Se încarcă pagina ...

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (IV)

Data publicarii: 31.10.2012 07:01:00

 

De șapte ani, într-o discreție absolută,

pe ”38 rue de Lisbonne”, Parisul ține la inimă

 

O capodoperă a sculpturii

 

prin  acumulare: 

 

„ J’accuse… ! E.Zola/

 

  Moi aussi…! A.Costea”.


Geneza care vindecă Big-Bang-ul

 

(IV)

 

Dar iată şi alte câteva aspecte care nu au putut fi „ prinse ” în viteza acestui carusel năucitor:

 

1.      În ciuda dimensiunilor şi greutăţii sale, în afară de faptul că instalaţia „ levitează ” la câţiva centimetri deasupra solului, ea mai are o calitate surprinzătoare : este transparentă. Ca printr-o pânză de păianjen, din oricare unghi ar fi aruncată, privirea poate străbate până la imaginile de fundal din partea opusă. Se poate privi prin „ burta ” maşinăriei, prin Grefă, prin capul Magistratului, printre gratii, prin profilul şi prin semiprofilele ei. Printre talerele balanţei, se poate forma un număr pe discul telefonului. Accesul este nelimitat, dar dominat de o transparenţă nefirească în care negrul dominant accentuează senzaţia  de penumbră spre întuneric, care face volumele şi contururile lor care să devină greu de controlat cu văzul.

 

2.        Deşi li s-a amputat rostul iniţial prin subordonerea la mesajul întregului, multe dintre elementele constitutive rămân funcţionale : maşina de tocat carne chiar toacă, orologiul poate măsura timpul,  capcanele se închid brusc la cea mai mică apăsare a lamelei declanşatoare, cursa de şobolani funcţionează, cuţitul şi coasa taie, roba poate fi îmbrăcată pe loc, foalele pot sufla, cîteva dintre cărţi pot fi răsfoite, Graalul se poate umple şi se poate varsa, balanţa se poate mişca, la maşina de scris se poate redacta o scrisoare de amor, clopoţelul sună, clepsidra poate fi întoarsă, cu cleştele pot fi extrase cuie sau măsele, ştampila ştampilează.

 

3.        Într-un moment al existenţei sale, Adrian Costea a căzut şi el victimă ale acestei funcţionalităţi cumplit de nebănuite : unele piese componente ale lucrării „ J’acusse… ” sunt pătate cu sânge: sângele lui Costea, ivit ori de câte ori se întâmpla să se rănească pe perioada execuţiei lucrării. Astfel „J’accuse…” a suferit o transformare şi, probabil, chiar o metamorfoză fundamentală devenind pentru Adrian Costea un adevărat „frate de cruce” sau poate chiar mult mai mult decât atât : o adevărată ”rudă de sânge ”.

 

4.      Chiar şi cel mai bănuit a fi nesemnificativ element din „ J’accuse.. ” a trecut prin „ manufactura Costea ” : a fost curăţat, şlefuit, patinat, vopsit, plastifiat, lăcuit, asamblat, aşezat, fixat, înfipt. Câteva exemple. Maşina de scris a Grefei, iniţial defectă şi înţepenită, a fost demontată în bucăţele, care au fost apoi reasamblate, vopsite, gresate, astfel încât distinsa „ Royal ” să arate ca nouă. Capul Magistratului, este de fapt rădăcina unui arbust spinos care a fost smulsă din pământ, spălată, uscată, vopsită, „îmbogăţită”, „ coafată ”. Cuiburile bufniţelor albe de pe talerele balanţei au fost „ amenajate ” şi cu ghinde,  care au fost asamblate şi plasate în aşa fel încât să asigure echilibrul precis al  instrumentului. 

 

5.    Aceeaşi preocupare obsesivă pentru amănuntul semnificativ se remarcă şi în altă parte : pe fiecare pagină din „ Eternele et Fascinante Roumanie ” şi din „La Roumanie a l’heure de la verite”, autorul a scris cu propria mână „ Sunt nevinovat ! ”, a datat şi a semnat „ A. Costea ”. Se pot contabiliza deci în „ J’accuse… ” mii şi mii de proteste olografe întemniţate pentru totdeauna între paginile unor cărţi inventate, editate, distribuite şi finanţate chiar de el.

 

 

 

Sunt numeroase scenarii de filme scrise „ după o idee de... ”.

Recunoscând paternitatea „ ingineriei ” cutremurătoare prin care s-a ivit maşinăria ucigaşă din „ Colonia penitenciară ”, chiar dacă el însuşi a probat-o „ pe viu ” în „carnea ” destinului său, mesajul lui Adrian Costea din  „ J’accuse… ”  este, la nivel senzorial, identic cu cel transmis în cuvinte de Franz Kafka în opera citată şi reiterat, după câţiva ani, chiar dacă postum, în „ Procesul ” : Renunţaţi la iluzia pe care vi-o „ injectează ” logica socială, dominată de bunul simţ elementar al cutumelor! Dacă vouă vi se pare aproape inuman să luaţi  decizii fundamentale rostind „ Da ! ” sau „ Nu ! ”, există, în schimb, o maşină creată chiar de voi, care ia aceste decizii cu seninătate, în funcţie de interesele câtorva, care se află chiar printre voi şi sunteţi chiar voi!  Într-o bună dimineaţă, veţi deschide uşa casei şi, din afară, vă va absorbi absurdul,  care nu ţine cont de nimic. Ca-n Dante, în pragul lui trebuie lepădată orice iluzie.  Din cauza simplă că, pentru el, a decela solomonic vinovăţia de nevinovăţie reprezintă plictisul cosmic şi expresia olimpiană a inutilităţii.

 

 

 

 „ J’accuse… ” povesteşte ce urmează după răpirea  neaşteptată al cetăţeanului banal, smuls prin surprindere şi cu brutalitate din monotonia vieţii sale de zi cu zi : stupoare, nervi, e o confuzie, totul va fi în regulă mamă !, am acte doveditoare, degeaba, despuierea, percheziţii, tomuri de acuzaţii, avocatul, cătuşele, claustrarea şi blidul cu fasole, lanţuri, interogatorii, jandarmii, procesul, Magistratul, Parchetul, holuri, termene, zile şi nopţi, argumente, contrargumente, insinuări-capcană, familia, presa, scandalul, martori şi mărturii, probe, ordine secrete, presimţirea unei oculte de care nu ai habar, curtea arestului, prima curte, a doua, a treia, curtea supremă, ultima zi din cutia Pandorei, avocatul-ecou, omul care judecă-pronunţă sentinţa maximă, grefa cu grăsane indiferente, încăperea zăvorâtă, urletele deţinuţilor înnebuniţi, fier pe fier, singurătatea, din nou stupoarea, umiditatea, penumbrele, vorbitorul, întunericul, jegul, frigul, gândacii, şobolanii, umilinţa, torturile, sigur ca da !, sunt vinovat !, dar de ce mă mai întrebaţi ?, deci în fiecare clipă poate sosi invitaţia la ghilotină şi, totuşi, într-o dimineaţă, uşa celulei se dă de perete iar gardianul te anunţă, scurt şi răspicat : „ Sunteţi liber ! ”. Îi răspunzi aproape natural : „ Ok. Însă numai dacă vreau ! ”. Şi te pomeneşti la loc în uşa casei, în pragul absurdului care, abia începând de acum, devine incandescent.

 

Din acest punct de vedere, nu ştiu dacă personajul Adrian Costea a avut sau nu noroc.

Tind să cred că mai degrabă nu.

Dovada: ca să poată să-şi păstreze sănătoase măcar minţile, artistul plastic Adrian Costea şi-a extirpat singur din trup, fără anestezie, „ J’acusse… ”. Spre deosebire de ofiţerul nărod din „ Colonia penitenciară ”, Costea creează cu frenezie propria sa maşinărie, după care suflă asupra ei şi-i dă viaţă: „ O umbră transparentă, plutitoare şi fără zgomot. Mecanisme ale infernului în slujba omului, pentru a fi utilizate împotriva omului, notează Adrian Costea în caietul său de lucru. Sclipiri de lame ascuţite, de dinţi zimţaţi şi lungi, clămpănitori, gemete surde şi scârţâituri de lanţuri ruginite. Complexitate diabolică a unei desfrânîri nimicitoare. Pompă avidă de hemoglobină, oxigen şi zeamă cerebrală. Graalul încearcă să vegheze, dar ce mai poate face oare el acum, când prea-târziul s-a împământenit şi venele sunt pline de ecou ? Această Maşină există ! Eu însumi am întâlnit-o ! Ea funcţioneazã, pentru că m-a străpuns ! Ea mănâncă, pentru că eu nu mai exist ! Ea suge, pentru că sunt golit ! Ea muşcă, pentru că mi se zăresc oasele ! Ea orbeşte, pentru că nu mai văd nimic ! Ea toacă timpul, pentru că eu nu mai am timp !, ea zboară, pentru că m-a dus de mult pe altă tărâmuri, de mine necunoscute, unde rătăcesc pe drumuri pline de bale lipicioase! Ea dizolvă, pentru că îmbrăţişarea ei face ca astăzi, absolut nimeni nu mă mai poate vedea ! Ea Îi aparţine deopotrivă lui Dumnezeu şi mie însumi ! ”.

 

După ce a fost exilat înapoi în libertate, Adrian Costea nu a intenţionat nici să să creeze o „ operă de artă ”, nici să revină în circuitul plasticii contemporane, şi cu atât mai puţin să comercializeze „ J’accuse… ”. Şi-a dorit doar să se exprime. O exprimare colosală, dar şi grandioasă, un uriaş urlet împietrit care va bântui probabil întreg pământul. Aceast fel de exprimare extremă a creat o „ bulă ” care poartă numele de „J’accuse … ” şi în care şade, din prea multă pudoare, un destin răstignit şi încă nepovestit.   

 

Oricine poate reflecta în faţa acestei „bule” dacă doreşte şi dacă este dispus să facă o vizită de curtuoazie, pe la faimosul cabinet de avocatură al la fel de celebrului Jean Veil, situat în „38 rue de Lisbonne, Paris, VIII-eme”.

 

 

 

Acelaşi Jean Veil care, în timpul unei vizite în atelierul lui Costea, a descoperit, cu uimire, lucrarea proaspăt terminată şi, cu zâmbetul pe buze, a decis pe loc și şi-a asumat-o. Câteva zile mai târziu „J’accuse …” trona sclipitor în inima Parisului, în holul de primire al unuia dintre cele mai importante cabinete de avocatură din lume. De-atunci, s-au scurs șapte ani. Ani de glorie, dar şi de sânge. Timp în care „ J’accuse… ”,  din poziţia ei dominantă şi inconturnabilă, a văzut, a auzit şi a stocat integral, fără milă È™i fără iertare, memoria locului ce-i aparţine.

 

Astfel, după „ creatorii geniali ”, „galeriştii geniali ”, „ negustorii geniali ”, avocatul Jean Veil a inventat o nouă „ meserie ” : „ proprietar genial de artă ”.

 

VA URMA

.................................................................................................

 

ACEST TEXT este doar un episod dintr-un studiu amplu, făcut asupra unei opere plastice cu potenţial de reper universal în arta contemporană. Lucrarea, care e o sculptură-instalaţie, se numeşte „J’accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea” şi aparţine unui artist de origine română. Este expusă de şapte ani la Paris, în holul de primire al cabinetului unui avocat de talie mondială, pe nume Jean Veil.

Studiul de faţă este făcut „la două mâini”, în sensul că e scris de doi autori (Miron Manega şi Ciprian Chirvasiu), fiecare dezvoltându-şi analiza în mai multe capitole, prezentate în serial pe CERTITUDINEA. Pentru cei interesaţi de lectura celor două analize, acestea sunt linkurile care fac trimitere la ele:

 

MIRON MANEGA:

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (I). EXORDIUM

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (II). NARRATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (III). ARGUMENTATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (IV). PERORATIO

Jean Veil, proprietarul "Golemului Adrian Costea" din Rue Lisbonne

 

CIPRIAN CHIRVASIU

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (I)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (II)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (III)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (IV)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (V)

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 998
Autor: Ciprian Chirvasiu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter