Se încarcă pagina ...

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (III)

Data publicarii: 31.10.2012 05:21:00

 

 

De șapte ani, într-o discreție absolută,

pe ”38 rue de Lisbonne”, Parisul ține la inimă

 

O capodoperă a sculpturii

 

prin  acumulare: 

 

„ J’accuse… ! E.Zola/

 

  Moi aussi…! A.Costea”.


Geneza care vindecă Big-Bang-ul

 

(III)

 

„Sub radarul” oricărei „onorate instanţe”, imaginile imediat perceptibile sunt următoarele: fereastra cu gratii de fier - provenită chiar de la o închisoare - pe care, în partea superioară,  stă prinsă plăcuţa cu 213 - numărul de cabinet al judecătorului de instrucţie; în cea inferioară, o altă plăcuţă, cu 313 – numărul celulei unde Costea a trăit 26 de zile de izolare, în măruntaiele putrede ale faimoasei închisori din arondismentul 13, „La Santé”: lacătul alăturat simbolizează pecetea definitivului; în spatele barelor - o oglindă care-ţi reflectă chipul: chiar tu însuţi poţi ajunge oricând acolo, dacă nu cumva deja eşti!, de celalaltă parte a lor!; o altă veşnică dilemă!  - oglindirea se petrece oare la epiderma reflectorizantă a oglinzii, sau oglinda însăşi are o lume a ei, în stare să-ţi confişte identitatea?; printre gratii se mai poate zări mecanismul de bronz al unui orologiu în stare de funcţionare, - trimitere directă la orologiul monumental de pe frontispiciul clădirii în care un anume judecător de instrucţie l-a interogat pe Adrian Costea, fără contenire, timp de nouă ani de zile - flancat de două măşti „commedia dell arte” - una care râde, alta care plânge; puţin mai sus - spânzurată, prin perforare, într-un cârlig de abator, chiar „cartea-moto” a lucrării: „Metamorfoza. Colonia penitenciară”, de Franz Kafka. Retur.

 

   

 

În proxima profunzime: Grefa,  anticamera birocratică, superficială şi indiferentă a detenţiei, a morţii: o maşinã de scris „Royal”, cu taste bălţate, de carnaval, un telefon cu disc, stilouri, creioane colorate, ştampile, călimări, scule de amprentat, toate stau sub „lumina” închipuită a unui felinar de căruţă. De după cuiul unei unelte agricole obosite, înfipte undeva în spatele superior al balanţei, se iţeşte un inel pe care stau rânduite, în formă de raze, cheile celulelor. Retur pe spirala ascendentă, spectacol frontal: pupitrul magistratului, delimitat de gratii prin elaboratul ornament al unei tăblii de pat: simbol milenar al odihnei, al plăcerilor carnale, dar şi intermediar şi martor al actului sacru al iubirii prin intermediul căruia divinitatea asigură continuitatea speciei umane; în mijlocul acestuia, pe fundul unei cutii de brânză Camembert - deliciul rar al unui miros insuportabil - o altă cugetare-avertisment: „ Atâta timp cât justiţia va fi umană, vor exista erori”; Magistratul: un cap învolburat, aparent fără chip, alcătuit din rădăcina semitransparentă a unui arbust spinos - supercomplexitate a circumvoluţiunilor creierului, dar, între altele, şi izvor al indeciziilor premeditat-interesate care este una dintre sursele majore ale răului; singura expresie pe care şi-o poate permite este afişată pe o mască: dacă Justiţia e una făcută de oameni, deci supusă erorilor, sugerarea obiectivităţii ei prin zeiţa cu ochii acoperiţi de o eşarfă nu este decât o farsă - fiind umană, nu eşarfa care-i obturează privirea este definitorie, ci masca de carnaval; mai mult, în mod surprinzător, pe « faţa » Judecătorului se prelinge o lacrimă-obiectivitatea absolută nu poate fi decât bucuria unei pietre care a început să gândească ; masca este elementul butaforic pe care magistraţii îl interpun între adevăr şi propria lor conştiinţă, singura căreia îi sunt datori să-i dea raportul; deşi are datoria să aplice « la rece » articolele unei legi veşnic interpretabile, ori să facă asta în beneficiul unor raţiuni oculte, Judecătorul este, în faţa lui Dumnezeu, pe fond, structural şi până la urmă, un OM identic cu cel căruia urmează să-i schimbe sau să-i curme destinul ; deci este foarte probabil  ca, vreodată, fie să regrete şi să-i macine sufletul o decizie deliberat-nedreaptă, fie însăşi biografia lui să fie traversată de seisme umane, care-l vor face să plângă.

 

 

 

Actul după care judecă şi după care urmează să citească sentinţa este de fapt o carte, o superbă antologie în imagini a poporului român, concepută, editată în 90.000 de exemplare, distribuită şi aproape în întregime  finanţată de Adrian Costea. Ea poartă numele de „Eternele et Fascinante Roumanie” şi este deschisă la fotografia pe două pagini al unui peisaj aproape ireal al unui câmp cu flori, de undeva din mijlocul Munţilor Carpaţi, deasupra unui maldăr de cărţi de procedură penală. Pe acelaşi pupitru al Magistratului se mai găsesc răspândite şi stivuite alte nouă exemplare ale unei cărţii intitulate „La Roumanie a l’heure de la verite”. Este vorba despre  o carte rescrisă, editată în 60.000 de exemplare şi finanţată tot de către Adrian Costea;  semnele de carte, din mătase naturală roşie, se preling deasupra gratiilor; plicuri cu denunţuri, faimoasele „lettres corbeau”, dar şi câteva fotografii ale Corbului Denunţător ucis prin împuşcare, butonul soneriei pe care Magistratul poate apăsa dacă socoteşte că instanţa se află în pericol; sub clopoţelul de şedinţă, între o carte închisă şi una deschisă, stă prins un ghemotoc de hârtie mototolită, pe care se pot citi mâzgălite în grabă următoarele cuvinte: Secret Défense Nationale: rapoarte secrete, grăbit improvizate în urma unor indicaţii oculte, strecurate în penumbra pâlniei înguste şi ruginite a presupusei celerităţi a completului de judecată: procesul a fost judecat cu mult înainte de a fi judecat; o statuetă a Lupoaicei mitice care îi alăptează pe Romulus şi Remus: pe de o parte-origine a dreptului roman şi a soartei Cartaginei, pe de altă parte-act de identitate al autorului: poporul român este rezultatul simbiozei etnice dintre cuceritorii romani şi înfrânţii războinici daci; o maimuţă de porţelan, aluzie la teoria evoluţionist-darwinistă pusă în dezbatere publică, în anul 1960, de filmul intitulat „Procesul maimuţelor”, în regia lui Stanley Kramer; ciocanul care parafează sentinţa şi închide şedinţa de judecată nu este clasicul instrument butaforic judiciar din lemn, ci unul de pantofar-glisare subtilă către expresia „a-şi bate singur cuie în talpă”; lângă ciocan - o clepsidră mobilă: limita timpului acordat condamnatului să se exprime, să se apere sau pur şi simplu limita timpului rămas până la întâlnirea cu moartea. 

 

   

 

Deasupra capului Magistratului, în spatele vârfurilor poleite cu foiţă de aur ale gardului care înconjoară T.G.I. din Paris, ultima „redută” din „J’accuse…”: o coasă din oţel patinată bronz-aur-turcoaz, perfect ascuţită: ghilotina; pe fond, miza supremă a procesului: pedeapsa cu moartea, care urmează, oricum, să fie aplicată; chiar în eventualitatea că sentinţa condamnării la moarte nu se va pronunţa, direct şi făţiş, important este ca spectrul morţii să fie activ şi prezent; pe lama coasei, Avocatul: un papagal sprijinit într-un picior, cu care de fapt reţine, din toate forţele lui,  blocată lama ghilotinei, iar cu ghearele celuilalt ţinând un saxofon, prin intermediul căruia „îşi cântă” pledoaria dinspre un decor incert, situat în spatele magistratului; pledoarie probabil inutilă, capul complicat al magistratului, moartea: triunghiul se închide.

 

   

 

Dar toate cele enumerate până aici nu sunt decât „faţadele” vizibile ale maşinăriei justiţiare. Căci abia în „burta” sistemului penitenciar se petrec însă inimaginabile atrocităţi. Urmează aici palierul receptării fizice în adâncime. „Interiorul” lucrării lui Costea este unul periculos de-a binelea. Iată de ce. Chiar sub „ceafa” Magistratului, simetric-opusă, alături de o cursă de prins şobolani, o altă mască grotească: cea a judecătorului de instrucţie, care veghează cinic la buna desfăşurare şi gradare a torturilor şi a tuturor spovedaniilor care vor decurge din ele; dominat de pofte, viril şi nocturn, şobolanul este o altă creatură infernală; Freud îi conferă un sens falic şi anal, care duce la ideea de bogăţie, de bani; la indieni, este asimilat cu noţiunea de furt, de însuşire frauduloasă a bogăţiilor; de la masca judecătorului de instrucţie în jos, se expune un adevărat arsenal sinistru: capcane pentru vânarea diferitelor animalor sălbatice ( într-una dintre ele a fost prinsă un tom despre păcate: „Cartea inocentului care trebuie să mărturisească”),  cleşti de cuie, un instrument-elice pentru  spargerea pământului uscat de secetă, cuţite, o maşină de tocat carne, cârlige de abator sau de măcelarie, un topor şi un satâr. Adică promisiunile rele din surâsul Apocalipsei.

 

 

   

 

VA URMA

.................................................................................................

 

ACEST TEXT este doar un episod dintr-un studiu amplu, făcut asupra unei opere plastice cu potenţial de reper universal în arta contemporană. Lucrarea, care e o sculptură-instalaţie, se numeşte „J’accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea” şi aparţine unui artist de origine română. Este expusă de şapte ani la Paris, în holul de primire al cabinetului unui avocat de talie mondială, pe nume Jean Veil.

Studiul de faţă este făcut „la două mâini”, în sensul că e scris de doi autori (Miron Manega şi Ciprian Chirvasiu), fiecare dezvoltându-şi analiza în mai multe capitole, prezentate în serial pe CERTITUDINEA. Pentru cei interesaţi de lectura celor două analize, acestea sunt linkurile care fac trimitere la ele:

 

MIRON MANEGA:

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (I). EXORDIUM

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (II). NARRATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (III). ARGUMENTATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (IV). PERORATIO

Jean Veil, proprietarul "Golemului Adrian Costea" din Rue Lisbonne

 

CIPRIAN CHIRVASIU

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (I)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (II)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (III)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (IV)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (V)

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

 

Afisari: 1288
Autor: Ciprian Chirvasiu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter