Pe data de 2 martie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, s-a jucat, într-o singură reprezentaţie, piesa “Exilaţii” a Teatrului Naţional din Sofia, în regia lui Alexander Morfov. Sala a fost arhiplină, spectatorii înghesuindu-se inclusiv pe scări. Printre aceştia, în afară de ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, E.S. Dl. Valentin Radomirski, şi numeroşi cetăţeni bulgari, stăteau cuminţi, ca nişte copii ascultători, şi oameni ai scenei, precum Eusebiu Ştefănescu, Daniel Badale şi Bogdan Stemate.

Piesa “Exilaţii” este dramatizarea nuvelei “Nedoriţii, neiubiţii”, a poetului, nuvelistului şi dramaturgului bulgar Ivan Vazov. Deşi acţiunea se petrece în secolul al XIX-lea, spectacolul se vrea şi un tablou al Bulgariei contemporane, care surprinde goana după bani şi lipsa bucuriei de a trăi.

Acţiunea este o trimitere discretă la istoria comună româno-bulgară, cel puţin prin momentul şi locul desfăşurării. Câţiva fugari bulgari ajung la Brăila anului 1870 cu gândul de a organiza o revoluţie pentru eliberarea de sub jugul otoman. Sunt entuziaşti şi puşi pe fapte mari. Pentru a face rost de banii necesari, pun în scenă piesa de teatru “Stanka cea pierdută”. Dar le place şi viaţa, aşa că banii strânşi se duc repede pe apa sâmbetei.

Morfov exploatează recuzite şi tehnici de mare efect: scena care se ridică şi se lasă, ori faleza Dunării, întruchipată de două ziduri negre care se apropie şi se îndepărtează şi pe care revoluţionarii scriu cu creta: “Never be in peace” şi “Fuck the sultan”. Aceste mişcări ale planurilor simbolizează metaforic îndepărtarea revoluţionarilor de idealurile lor. De asemenea, regizorul reuşeşte să surprindă în nuanţe comic-amare esenţa şi zbuciumul spiritului bulgar: “Nu există nici bogaţi, nici săraci, împărţim totul egal” – spune, exaltat, un personaj. “Pe bogaţi i-ai întrebat?” – i se răspunde. Sau: “Nu suntem popor, ci stârv.” O altă tehnică, prin care Alexander Morfov îşi dovedeşte măiestria regizorală, este teatrul în teatru, prin care se realizează un moment plin de încărcătură dramatică alternativă. Scena pe care refugiaţii montează piesa este aceeaşi cu scena “Exilaţilor”, numai că publicul lor este în spatele scenei, iar noi, publicul real, suntem în spatele scenei lor.

Tema predominantă, obsedantă chiar, a piesei este libertatea la care visează exilaţii. Un moment plin de încărcătură şi deznădejde este cel în care este găsită o bucată din drapelul fluturat în Balcani, pe care scria iniţial “Libertate sau moarte”, dar pe care a rămas doar “sau moarte”. Finalul piesei este plin de umor, dar şi de apăsare şi amărăciune: ceata de emigranţi se hotărăşte să plece la Belgrad pentru a se alătura altor revoluţionari, dar trenul nu mai pleacă: “Veşnicie pe naiba. Asta până nu vin ţiganii să ne dea la fier vechi”.

Absolut enervantă, pe tot parcursul spectacolului, a fost sincronizarea supra-titrării – sau, mai bine zis, lipsa ei – cu ceea ce se petrecea pe scenă. Textul ba rămânea în urmă, ba o lua înainte. Uneori, cel care manevra supra-titrarea îşi dădea seama de asta şi relua replicile de vreo două-trei ori, sau dădea pe repede-înainte ca să ajungă din urmă acţiunea, de nu mai apucai să citeşti decât primele cuvinte ale fiecărui rând. Frustrant, mai ales când îi auzeai pe cetăţenii bulgari prezenţi în sală (şi pe cei de pe rândul din spatele meu) râzând de mama focului, în timp ce eu aşteptam titrarea. Pe lângă faptul că această problemă a ştirbit destul de mult din farmecul piesei, i-a facut pe câţiva spectatori să părăsească sala încă din timpul primei părţi iar pe alţii să nu se mai întoarcă după pauză. Mare păcat, mai ales că acest spectacol, câştigător a nenumărate premii, se joacă cu mare succes din 2004 pe scena Teatrului Naţional din Sofia şi pe alte scene ale lumii.

Dincolo de problemele tehnice, spectacolul rămâne o bijuterie a artei teatrale, iar actorii, printre care Valeri Iordanov, Peter Popiordanov, Rusi Cianev, Valentin Ganev, Reni Vrangova, Valentin Tanev, Hristo Mutafciev, Zahari Baharov, Plamen Peev, au fost absolut minunaţi şi au fost răsplătiţi de public cu aplauze minute în şir.