Se încarcă pagina ...

Ion Grigore şi pictura sa: regele David cântând la cobză

Data publicarii: 20.06.2013 01:19:00

Săptămâna trecută, pictorul Ion Grigore şi-a mai vernisat o expoziţie, de data asta la Galeriile “Cornel Florea” din Piaţa Alba Iulia (ultima a fost anul trecut, la Elite Prof Art). “Oameni şi case” ar putea fi intitulată noua expoziţie, dacă n-ar fi mai multe case decât oameni (tablouri cu prezenţe omeneşti sunt doar vreo şase). Şi totuşi, casele acelea sunt atât de “locuite”, iradiază atâta căldură umană încât, da, “oameni şi case” rămâne, cred, o formulă potrivită. Căci oamenii se subînţeleg şi acolo unde lipsesc.

 

„Satul din pictura lui Ion Grigore respiră sacrul legendelor, datinilor şi obiceiurilor, dar nimic nu este departe de ideea de stagnare, de nemişcare - îi surprinde, inspirat, esenţa, reputatul critic şi istoric de artă Constantin Prut. Aparenta detaşare înseamnă instaurarea unei linişti în care tradiţiile şi istoria epocilor imemoriale se resorb în clipa prezentă, în dimensiunea atât de precis conturată a civilizaţiei actuale. Aburul de basm în care sunt învăluite imaginile pictorului aparţine peisajului, frumuseţii plaiurilor şi câmpiilor şi pictorul îl împrumută pentru că fiinţa sa se regăseşte, întreagă, în acest peisaj.

 


Pictorul Ion Grigore, alături de Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei al Academiei Romane, şi Damian Florea, proprietarul galeriei

 

Într-adevăr, Ion Grigore este prezent peste tot în pictura sa, în fiecare din sutele de case, “achiziţionate” de memoria sa afectivă şi reclădite în vreo 40 dintre lucrările expoziţiei de la Galeriile “Cornel Florea”.

 

Tablourile sunt “subminate” de un irepresibil bizantinism extatic, temperat de poantilismul discret al imaginilor privite, parcă, printr-un geam aburit. Dar mai e ceva. Ceva care face ca amintitele particularităţi discrete să se estompeze complet, reduse la rolul de simple instrumente de lucru: stilul propriu. Liber de contract faţă de orice curent sau modă, Ion Grigore păşeşte în universalitate natural şi smerit, dar fără complexe. Ca într-o biserică, la liturghie, încălţat în opincile strămoşeşti de duminică.

 

 

 

Universalitatea lui Ion Grigore este neaoşe ca a lui Brâncuşi. Clădirile pictate de el, chiar dacă, unele, sunt din Italia, Spania sau Sully-sur-Loire, au acelaşi aer familiar ca şi cele din Fundu Moldovei, Comăneşti sau Dolheştii Mici. Seva din care se trage arta lui Ion Grigore se răsfânge inevitabil în oricare dintre proiecţiile sale plastice. Obârşiile acestor proiecţii au fost identificate şi de criticul de artă Ruxandra Garofeanu: „Drumul croit de Ion Grigore, cu migală şi răbdare, îşi are obârşia în ţinuturile sale natale – dealuri sau coline, pământuri însămânţate şi muncite de mâna omului. Aici, pe calota sferică a pământului, devenită subiect al tablourilor sale, se desfăşoară, cu ritmurile şi obiceiurile ei, viaţa comunităţii.“

 

 

Avem, la Ion Grigore, corolarul academic al picturilor murale de la Voroneţ, Humor sau Suceviţa, în care meşterii anonimi l-au zugrăvit pe regele David cântând la cobză. De altfel, Ion Grigore este familiarizat la propriu cu pictura murală religioasă, căci a practicat-o asiduu, lăsându-şi amprenta pe numeroase biserici: Biserica din Valea Lupului, Iaşi, Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Săcele, Paraclisul Mănăstirii Dealu, Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Bâldana, Dâmboviţa, Biserica “Sfânta Înviere” din Suceava, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Comăneşti, Suceava. 

 

Ion Grigore are vorba molcomă şi dulce ca a lui Creangă. Şi, la fel ca a lui Creangă, e plină de capcane şi tăişuri ascunse. Sub acest aspect, pictura lui Ion Grigore seamănă cu vorba lui Ion Grigore: artistul pictează cu accent moldovenesc.

 

Sursă: Curentul 

 Titlul original: "Ion Grigore şi pictura sa: Regele David cântând la cobză"

Afisari: 3504
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter