Licitaţia „România Regală” de săp­tă­mâna trecută a casei Artmark a fost nu numai un succes categoric (81% indice de performanţă, cu 155 de obiecte adjudecate, din 192), ci şi un reper foarte clar al nivelului de maturitate al pieţei de artă româneşti. Pe de altă parte, ea pune în evidenţă saltul calitativ în dezvoltarea gustului pentru achiziţionarea de artefacte. Adică, dacă până în acest moment bătălia pe piaţa de artă se dădea ex­clusiv pentru lucrări plastice (şi în pri­mul rând tablouri ale clasicilor), iată că dintr-o dată pare să se fi deschis o altă nişă. Momentul acestei deschi­deri este marcat de prestigiul istoric (între timp acceptat şi de cei mai îndârjiţi adversari) al Casei Regale.

Ar fi de semnalat, în primul rând, faptul că suma totală a încasărilor de la această extrem de inspirată licitaţie tematică (279.000 de euro) a depăşit singură încasările de la toate cele cinci licitaţii de toamnă care au precedat-o (224.379 de euro, Goldart, Mo­na­vissa şi Alis la un loc). Specta­cu­loasă nu este cifra în sine (Art­mark a avut şi încasări de peste un milion la o singură licitaţie), ci faptul că obiectele adjudecate au mai de­gra­bă o valoare istorică decât una ar­tistică. Ar fi, îndrăznim să credem, un prim pas spre preţuirea reală a patrimoniului nostru cultural şi is­to­ric, semnalul venind nu dinspre in­sti­tuţii, ci - culmea! - din zona pieţei.

 Acuarelele Reginei Maria

N-a fost niciun Grigorescu, niciun Tonitza, niciun Andreescu sau Pallady care să susţină licitaţia. Au fost, pur şi simplu, nişte obiecte frumoase, majoritatea având o destina­ţie strict utilitară, comemorativă sau, cel mult, decorativă. Ceea ce le dă valoare este faptul că au apar­ţi­nut, au fost oferite sau au fost pri­mite de unul dintre membrii Casei Regale. S-au achiziţionat şi lucrări de artă, e adevărat, însă nesemnificative sub raport estetic, câteva graţi­oa­se acuarele fiind semnate chiar de Regina Maria. Preţul la care s-au vândut a fost însă fără precedent. Astfel, dacă în octombrie 2009, de pil­dă, o acuarelă intitulată „Maci”, sem­nată de Regina Maria, se vindea, la o licitaţie Goldart, cu 3.850 de eu­ro (fiind, la vremea aceea, o mare performanţă de autor), iată că la licitaţia Artmark de săptămâna trecută (ţinută la Opera Naţională Bucu­reşti), un singur „Mac” (tot acuarelă) s-a vândut cu 6.500 de euro. Şi alte două acuarele semnate de aceeaşi mare regină a României (şi mediu ta­lentată pictoriţă), ambele repre­zen­tând lalele albe, s-au adjudecat cu 8.000 de euro fiecare.

 Calendarul anului 1898: 46.000 de euro

Dar performanţa cea mai mare i-a aparţinut predecesoarei sale, Re­gi­na Elisabeta, soţia lui Carol I. E vor­ba de calendarul anului 1898, ale că­rui picturi, cu motive florale şi pan­seuri, aparţin reginei. După 39 de paşi de licitaţie (care au durat 5 mi­nute), calendarul a fost adjudecat la 46.000 de euro. A fost cel mai scump artefact regal vândut la această licitaţie. A urmat, la un preţ de adjudecare de 40.000 de euro, „Ordinul Carol I”, grad de Colan, instituit de primul rege al României, în anul 1906. Ordinul este din aur şi argint, cu design aparţinând unui celebru orfevru berlinez, Paul Telge, şi produs de bijutierul bucureştean Josef Resch, fiul.

O sticlă de tămâioasă de 15.000 de euro

La licitaţia Artmark s-a vândut şi cea mai scumpă sticlă cu vin româ­nesc (în sensul că a fost produs şi îm-buteliat în România): 15.000 de euro, preţ de adjudecare (cu pornire de la 9.000 de euro). E vorba de o sticlă cu vin Frontignan de Segarcea din 1930, care provine din vinoteca Do­me­niului Coroanei Segarcea - domeniu viticol construit de Carol I între anii 1884-1906 şi aflat în administrarea Coroanei până în 1948. Vinul Frontignan de Segarcea (sau Tămâ-ioasa Roză de Segarcea, după nu­me­le românesc) era vinul preferat al Re­ginei Maria, fiind un vin demidulce, ob­ţinut din struguri de Muscat Frontignan Rouge. Acest soi vechi, ca­re fusese adus de Carol I de pe ţăr­mul Mării Mediterane, din sudul Fran­ţei, îşi găsise, la Segarcea, a do­ua patrie. În prezent, acest soi de struguri, unic în lume, se află numai în podgoria de la Segarcea, pe o su­pra­faţă de 1,5 hectare de vie, planta­tă în anul 1904.

 Gazeta tipărită pe pânză

Un obiect insolit (care ar putea fi o sugestie pentru marketingul din ziua de azi) a fost o reclamă pe pânză realizată în anul 1901 de bijutierul şi orfevrul Theodor Radivon din Bu­cu­reşti, cu ocazia sărbătorii naţionale, „Ziua Tronului”. Această reclamă are forma unui ziar cu 4 pagini, având titlul mare „RADIVON” şi subtitlul „ORGAN AL PARTIDULUI ELEGANT ŞI DE BUN GUST”. În afară de articolul dedicat zilei de 10 Mai (sub forma unui editorial) şi de portretele perechii regale Carol I şi Elisabeta (pe paginile interioare), „gazeta” con­ţine numeroase semnalări, informaţii şi mai ales reclame ale Casei Radivon. Aceasta, creată în 1856 la Piteşti, şi-a mutat sediul în 1874 la Bucureşti, devenind, în 1891, furnizorul Curţii Regale. „Ziarul” a fost ad­judecat cu 300 de euro.

Cel mai scump afiş propagandistic

Un alt obiect mai puţin obişnuit la licitaţiile de acest tip a fost un afiş propagandistic intitulat „România întregită: Ţările Române - unite pe vecie”. Afişul prezintă central harta României întregite, pe un pat de lauri, încadrată de un chenar lat în care sunt reprezentate portrete ale eroilor martiri transilvăneni şi ale domnitorilor emblematici, luptători pentru unire. În partea de sus a afişului se află deviza „UNITE PE VECIE”, iar în colţuri efigiile Regelui Ferdinand şi ale Reginei Maria, timbrate de coroana regală. În partea inferioară apare un poem al avocatului Lascăr Tărăbuţă din Iaşi. Afişul a fost adjudecat cu 1.000 de euro.

O hartă de 5.000 de euro

Surprinzător a fost preţul cu care s-a vândut o hartă a României Mari. E vorba de „România Ilustrată şi Is­to­rică”, o hartă-afiş care prezintă sintetic istoria luptei pentru unitatea na­ţională şi pe care sunt marcate fron­tierele istorice, începând din vre­mea geto-dacilor, cu menţionarea tuturor evenimentelor mari, care au marcat destinul naţional, până la Ma­rea Unire din 1918. Evenimentele sunt însoţite şi de efigiile personali­tă­ţilor marcante ale momentului res­pectiv. Harta se prezintă şi ca un do­cument contemporan timpului său, fiind semnalate pe ea căile fera­te, căile de navigaţie şi împărţirea ad­ministrativă. Sunt figuraţi în efigie, ca înfăptuitori ai României Mari, Re­gele Ferdinand şi Regina Maria pur­tând mantii regale, alături de ei fi­ind prezentaţi şi principii moştenitori Carol şi Elena. Harta, tipărită la Imprimeria Cartea Românească în 1922, a fost adjudecată cu 5.000 de euro.

„Duelul” săbiilor de paradă

Între săbiile de paradă a fost un ade­vărat „duel”. Au intrat în compe­ti­ţie o sabie cu cifrul regelui Fer­di­nand, alta cu cifrul regelui Carol al II-lea şi încă una cu cifrul regelui Mihai. Prima şi ultima au fost adju­decate cu câte 5.500 de euro, iar cea de-a doua cu 4.500 de euro (Carol al II-lea este considerat, se pare, ceva mai „ieftin”). Carol I nu a fost re­pr­e­zentat de nicio sabie de paradă, dar a compensat printr-o cască de pa­ra-dă având cifrul său, adjudecată cu 2.700 de euro.

"Poesii" de Mihai Eminescu - 4.500 euro

 Piaţa de artă începe să capete stil

Cea mai importantă adjudecare de la licitaţia regală a casei Artmark a fost, prin profundele ei implicaţii culturale şi morale, un volum de „Poesii” de Mihai Eminescu, având autograful Reginei Maria. Estimat la 300-500 de euro, volumul a fost ad­judecat, după licitări repetate, la 4.500 de euro. Este cel mai mare serviciu pe care-l putea aduce poetului naţional o astfel de licitaţie. Ion C. Ro­gojanu, bibliofilul care a donat Bo­to­şanilor o întreagă bibliotecă, poate să fie, în sfârşit, mulţumit, căci preţul unei cărţi de Eminescu înce­pe să se apropie de valoarea sa tutelară. Volumul de „Poesii” cu autograful Reginei Maria este cea mai scumpă carte de Eminescu vândută în România. A apărut la Editura Cultura Naţională în 1933, a fost tipărită la Imprimeria Naţională şi are 578 de pagini.
Aşadar, la licitaţia „România Re­ga­lă” s-au vândut cel mai scump ca­len­dar din România, cea mai scum­pă medalie (Ordinul Carol I), cea mai scumpă sticlă cu vin, cel mai scump afiş, cele mai scumpe săbii de paradă, cea mai scumpă hartă a României şi cea mai scumpă carte de Eminescu. Piaţa de artă îşi extinde graniţele şi îşi schimbă stilul. Sau, mai bine zis, începe să capete stil.

Jartiera metresei, onoarea regilor

La licitaţia „România Regală” a fost adjudecat şi un document cu parfum de al­cov: Diploma de acordare a „Ordinului Jartierei”, în 1924, Regelui Ferdinand al Ro­mâ­niei, de către Regele George al V-lea al Angliei. Documentul reprezintă un ex­cepţional brevet de acordare a celui mai înalt ordin cavaleresc britanic, „Or­di­nul Jartierei”. Acesta a fost instituit în Anglia de Regele Eduard al III-lea, în anul 1340. Este singurul ordin cavaleresc prestigios care a supravieţuit în timp, da­to­ri­tă longevităţii monarhiei britanice. Potrivit unei le­gende, se spune că, la unul din­tre balurile de la Calais, Contesa de Salisbury, metresa regelui Eduard al III-lea, a lăsat să-i cadă jartiera, în timp ce dansa. Curtenitor, regele a ridicat-o. Apoi, tăind elanul celor care făceau glume pe seama gestului său, regele a spus: „Domnilor, neruşinat este cel ce se gândeşte la rău! Cei care râd acum se vor simţi, într-o zi, foarte onoraţi să poarte o panglică asemănătoare, întrucât această panglică va fi aşezată la un asemenea loc de cinste, încât zeflemiştii înşişi o vor căuta curtenitor”.
„Ordinul Jartierei” se acordă de către regele/regina Angliei persoanei care a adus servicii deosebite sta­tului britanic sau regelui/reginei. Primii trei suverani români au primit Ordinul în timpul vizitelor oficiale în Marea Britanie: Carol I în 1892, Fer­di­nand I în 1924 şi Carol al II-lea în 1938. Regelui Ferdinand I i s-a conferit or­di­nul cu ocazia vizitei la Londra, în mai 1924, când a fost însoţit de regina Maria.
Brevetul de acordare a Ordinului Jartierei a fost adjudecat cu 7.000 de euro.

Colanul Ordinul Carol I, cea mai importantă decoraţie regală

Ordinul Carol I a fost conceput (pentru a fi superior tuturor decoraţiilor româneşti, din orice clasă) la 10 mai 1906, cu ocazia celebrării a 40 de ani de domnie a lui Carol I.
Importanţa acestui ordin a fost atât de mare încât, în 1921, a fost încorporat în stema României.
Ordinul a fost conceput de un specialist austriac în heraldică, Heyer von Rosen­feld, şi avea 4 clase: Colan, Mare cruce, Mare Ofiţer, Comandor. În 1932 s-a re­nunţat la clasele de comandor şi mare ofiţer, din ordinul lui Carol al II-lea.
Ma­rele Maestru al ordinului era regele, iar cancelarul ordinului era Ministrul Afa­cerilor Străine.
Gradul de colan nu putea fi primit decât de maximum 5 persoane şi era grad „pe viaţă”. Abia după moartea unuia dintre purtători putea primi altcineva gradul de colan. În 1938 s-a mărit la 10 numărul membrilor ordinului cu gradul de colan.
Colanul era purtat de drept de către rege, principele moştenitor şi de ceilalţi principi din familia regală, începând cu vârsta de 18 ani (aceştia nu intrau în limita celor 5 persoane).
Se conferea suveranilor altor state, principilor străini, personalităţilor de alt neam ce au făcut un serviciu deosebit statului român.
Aşadar, doar cetăţenii români erau restrânşi la numărul de 5 membri pe viaţă (10, după 1932).

Sursă: SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ