Se încarcă pagina ...

Muzeul donaţiilor cu pistolul la tâmplă

Data publicarii: 12.07.2013 09:35:00

S-a redeschis, luna trecută, Muzeul Colecţiilor de Artă. Minunat! Orice ţară civilizată ar trebui să aibă un asfel de muzeu. Pentru că tot ceea ce constituie patrimoniu naţional în materie de artă universală este, de fapt, contribuţia colecţionarilor de artă. Ba chiar, într-un fel, istoria unei ţări este, de fapt, istoria colecţionarilor ei. Nu neapărat a colecţionarilor de artă, ci a colecţionarilor în general.

 

Cel care mi-a deschis ochii asupra acestei perspective, în urmă cu câţiva ani, a fost Tudor Octavian, dându-mi exemplul Statelor Unite: America are, în acest moment, câteva zeci de publicaţii specializate, toate adresate colecţionarilor acestor tipuri de obiecte. Istoria potcoavei, de exemplu, a potcoavei calului, într-o ţară în care calul a fost personaj istoric, este istoria acelei ţări. Ca la paleontologie unde, pornind de la un os, se poate reconstitui toată jivina. Uite, să mai luăm un exemplu: pornind de la istoria armelor, putem deduce tot complexul de fenomene complementare specifice întregii dezvoltări a societăţii.

 

“Transferuri de valori culturale şi morale”

America are, într-adevăr, obsesia recuperării istoriei regionale. Şi face acest lucru nu doar cu specialiştii în domeniu – cercetători, istorici, muzeografi – care au ca meserie căutarea, ci recurgând la ajutorul colecţionarilor. Aceştia sunt, de fapt, cei care pun ordine în haos, dând sens unui maldăr de obiecte ce nu par a avea vreun sens.

 

 

În America, marile muzee, Metropolitanul de pildă (foto), nu sunt organizate în ordine cronologică. Şi nici într-o altă ordine, pe ţări, pe stiluri, pe autori etc.  Singurul criteriu este acela al colecţiilor donate: în sala cutare, donaţia lui Rokefeller, în altă sală donaţia lui Morgan şi aşa mai departe.

 

Acest preambul nu este o pledoarie pentru Muzeul Colecţiilor din România, proaspăt redeschis după 27 de ani, ci dimpotrivă.

S-o luăm pe rând... Citez din comunicatele aburitoare şi vag forestiere (lemnoase) ale Muzeului Naţional de Artă, preluate de presă: Inaugurat în 1978, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimonoiu artistic, asumându-şi astfel misiunea de a conserva şi a expune în faţa publicului un fond reprezentativ de patrimoniu, contribuind astfel la formarea şi transferul de valori culturale şi morale”. Cuvinte şi expresii cheie: “păstrarea unui valoros patrimonoiu artistic”, “misiunea”, “a conserva”, “fond reprezentativ de patrimoniu”, “transferul de valori culturale şi morale” etc. Dar poate că nici nu le-aş fi luat în considerare, dacă nu aş fi întâlnit şi următorul pasaj: Generozitatea colecţionarilor şi a artiştilor (s.n.) de a dărui muzeului operele de artă din proprietatea lor este un semn de nobleţe pe care aceştia îl vor purta de-a pururi, cât şi o dovadă a altruismului de a împărtăşi cu ceilalţi, chiar peste generaţii, bucuria vederii unui obiect de artă făcut să încânte ochii şi sufletul”.

 

N-a fost nicio generozitate şi niciun altruism! Cu excepţia celor patru donaţii făcute în perioada cât muzeul a fost închis (colecţiile Corneliu Baba, Radu Ionescu, Adina Nanu şi Mircea Marosin), numite de doamna Roxana Theodorescu, toate celelalte au fost donaţii (sau, mă rog, “transferuri de valori culturale şi morale”) făcute cu pistolul la tâmplă. Chiar dacă, vorba lui Nae Ionescu, “opinia publică n-are memorie”, ceva-ceva tot mai ţinem minte, măcar atât cât să ne exprimăm unele nedumeriri. Căci Muzeul Colecţiilor a fost înfiinţat de Nicolae Ceauşescu, în dispreţul proprietăţii şi al colecţionarilor cărora au aparţinut acele lucrări. El a rechiziţionat - în sensul că a luat cu japca - toate colecţiile mari, importante, din România şi le-a dus acolo.

 

 

Condamnarea la moarte a colecţionarilor

România a avut o mişcare a colecţionarilor foarte puternică şi prestigioasă: Nicolae Kalinderu, Eugeniu Carada, Vasile Morţun, Alexandru Bogdan-Piteşti, Iosif Dona, Krikor Zambaccian etc... Aflăm din cartea lui Petre Oprea “Colecţionari de artă bucureşteni” (Editura Meridiane, 1976), că primele consemnări cunoscute despre existenţa unor colecţii de artă în Bucureşti datează de la începutul secolului al XIX-lea şi se referă la lucrări aparţinând domitorului Alexandru Ipsilante şi lui Andronache Vlasto, secretarul lui Constantin Mavrocordat. Dar primul mare colecţionar de artă a fost, în ţările române, Mihail Kogălniceanu.

 

După 1920, numai în Bucureşti erau peste 100 de colecţionari importanţi. Prin rechiziţionările repetate de după 1947, această categorie importantă a lumii culturale, practic, a dispărut. Căci, pentru un om care-şi concentrează toată ambiţia, toată inteligenţa, toată voinţa şi toată averea într-o construcţie spirituală care se numeşte colecţie, rechiziţionarea acesteia înseamnă moarte. Pentru colecţionari, distrugerea colecţiilor a fost condamnare la moarte.

 

 

Colecţionarii vechi şi noi

Donaţiile făcute de colecţionari erau, de fapt, rechiziţionări. O parte din colecţiile rechiziţionate au redevenit colecţii private, dar ale altor proprietari. Povesteşte Tudor Octavian:  “Rechiziţionarea ordonată de Ceauşescu a fost o continuare a ceea ce se întâmplase cu colecţiile celor trimişi la canal sau cu obiectele de artă de la Muzeul Peleş. Chiar eu cunosc câteva colecţii – nu dau nume, pentru că risc un proces – aparţinând celor care făcuseră parte din comisiile de evaluare şi rechiziţionare, printre care şi un mare academician, secretar al Academiei Române. Procedura era cam în felul următor: cum pleca <duşmanul poporului> la canal sau în puşcărie, omul nostru venea şi-şi făcea parte. Direct, fără nici un protocol. Aşa s-a ales academicianul, care era şeful acelei comisii, cu nişte opere europene de mâna întâi. În urmă cu câţiva ani, şoferul unui alt membru al acelor comisii, m-a chemat, să-i văd trei lucrări de Kimon Loghi. Le luase şi el pe astea, pentru că-i plăcuseră... Lena Constante (pictoriţă şi intelectuală de stânga, victimă în procesul Pătrăşcanu, soţia lui Harry Brauner n.r.), după ce a ieşit din puşcărie, a încercat pe cale amiabilă şi prin presiuni culturale, să-şi recupereze pianul, icoanele pe sticlă şi câteva tablouri ale lui Victor Brauner... De la un alt academician, membru şi el al acelei comisii. N-a recuperat nimic...”

 

 

Aşadar, e foarte bine că avem un muzeu al colecţiilor, dar şi mai bine ar fi ca acesta să fie alcătuit din colecţii DONATE, nu jefuite. Pentru că, aşa cum s-a constituit, actualul Muzeu al Colecţiilor de Artă nu face decât să consacre şi să legitimize exproprierea. Sau poate că nu însă, în cazul acesta, s-ar impune nişte explicaţii suplimentare din partea conducerii MNAR. Eventual, nişte scuze publice pentru “victimele” acestui muzeu…

 

Sursă: FINANŢIŞTII

Afisari: 1978
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Jul, Fri 12, 2013 / 20:04)
"Istoria potcoavei, de exemplu, a potcoavei calului, într-o ţară în care calul a fost personaj istoric, este istoria acelei ţări."

-------------------------------------------

"Inaugurat în 1978, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimonoiu artistic, asumându-şi astfel misiunea de a conserva şi a expune în faţa publicului un fond reprezentativ de patrimoniu, contribuind astfel la formarea şi transferul de valori culturale şi morale". Cuvinte şi expresii cheie: "păstrarea unui valoros patrimonoiu artistic", "misiunea", "a conserva", "fond reprezentativ de patrimoniu", "transferul de valori culturale şi morale" etc. Dar poate că nici nu le-aş fi luat în considerare, dacă nu aş fi întâlnit şi următorul pasaj: "Generozitatea colecţionarilor şi a artiştilor (s.n.) de a dărui muzeului operele de artă din proprietatea lor este un semn de nobleţe pe care aceştia îl vor purta de-a pururi, cât şi o dovadă a altruismului de a împărtăşi cu ceilalţi, chiar peste generaţii, bucuria vederii unui obiect de artă făcut să încânte ochii şi sufletul".

"vag forestiere"?:)...iubesc si padurea... si caii...si "dimensiuni paralele":)...asa ca... n-am putut citi mai departe:)...
Nume: ioana... (Jul, Fri 12, 2013 / 20:42)
astfel ca... raman... incontestabil, o "victima"!:)...
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter