleportare Davideana a reginei din Saba "Balkis".

Absolut, suveran, suprem și maestru al spatiului, a masei dure, "masă neagra, materia întunecată" și legăturile dintre masă și energie. Desigur este regele  formelor spirituale, și a patinei timpului.

Dr. Al-Kailani

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

_____________________________________________

 

 

Afisari: 1244
Autor: Dr. Al-Kailani
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter