Se încarcă pagina ...

Meseria de curator: nu se studiază, dar se practică

Data publicarii: 22.08.2010 15:32:00

E o mare confuzie în legătură cu termenul curator de expoziţie, acesta fiind „bruiat” de omonimul său juridic, care desemnează o persoană ce exercită drepturi şi execută obligaţii decurgând din curatelă. Pe de altă parte, neînţelegându-se cu precizie sensul propriu al cuvântului curator (de galerie/muzeu), acesta a generat barbarismele „a cura” şi „curată”. Pentru a pune lucrurile la punct, e bine de ştiut că termenul corect este „a curatoria”, iar o expoziţie este „curatoriată”, nu „curată”.

 

ARTE-FACTE - Expoziţie la Muzeul Satului


Al doilea nivel de confuzie vine din asemănarea profesiei de curator cu cea de galerist. În primul rând pentru că, în ghidul profesiilor, meseria de galerist nu există, iar cea de curator e definită cu caracteristicile gale-ristului: „Curatorul este responsabil de colecţia din expoziţie sau din mu¬zeu sau galeria de artă din subordinea sa... Obligaţiile curatorului includ: să cumpere, să dezvolte, să administreze şi să întreţină din punct de vedere profesional colecţiile de diferite obiecte din diverse domenii ale ştiinţei şi artei etc.”.

Manager de firmă şi manager de proiect

În esenţă, diferenţa dintre cele două profesii este următoarea: în timp ce galeristul are o activitate statică, delimitată de spaţiul unei anumite galerii, el ocupându-se cu activitatea administrativ-financiară a evenimentelor artistice desfăşurate în acel loc, curatorul creează conceptul unei expoziţii, accesează contextul pe care e obligat să-l cunoască (mediul artistic creator, dar şi cel consumator de artă), promovează evenimentul şi obţine fonduri. Pe scurt, diferenţa dintre galerist şi curator e similară cu diferenţa dintre managerul de firmă şi managerul de proiect. În România, dezvoltarea acestei profesii se află într-o fază incipientă, situaţia fiind determinată de realitatea artistică specifică, de-terminată, la rândul ei, de realitatea socială. „Spre deosebire de ceilalţi actori ai scenei de artă, rolul curatorului în România începe de puţină vreme să-şi reglementeze statutul în plan cultural, declara, cu ceva vreme în urmă, curatorul şi istoricul de artă Alina Şerban. Această întârziere este determinată, pe de o parte, de condiţiile diferite sub care s-a desfăşurat actul artistic înainte de ’89, iar pe de altă parte, de traducerea în paşi mărunţi a noii realităţi sociale şi politice. De aceea, în cazul românesc, putem vorbi mai degrabă de prezenţa unui «curator de vocaţie». Dacă până acum câţiva ani ne întâlneam cu modelul artistul-curator, în prezent tendinţa este spre cea a curatorului-galerist. În momentul de faţă, în ţară nu există un curs de specializare pentru această profesie. Astfel că proiectele se realizează încă intuitiv, esenţială fiind propria experienţă”.

 

Pavel Şuşară şi Paulina Popoiu


„La noi, curatorul vrea să fie de toate”

Adrian Ilfoveanu, sculptor de mare talent şi impact, agreat şi de public, şi de critică (din păcate, mult prea tăcut în privinţa promovării propriei creaţii), e nevoit, prin natura restrictivă a genului pe care-l practică (sculptura), să-şi curatorieze singur expoziţiile, el înscriindu-se astfel în modelul artist-curator. De ce? Pentru că sculptura este cea mai costisitoare dintre arte, atât în privinţa efortului şi complexităţii, cât mai ales prin preţul efectiv al materialelor. De aceea este greu să-şi găsească „manageri de proiect” care să preia sarcinile colaterale. „La noi, curatorul vrea să fie de toate, spune el. Şi galerist, şi negustor, şi administrator. Mai puţin artist. În schimb, eu sunt NEVOIT să le fac pe toate, fiind în acelaşi timp şi artist”.
Ambiguitatea curator/galerist e impusă şi de schema personalului (organigrama) instituţiilor de stat. Astfel, la Muzeul Naţional al Satului s-a încheiat în urmă cu câteva zile o expoziţie curatorială „ARTE-FACTE - Etnografie şi Artă”, realizată printr-un parteneriat public-privat: Muzeul Satului şi Pavel Şuşară, acesta din urmă contribuind cu lucrări din colecţia sa. Autorul conceptului a fost Paulina Popoiu, directorul muzeului, care a avut ideea de a crea un dialog cultural între obiecte aparţinând universului utilitar ţărănesc şi reprezentarea acestui univers în arta cultă. Tablourile împrumutate de Pavel Şuşară sunt toate inspirate din viaţa la ţară şi sunt aşezate în preajma unor obiecte create de ţărani, ele însele de o mare frumuseţe (laviţe, putineiuri, roată de tors, furci de tors, juguri de boi, ladă de zestre etc). „Domnul Şuşară nici nu şi-a mai recunoscut tablourile când le-a văzut astfel expuse”, spune Paulina Popoiu. Curator al acestei expo¬ziţii a fost chiar directoarea muzeului şi, până la urmă, tot ea a fost şi galeristul, căci spaţiul expoziţional (Sala „Gheorghe Focşa”) se află în patrimoniul muzeului.

 

Ruxandra Garofeanu şi Adrian Ilfoveanu

Concept curatorial cu cântec: „Bessarabia Moia”

La Hotelul Hilton funcţionează de trei ani programul curatorial „Arta contemporană românească în spaţii neconvenţionale”, ilustrat, în primul rând, prin expoziţii de autor. Au fost însă şi expoziţii tematice organizate după conceptul „Maeştri şi discipoli” (ex. Vasile Grigore - Marilena Murariu). S-au desfăşurat, până acum, în cadrul acestui program, 90 de asemenea expoziţii, în care s-au vândut în jur de 100 de tablouri (cumpărate exclusiv de străini).
Ruxandra Garofeanu face şi ea, de câţiva ani buni, curatoriat pentru expoziţiile conceptuale sau de autor organizate la Galeria Dialog (peste 50, printre care Gabriela Melinescu, Ion Vlad, Maria Brateş-Pilat, Benedict Gănescu, „Memorialul Sighetului”, „Parfum de epocă - Mărturii din timpul lui Carol I” etc.) şi, de un an încoace, pentru expoziţiile tematice de la Artmark, în cadrul Galeriei Art Society. Conceptul „Colecţii şi colecţionari”, de pildă, a adus în prim-planul societăţii colecţiile medicilor, sau a adus în Bucureşti, de la Craiova, lucrările unuia dintre cei mai mari pictori români, Ion Ţuculescu (Centenar Ţuculescu, 22 aprilie-20 iunie 2010). Un concept curatorial de mare efect a fost cel intitulat „Bessarabia Moia”, de anul trecut, în care s-au reunit, după 87 de ani de la ultima confruntare plastică „stânga şi dreapta Prutului”, 22 de artişti basarabeni, în spaţiul unei galerii din Bucureşti. Lucrările au provenit din Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul Naţional de Artă al României, Cabinetul de Stampe al Academiei Române, Muzeul Municipiului Bucureşti şi de la colecţionari privaţi. Titlul rusesc al expoziţiei a cam inflamat spiritele naţionaliste de la Chişinău, dar Ruxandra Garofeanu ne-a dat următoarea explicaţie: „E vorba de titlul unui cântec pe care îl ascultam în tinereţe, interpretat de Pierre Lescenko, a cărui nostalgie o am şi acum. Această nostalgie am transferat-o expoziţiei, dându-i acelaşi nume”.

 

 

Un fel de marketing de produs

Denise Rădulescu, o tânără absolventă (26 de ani) a secţiei de istoria artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte, a curatoriat până acum peste 10 expoziţii de pictură, grafică, fotografie, graffiti, instalaţii, happening, multimedia şi performance. Una dintre ele a fost „Videodanse”, preluată de la Centrul „Georges Pompidou” din Paris şi realizată împreună cu Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Aleasă de francezi drept curator pentru Româ¬nia, Denise Rădulescu s-a confruntat cu problema lipsei totale de fonduri. Aceasta a forţat-o să găsească soluţii de „commando”, folosind spaţiile improprii, neamenajate, ale CNDB de la Teatrul Naţional, ca suport de extensie a conceptului. Francezii au fost încântaţi de varianta astfel îmbogăţită a expoziţiei lor. „În România, curatoriatul nu se studiază, dar se practică, spune Denise Rădulescu. Uneori cu succese memorabile. Spectacolele şi expoziţiile nocturne nu ar avea impact dacă nu ar fi corect curatoriate”.
În concluzie, meseria de curator, deşi nu se învaţă în şcoli, nici prin cursuri de specializare în ţară, se practică vocaţional pe scară largă, în primul rând în mediul privat. Curatorii sunt de toate vârstele, dar se observă o tendinţă din ce în ce mai accentuată de îmbrăţişare a acestei profesii de către tineri. Scopul expoziţiilor curatoriale fiind vânzarea lucrărilor de artă, putem defini curatoriatul ca fiind, de fapt şi la urma-urmei, un fel de marketing de produs.

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA
 

Afisari: 7119
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: 9rXwdjz0rWQF (Jul, Sun 12, 2015 / 15:42)
We colvu'de done with that insight early on.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter