Se încarcă pagina ...

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (V)

Data publicarii: 31.10.2012 07:54:00

 

De șapte ani, într-o discreție absolută,

pe ”38 rue de Lisbonne”, Parisul ține la inimă

 

O capodoperă a sculpturii

 

prin  acumulare: 

 

„ J’accuse… ! E.Zola/

 

  Moi aussi…! A.Costea”.


Geneza care vindecă Big-Bang-ul

 

(V)

 


Câteva reflecţii concluzive despre « arta prin acumulare »  care  defineşte „ J’accuse… ”.

 

a)         Chiar dacă lucrarea este derutantă şi fals fragilă, perfecţiunea subtilităţii geometriei ei este indubitabil prezentă, cu toate că, la prima vedere, ea rămâne insesizabilă şi aproape invizibilă.. Nu este vorba aici însă de geometria ”clasică”, unde te aștepți să dai peste tot de figuri perfecte. Spuneam că Adrian Costea îşi inventează morfemele geometrice. Însă faţă de operele în bronz şi-n oţel, în  „ J’accuse… ” multe  dintre morfemele cu pricina nu mai sunt forme precis elaborate, ci chiar lucruri sau fragmente de lucruri, deturnate cu precizie şi chiar cu violenţă de la utilitatea lor primară (cu toate că unele, luate separat, încă funcţioneză !), însă toate dotate, pe mai departe, cu geometriile lor iniţiale, lustruite sau măcinate de timp. Supuse de autor,  ele se subordonează semantic geometrismului asumat de întreg, dar coexistă împăciuitor cu morfeme geometrice manufacturate „ la milimetru ” şi intră, necacofonic, în rezonanţă cu acestea. Deşi nu pare, totuşi, „ J’accuse… ” povesteşte un mit : mitul Justiţiei.  Manifestându-se deci tot într-un cadru sacru, iniţiatic, şi unele şi celelalte morfeme devin, de asemenea, mitologeme geometrice. Geometria predominantă este una (aparent !) parţial ne-prelucrată, parţial naturală, a-simetrică sau voit ne-simetrică , lăsată liberă şi descătuşată, ca geometria aleatorie a crengilor de copac invocată în practicile daoiste.

 

b)        La puţină vreme după asumarea ei drept o  „ îngrămădire de lucruri, strânse laolaltă ca înainte de a te apuca de o curăţenie generală ”, se poate constata echilibrul, concomitent fachiric şi robust al lucrării. Între încordarea  aripilor, un văzduh de linii drepte şi curbe, care se unesc, se despart şi se încrucişează, închipuind geometrii savante sau armonii suave. Prin ele se simte cum maşinăria respiră.  Ea se poate mişca încet, dar şi fulgerător, insesizabil şi în toate direcţiile. Aici, geometrismul se articulează şerpuitor,  şi, doar în aparenţă !, devine astfel mai puţin radical,  îşi distilează sintaxa şi o aduce mai aproape de aspectul ei literar, dar rămâne, prin excelenţă, unul genetic: deşi narează o temă cultă, „ J’accuse… ”  nu-şi diluează cu nimic dimensiunile sale cosmognice, faţă de cele ale lucrărilor în metal. Derutant ar putea părea doar faptul că Adrian Costea începe să nareze mitul Justiţiei nu printr-o structurare academică a discursului, ci printr-o de-structurare a lui (aici sunt, în sfârşit, de acord cu profesorul Darida!) , care precede logica unei re-structurări semantice,  ulterioară, rebelă şi inedită.

      

       Practic, Adrian Costea ia mitul Justiţiei şi-l face praf, izbindu-l de toţi pereţii. Ţăndărilor  rezultate (morfeme geometrice) le conferă sensurile vizionare ale propriului său mit, transformându-le în tot atâtea lexeme geometriste mitice sau mitologeme, care apoi, prin aceeaşi „ sudură ” semantică alchimică sesizată la operele din metal şlefuit, se coagulează în cuvinte spaţiale şi, mai departe, primesc funcţii pe teritoriul sintaxei geometriste. Abia acum  devine valabilă pe deplin aluzia lui Pavel Şuşară la „materialul primordial, incandescent sau după caz, glacial, acela pe care îl oferă stihia materiei, adică Big-Bang-ul însuşi”. Deşi provine, bineînţeles, tot din NEANT, „ J’accuse… ” îşi are originea în şi propune regenerarea dintr-un  ALT FEL DE HAOS: CEL MOBIL, POSTCATASTROFIC, CARE POARTĂ ÎNCĂ URMELE EXPLOZIEI SAU IMPLOZIEI PRIMORDIALE. Deci nu mai avem de-a face cu haosul static, care precede „Geneza ex nihilo”, ca la operele în metal, ci de unul provocat de o decomprimare sau  de o comprimare cosmică. De aceea,  ARHETIPURILE şi PROTOTIPURILE, adică MITURILE FONDATOARE SAU RECTIFICATIVE, pe care acestea le poartă nu mai sunt, de data aceasta, serene şi impenetrabile, ci contorsionate, zdrelite, vătămate.  O remarcă : chiar dacă, la prima vedere, s-ar putea spune că e mult mai uşor să dezvolţi o sintaxă geometristă din morfeme geometrice pre-fabricate, decât să le inventezi şi să le produci tu însuţi din capul locului, ca în cazul lucrărilor în metal, chestiunea stă, de fapt, exact invers. La lucrările în metal, totul este « nou-nouţ » : şi morfemele geometrice, şi sintaxa geometristă, şi geomantrismul ansamblului. La „ J’accuse… ”, a fost nevoie , mai întâi, ca morfemele geometrice să fie descoperite, apoi conservate, apoi deposedate gradual de semnificaţiile lor iniţiale fix până la « doza » scontată  şi abia apoi aşezate în acorduri sintactice capabile să le concentreze într-un mesaj al întregului. Din această perspectivă, „ J’accuse… ” capătă , de asemenea, aura artefactului. Miza pusă pe arbitrar, pe « vânarea » contingentului, eforturile omogenizării geometrice sau punerii la punct a echilibrelor şi volumelor, cel « farmaceutic » al « dezbrăcării » semantice şi re-semantizarea lor, fac ca piesele din „ J’accuse… ” să fie, dacă nu cel puţin de anevoios-elaborate ca şi cele din opera în metal, oricum mai complicat de « dresat » pentru perspectiva geometrismului şi nişte feroce « mâncătoare de timp ». Deşi cioburi autonome, ele poartă încă fragmentele recognoscibile ale fostei lumi, de la care pornesc să o reconstruiască pe cea nouă. Lumea operelor în metal ale lui Costea este una care deocamdată n-a venit. Ea este una exemplară şi tăcută. Lumea lui „ J’accuse… ” este una damnată, ucisă şi înviată, spre a-şi recăpăta curăţenia sacră iniţială. Această lume este marcată de o imensă istorie obosită şi îngenuncheată. Însă misiunea ei este, fără greş, cea TERAPEUTICĂ. Chiar dacă prezentul ei se manifestă în camera de gardă a unui spital de urgenţă, ea este una care se recuperează din trecutul exemplar, dar profanat, şi una virtuos - recuperatorie pentru viitor.

 

c)         Drept consecinţă, geomantrismul lui „ J’accuse… ” nu mai emite sunete compacte şi impecabile, ca în cazul celor din bronz şi oţel, ci silabe ale unei limbi chinuite, detonate de cataclismul originar. Mitologemele sale fonetice sunt fracţii de cuvinte. Geomantrismul concentrează strigătul de revoltă al lui Costea, îngheţat în neputinţa omenească de a se opune arhitecturilor etice aberante.

Fiindcă dacă la cele trei dimensiuni de mai sus, îi adăugăm cinetismul / animismul (căci acest monstru se mişcă şi respiră la modul propriu !!!) , maşinăria devine, nu doar mental, ci şi fizic / acustic înspăimântătoare. Mai mult, la „ J’accuse… ” , având în vedere funcţiile familiare ale multor elemente componente, tentaţia tactil-senzorială, aceea de a atinge cu mâna, de a mângâia este chiar mai mare decât în cazul lucrărilor din metal polizat.  Închipuiţi-vă că nişte actori invizibili s-ar porni să acţioneze deodată toate elementele încă funcţionale ale „ agregatului ” : clopoţelul sună, foalele gâfâie, capcanele pocnesc, închizându-se una câte una, ciocanul bate, şoarecele de cauciuc din tigaia care sfârâie chiţăie din rărunchi, maşina de scris ţăcăne, sulul care întinde hârtia se întoarce, pârâind, la capăt de rând, orologiul anunţă că a sosit ora, Graalul se clatină, se revarsă şi pune în mişcare balanţa, cheile zornăie, roba flutură, filele cărţilor foşnesc, discul telefonic formează nişte numere aiurea, papagalul cârâie, ştampilele păcăne surd, creioanele fâşâie, coasa retează un gât, fereastra cu gratii se trânteşte, lacătul se închide, aripile se deschid larg şi încep să bată, roţile roabelor se pun, scârţâind, în mişcare pe culoarul de ciment şi „ J’acusse… ” dispare după nori. Compactate într-o „ pastilă ” sonoră, acesta este sunetul inconfundabil al aparatului de Justiţie. În urma resurecţiei lui „ J’accuse… ”, se poate auzi extrem de clar zgomotul infernal făcut de praful care se aşterne implacabil şi arde.


Această lucrare, de un vast asamblaj  părelnic eterogen, este o realizare artistică, complexă şi sofisticată, purtătoare a unei multitudini de mesaje, subtile şi elitiste, a căror rafinament excesiv este dus de Adrian Costea mult dincolo de paroxism.

 

   

 

-----------------------------------------------------------------------------

 

CIPRIAN CHIRVASIU

 

         Profesor, poet, ziarist

Autor al volumelor Profesorul de limbă moartă”, “Ateliere în paragină (24 de ore și miezul nopții cu Aurelian Titu Dumitrescu)”, “Destine fără noi”, “Unirea în duh”

Autor a peste 1.000 de articole, reportaje, anchete, analize, comentarii și editoriale publicate în presa românească dintre 1989-2012

Laureat al Premiului  “pentru expresivitate jurnalistică în presa scrisă”, acordat de Clubul Român de Presă, afiliat Asociației  Mondiale a Ziarelor - 2002

 

.................................................................................................

 

ACEST TEXT este doar un episod dintr-un studiu amplu, făcut asupra unei opere plastice cu potenţial de reper universal în arta contemporană. Lucrarea, care e o sculptură-instalaţie, se numeşte „J’accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea” şi aparţine unui artist de origine română. Este expusă de şapte ani la Paris, în holul de primire al cabinetului unui avocat de talie mondială, pe nume Jean Veil.

Studiul de faţă este făcut „la două mâini”, în sensul că e scris de doi autori (Miron Manega şi Ciprian Chirvasiu), fiecare dezvoltându-şi analiza în mai multe capitole, prezentate în serial pe CERTITUDINEA. Pentru cei interesaţi de lectura celor două analize, acestea sunt linkurile care fac trimitere la ele:

 

MIRON MANEGA:

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (I). EXORDIUM

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (II). NARRATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (III). ARGUMENTATIO

Golemul Costea: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea" (IV). PERORATIO

Jean Veil, proprietarul "Golemului Adrian Costea" din Rue Lisbonne

 

CIPRIAN CHIRVASIU

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (I)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (II)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (III)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (IV)

O capodoperă a sculpturii prin acumulare: "J'accuse...! E. Zola/ Moi aussi...! A. Costea". Geneza care vindecă Big-Bang-ul (V)

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 1829
Autor: Ciprian Chirvasiu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter