Se încarcă pagina ...

O posibilă lovitură pe piata de artă: conceptul de hotel-galerie al lui Adrian Costea

Data publicarii: 25.05.2015 20:24:00

 

N-aÈ™ fi scris acest text dacă nu aÈ™ fi trecut zilele trecute pe la hotelul Sarroglia, din dorinÈ›a È™i nevoia sinceră de a revedea lucrările lui Adrian Costea, un român stabilit în exil la Paris, pe la începutul anilor 1970, È™i care continuă să trăiască È™i să locuiască acolo. Surprinderea mea a fost mare È™i neplăcută. Chiar m-a deranjat. Sobrietatea È™i eleganÈ›ă atmosferei hotelului, cu care mă obiÈ™nuisem, era tulburată. O îngrămădeală haotică de fotolii, taburete È™i meÈ™e sufocau spaÈ›iul liber È™i elegant de dinainte. Câteva lucrări ale lui Adrian Costea nu mai erau la locul lor. Armonia pe care o crease artistul era distrusă. Am avut un sentiment de tristeÈ›e. Trebuie să reamintesc că, începând din decembrie 2011, recepÈ›ia hotelului Sarroglia a fost „populată” treptat cu o serie de sculpturi monumentale în oÈ›el, realizate È™i aduse de la Paris de artist, în ideea precisă de a-È™i materializă propriul său concept de „hotel-galerie”.

 

„Costea - gustul perfecÈ›iunii”

 

În momentul de faÈ›ă, numărul lucrărilor expuse a ajuns la 16 È™i procesul de adăugare a lor pare să fie încă în plină desfăÈ™urare. Nu vreau să zăbovesc acum È™i aici asupra virtuÈ›ilor plastice excepÈ›ionale ale acestor lucrări, am făcut-o deja, în detaliu, de-a lungul timpului. Mai mult chiar, am scris È™i am publicat o scurtă monografie a artistului Adrian Costea, intitulată „Adrian Costea - cronica unei morÈ›i eÈ™uate”. Dar iată ce scria, în revista L’Oeil  din noiembrie 1987, reputatul scriitor, istoric şi critic de artă Marc Gaillard, despre lucrările de atunci ale lui Adrian Costea, într-un articol amplu, intitulat „Costea - gustul perfecÈ›iunii”: „Puternice şi solitare, aceste lucrări impregnează cu prezenţa lor spaţiul în care se găsesc şi, din acest punct de vedere, răspund cu brio calificativului de operă de artă. Aceste obiecte preţioase, de o extraordinară fineţe, sunt în mod intenţionat grele, stabile, ca şi cum ar dori să se înrădăcineze în locul pe care se găsesc, afirmându-şi astfel perenitatea şi prin greutatea metalului sau bronzului. Aceste obiecte magice, suporturi ale emoţiilor estetice, nu admit decât perfecţiunea […]. Întâlnirea cu creaţiile lui Costea este echivalentă cu pătrunderea într-o lume de forme şi de forţe care ne conduc spre o stare de seninătate, aruncând o punte între conştiinţa noastră şi univers”.

 

 

Mi se pare, deci, imperativ necesar să mă refer, în textul de faÈ›ă,  la conceptul de „hotel-galerie” pe care artistul l-a oferit cu graÈ›ie fraÈ›ilor Sarroglia, fără să ceară în schimb absolut nimic. Știu că relaÈ›iile lor au devenit cu timpul profund amicale. Este vorba de un fel de prietenie deschisă, bazată pe un respect reciproc. Proiectul în sine era È™i este fabulos È™i unic în lume, fără precedent în materie de expunere a unor forme  plastice, cu atât mai mult ale unor sculpturi monumentale în oÈ›el, dacă ar fi să vorbim numai despre asta. La vremea respectivă am fost eu însumi martorul expunerii teoretice a proiectului, dar am trăit È™i concretizarea primelor faze ale acestui tip de viziune, de neimaginat È™i  de neconceput în România de atunci È™i de astăzi. În luna mai 2015, am ajuns să mă întreb de ce această idee nu s-a finalizat încă. Mai ales că, în ceea ce-i priveÈ™te pe proprietarii de drept ai hotelului Sarroglia, investiÈ›ia pecuniară din partea lor ar fi fost egală cu zero! Aici trebuie, totuÈ™i, să recunosc, în cunoÈ™tinÈ›ă de cauză, că printre cauzele temporizării proiectului au fost È™i multiplele È™i gravele probleme de sănătate ale lui Adrian Costea.

  

Schimbarea fundamentală È™i în forÈ›ă a unei mentalităÈ›i de plumb

 

În ceea ce mă priveÈ™te am semnalat, în presă, încă din 2012, ideea proiectului, într-un articol intititulat „Adrian Costea È™i conceptul de hotel-galerie de la Sarroglia”, prilej cu care artistul mi-a dat următoarea declaraÈ›ie:     

 

    „În luna noiembrie 2011, când am descoperit acest hotel care tocmai îÈ™i deschisese porÈ›ile, am avut imediat convingerea că locul respectiv, volumele, dimensiunile È™i spaÈ›iul în sine, aÈ™a cum au fost concepute printr-o succesiune de întâmplări fericite sau greÈ™eli, poate È™i trebuie să fie transformat într-o galerie de artă contemporană exculsivistă. Arhitectura lui interioară o cere È™i o impune, dar la un nivel de calitate È™i sobrietate foarte înalte. Orice fel de compromis la acest nivel È™i în acest context va atrage după sine o avalanÈ™ă de mediocrităÈ›i, cu toate consecinÈ›ele care vor decurge de aici. Când mă refer la noÈ›iunea de artă contemporană fac, evident, trimitere la exact ceea ce se întâmplă în acest moment pe piaÈ›a internaÈ›ională, adică, între altele, la Paris, Londra sau New York, că să mă limitez, voluntar, numai la trei dintre locurile unde arta contemporană se fabrică È™i se consumă, în mod constant, doborând recorduri după recorduri È™i generând o euforie generală, susÈ›inătoare È™i creatoare de cifre de afaceri È™i beneficii colosale. În România de astăzi, noÈ›iunea de artă contemporană este absolut necunoscută. Trist, dar adevărat. Nimeni nu È™tie, de fapt, ce se ascunde cu adevărat sub acest apelativ de artă contemporană. Confuzii întortocheate È™i grave, de tot felul, alcătuiesc o magmă păstoasa la care toată lumea continuă să se adape, conform mentalităÈ›ilor È™i tradiÈ›iilor specifice anilor 1960 È™i 1970, tradiÈ›ii È™i mentalităÈ›i care sunt astăzi mai de actualitate ca oricând. S-a creat astfel o masă grea, opacă È™i complet compactă, de nepătruns. Acesta fiind contextul, am dorit, totuÈ™i, împotriva tuturor obstacolelor, să aduc, în acest hotel, ideea unei galerii de artă contemporană È™i să o materializez la nivelul cel mai înalt al standardelor pieÈ›ei internaÈ›ionale actuale, o lume din care vin È™i-n care trăiesc de 45 de ani. Voiam să transform din temelii acest loc È™i să-l fac să fie o imensă galerie de artă contemporană, care să uimească, să atragă, să sensibilizeze, să informeze È™i să înnobileze atât hotelul, cât È™i oraÈ™ul BucureÈ™ti. Era, deci, vorba de o schimbare fundamentală È™i în forÈ›ă ale unei mentalităÈ›i de plumb, prăfuite, ruginite, înÈ›epenite în timp È™i inevitabil muribunde. În acest spirit le-am propus fraÈ›ilor Giacomo È™i Paulo Sarroglia să accepte È™i să-mi permită să transform È™i să gestionez integralitatea acestui spaÈ›iu pentru următorii ani, pe cheltuiala È™i pe muncă mea. La anunÈ›ul propunerii mele, uimirea lor a fost aproape totală. Dar au sfârÈ™it prin a accepta, cu amabilitate È™i înÈ›elegere, dar È™i dintr-o oarecare tentativă activă de curiozitate pozitivă. Ca să-i fac să înÈ›eleagă justeÈ›ea, impactul È™i potenÈ›ialul demersului meu, am adus È™i am poziÈ›ionat, cu acordul lor prealabil, în holul de primire al hotelului, o lucrare monumentală în oÈ›el, de 4,26 metri înălÈ›ime, dar care are o amprenta la sol de numai 60cm x 60cm.  Această lucrare căntăreÈ™te o tonă È™i poartă numele de À la recherche du temps perdu”. ExplicaÈ›iile necesare în legătură cu această sculptură sunt gravate pe corpul însuÈ™i al lucrării. Ulterior, folclorul popular a intrat în acÈ›iune È™i opera respectivă a fost botezată, pe româneÈ™te, „CocoÈ™ul”. După această primă experienÈ›ă, încetul cu încetul, alte lucrări au început să înnobileze spaÈ›iul de recepÈ›ie al hotelului Sarroglia, spre satisfacÈ›ia È™i mulÈ›umirea generală, inclusiv a fraÈ›ilor Sarroglia. Începutul pare promiÈ›ător”.       

 

 

 

Peste 33.000 de accesări pentru un articol scris în limba franceză 

 

Cam astfel se prezentau lucrurile în urmă cu câÈ›iva ani, cu precizarea că, tot în 2012, un commisaire-priseur din Paris, pe nume Guillaume Cré, i-a făcut lui Adrian Costea oferta de a-i scoate la licitaÈ›ie „CocoÈ™ul” („À la recherche du temps perdu”) cu preÈ›ul de pornire de 370.000 de euro. CondiÈ›ia era ca autorul să-È™i ducă singur lucrarea la Paris. Nu s-a putut, din motive financiare. Adrian Costea nu avea suma necesară pentru a suporta transportul lucrării la Paris, cu atât mai mult pentru readucerea ei în BucureÈ™ti, în cazul că nu s-ar fi vândut. Și uite aÈ™a s-a ratat un demaraj ce se anunÈ›a fulminant... De aceea m-am decis, acum È™i aici, să prezint in exteso proiectul È™i intenÈ›iile reale ale lui Adrian Costea. Proiect pe care, din motive de protecÈ›ie a ideii, l-am expus, până acum, cu o voită superficialitate. Vreau să atrag atenÈ›ia asupra faptului că È›inta majoră a conceptului era aceea de a crea, prin intermediul È™i cu ajutorul hotelului Sarroglia, un reper urban, inevitabil naÈ›ional dar, mai ales È™i înainte de toate, internaÈ›ional. Scopul punctual al proprietarilor hotelului era È™i este, în mod firesc, acela de a avea în permanenÈ›ă un flux continuu de cât mai mulÈ›i clienÈ›i din străinătate È™i, evident, pe cât posibil, determinarea È™i condiÈ›ionarea acestora de a reveni la Sarroglia. UÈ™or de zis, dar greu de făcut.

 

Lucrurile urmau să se schimbe fundamental, în momentul în care întregul spaÈ›iu interior al hotelului avea să fie înÈ›esat de-o impresionantă colecÈ›ie de lucrări de artă plastică, create de Adrian Costea. Este vorba de ocuparea a aproape 1.500 mp cu lucrări dominante È™i diverse, din punct de vedere tehnic, toate semnate de un singur È™i acelaÈ™i artist: lucrări de sculptură monumentală, pictură de mare dimensiune, grafică, gravură È™i basoreliefuri-instalaÈ›ii în stilul È™i-n maniera aproximativă a faimoasei lucrări prezentate public la Paris de Adrian Costea, cu un deceniu în urmă È™i care poartă numele de „J'accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea”.

 

Se pare că întreagă operă plastică a lui Adrian Costea nu prea poate fi clasata în nici una din categoriile teoretice ale artei contemporane. Până una-alta, ea pare să vin[ de nicăieri. În acest sens, mi se pare interesant de semnalat că articolul meu de pe site-ul certitudinea.ro: „LE GOLEM COSTEA:  J'accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea”, scris la data de 19.04.2013 È™i postat în limbă franceză, are astăzi, 24.05.2015, peste 33.000 de accesări...

 

Galerie-muzeu-hotel 

 

AÈ™adar, hotelul Sarroglia urma să se transforme, în integralitatea lui, într-o galerie semnată de un singur artist. Cantitatea, calitatea, dimensiunea È™i poziÈ›ionarea geometric-estetică extrem de precisă a lucrărilor ar fi dominat complet ambianÈ›a întregului spaÈ›iu. S-ar fi ajuns, de fapt, la o galerie-muzeu, care ar fi controlat întreaga atmosferă a spaÈ›iului accesibil, devenind astfel un muzeu prietenos, a cărui bogăÈ›ie È™i generozitate urma inevitabil să cucerească È™i să impregneze mentalul colectiv al clienÈ›ilor de pretutindeni, făcându-i astfel să capete o „dependenÈ›ă” estetică subconÈ™tientă.

 

Mi se pare necesar să repet unul dintre principiile de bază ale conceptului: indiferent de natura lor, lucrările urmau să fie de dimensiuni mari, pentru a putea domina spaÈ›iul È™i pentru a evita, cu orice preÈ›, să se subordoneze acestuia. Strategia de impact constă în chiar subtilitatea È™i ingeniozitatea conceptului, prin care sursa de câÈ™tig reală devine - cu prioritate absolută! - însăÈ™i atmosfera, deÈ™i aparent încasările vin din prestarea unor servicii hoteliere (care pot fi obÈ›inute, de altfel, la orice alt hotel). Hotelul Sarroglia are È™ansa È™i trebuie să devină astfel o „galerie-muzeu-hotel” la o scară foarte mare È™i la un nivel internaÈ›ional, la care lumea civilizată este obiÈ™nuită È™i dispusă să cheltuiască sute de milioane de euro sau dolari. Acesta este adevăratul domeniu al artei contemporane exclusiviste, de înaltă È›inută, È™i acesta este mecanismul ei de funcÈ›ionare! România de astăzi nu este absolut deloc conectată la acest circuit: nimeni nu È™tie  de existenÈ›a lui! Aici apare, însă, o capcană È™i un cerc vicios: neexistând informaÈ›ie, nu există cerere. Neexistând cerere, nu există creaÈ›ie, iar în lipsa creaÈ›iei nu poate exista cerere. Din păcate, în România, lipsa de informaÈ›ie în acest domeniu este dublată È™i de existenÈ›a unui monopol arhaic È™i fosilizat, compus dintr-un conglomerat de mentalităÈ›i È™i tradiÈ›ii învechite È™i demult depăÈ™ite. Totul se petrece pe fondul lipsei actuale de cultură È™i de civilizaÈ›ie la nivel planetar care, între altele, generează o vastă lipsă de curaj È™i de iniÈ›iativă. Într-un fel, într-o zi, cineva va trebui să disipeze toată această mâzgă. Va fi greu.

 

La iniÈ›iativă lui Adrian Costea, proprietarii hotelului Sarroglia au făcut demersurile administrative necesare È™i au obÈ›inut statutul legal È™i oficial de galerie de artă. Tot la iniÈ›iativă lui Adrian Costea, Galeria Sarroglia a expus la târgul de artă Art Safari din luna mai 2014, deÈ™i nu în condiÈ›iile contractuale convenite, ceea ce i-a stârnit artistului o amară nemulÈ›umire: „Ca urmare a nerespectării condiÈ›iilor contractuale prevăzute iniÈ›ial cu administraÈ›ia târgului Art Safari, m-am văzut pus, în mod brutal, în faÈ›ă unui fapt împlinit, extrem de dezagreabil: am fost nevoit să poziÈ›ionez 16 lucrări monumentale, cântărind mai multe tone de oÈ›el, într-un spaÈ›iu înghesuit de numai 50 mp, cu o deschidere de numai 5 metri liniari, deÈ™i contractul stipula o deschidere de 10 metri liniari”. Cu toate acestea, sub egidă galeriei Sarroglia, standul lui Adrian Costea a fost cel mai vizitat, cel mai comentat È™i cel mai fotografiat. Ineditul lucrărilor, masivitatea, dimensiunea, patina È™i poziÈ›ionarea lor una faÈ›ă de cealaltă, au generat o uimire mută. Un cuplu de vizitatori a făcut, la un moment dat, următoarea remarcă: „Am avut o secundă impresia că ne găsim undeva în altarul unei catedrale itinerante”. Un alt vizitator, Pavel ȘuÈ™ară, a recunoscut că, pentru câteva secunde, a trăit un moment de derută totală, fiind în incapacitatea de a identifica atât lucrările, cât È™i pe autorul lor. Asta în condiÈ›iile în care Adrian Costea È™i Pavel ȘuÈ™ară sunt în relaÈ›ii de prietenie, iar reputatul critic cunoÈ™tea lucrările artistului...

 

Simplitatea conceptului devine magică

 

Cred că a venit, totuÈ™i, momentul ca, prin intervenÈ›ia lui Adrian Costea în cadrul galeriei Sarroglia, arta plastică românească să se „contemporaneizeze”, în sfârÈ™it. Logica mecanismului propus de Costea este foarte simplu de înÈ›eles: prin captarea sistematică, metodică È™i calculată a atenÈ›iei clienÈ›ilor străini asupra hotelului Sarroglia, ca fiind o adevărată oază, masivă È™i bogată, de artă contemporană, conform cu standardele internaÈ›ionale, se declanÈ™ează È™i se distribuie ideea conceptului respectiv, printr-un sistem sofisticat È™i fluid de vase comunicante, care se va prelinge È™i se va scurge în afară graniÈ›elor României, trăgând după sine, inevitabil, prestanÈ›a È™i unicitatea mondială a hotelului, dar, în acelaÈ™i timp, È™i întreaga operă plastică a lui Adrian Costea.

 

Din acest moment, simplitatea conceptului devine magică: procedând astfel, impactul prestigiului ia naÈ™tere la BucureÈ™ti, de unde pleacă È™i, prin transfer,  impregnează lent Occidentul, după principiul faimoasei picături chinezeÈ™ti. Deci, în acest stadiu È™i în acest context, nu se mai impune deplasarea lucrărilor sau a artistului Adrian Costea spre o multitudine de orizonuri îndepărtate, acolo unde, de fapt, au loc adevăratele evenimente culturale ale lumii. Prin conceptul lui, Adrian Costea inversează fenomenul. De fapt îl dă complet peste cap. AÈ™asar, în loc ca Adrian Costea să se deplaseze cu lucrările sale din BucureÈ™ti spre Occidentul mai mult sau mai puÈ›in îndepărtat, se va produce un fenomen contrar, fenomen în care Occidentul, în urma informaÈ›iilor, îÈ™i va îndrepta atenÈ›ia spre România pentru a verifica, a descoperi, a analiză, a cântări È™i a-È™i satisface astfel curiozitatea È™i eventuala necesitate în domeniul respectiv.

 

Singurul investitor real este Adrian Costea

 

Acesta nu este decât un prim pas, dar el este unul absolut vital È™i poate avea repercusiuni incalculabile astăzi. Odată materializat, conceptul de hotel-muzeu-galerie, va fi imposibil de ignorat.  Cantitatea lucrărilor, dimensiunea, diversitatea È™i poziÈ›ionarea lor estetică, în cadrul volumelor existente la Sarroglia, nu pot decât să sensibilizeze emoÈ›iile clientelei internaÈ›ionale care devine astfel, indirect È™i automat, agent de propagare, creând astfel mecanismul unui marketing gratuit, non-stop È™i omniprezent pe plan mondial. AÈ™ spune chiar că hotelul Sarroglia „riscă” să devină în timp un adevărat loc de pelerinaj.

 

Pentru moment, singurul investitor real în acest concept este, din toate punctele de vedere, Adrian Costea. Însă el nu-È™i va putea volorifica proiectul în monedă forte, decât în momentul în care va începe vânzarea operelor sale. Iar acest lucru nu se va putea întâmplă decât după mai mulÈ›i ani de muncă asiduă, când informaÈ›ia în legătură cu originalitatea absolută a locului È™i a conÈ›inutului său va lovi în plin „domeniul de competenÈ›ă”, adică acela al amatorilor, pasionaÈ›ilor, comercianÈ›ilor È™i investitorilor în adevărata artă contemporană, aÈ™a cum este ea înÈ›eleasă È™i practicată în Occident. Dar chiar È™i în forma sa incipientă, actuală, cu prezenÈ›a a unui număr modest de numai 16 sculpturi de artă monumentală, în oÈ›el È™i nichel, plasate de Adrian Costea, cu mare atenÈ›ie, în holul de recepÈ›ie al hotelului, conceptul a produs deja efecte. Nivelul de ocupare al celor 34 de camere a atins 80%. Este un fapt remarcabil, perfect lăudabil È™i încurajator.

 

Maurizio de Fino, un om de afaceri îndrăgostit de sculpturile de la Sarroglia

 

FraÈ›ii Sarroglia recunosc, cu politeÈ›ea È™i curtuoazia unor oameni binevoitori È™i de bună credinÈ›ă, că prima fază a conceptului a avut un impact net È™i pozitiv asupra clientelei lor. Acest fapt a fost semnalat È™i de jurnalistul italian Pier Franceso Quaglietti, colaborator al publicaÈ›iei Republica. După ce s-a întors în Italia, venind din România, unde a fost client al hotelului Sarroglia, a decis să semnaleze cele văzute aici, printr-un articol elogios. Un al doilea fapt, pe care aÈ™ vrea să-l subliniez, s-a petrecut în primăvară  anului 2014, când un om de afaceri italian, Maurizio de Fino, venit în România pentru a dezvolta o afacere cu celule STEM, È™i-a manifestat uluirea în faÈ›a lucrărilor lui Adrian Costea,  rugându-i pe cei doi fraÈ›i Sarroglia să-i intermedieze un contact cu artistul. Întâlnirea a avut loc la „locul crimei”, întâlnire la care omul de afaceri nu a avut decât cuvinte de laudă È™i de admiraÈ›ie faÈ›ă de lucrări È™i de È›inuta lor estetică deosebită în cadrul hotelului. El a È›inut să remarce calitatea È™i diversitatea patinelor, dar È™i fineÈ›ea combinării diferitelor tonuri de negru pe negru, care ridica mari întrebări rămase, pentru moment, fără răspuns.

 

Maurizio de Fino a È›inut să-i mărturisească lui Adrian Costea că, deÈ™i ajunsese la Sarroglia accidental, fiind nevoit să sosească la BucureÈ™ti în urgenat absolută È™i neputând găsi niciun loc de cazare în altă parte, a luat decizia să se cazeze pentru o perioadă numai la Sarroglia, pentru a putea fi astfel în prezenÈ›a sculpturilor, pentru a le privi È™i atinge...

 

Totul depinde acum de curajul È™i inteligenÈ›ă activă a fraÈ›ilor Sarroglia

 

Având în vedere cele expuse mai sus, nu pot decât să-mi exprim convingerea că, în urma concretizării acestui concept, Sarroglia se va transformă într-un hotel-muzeu-galerie, lucru care, până la această dată, ar fi absolut unic pe plan mondial. Noutatea este atât de surprinzătoare, de simplă È™i de expansiva, că devine, la prima vedere, foarte greu de acceptat! Dacă acest proiect va putea fi dus la bun sfârÈ™it, spaÈ›iul de astăzi al hotelului Sarroglia, care pentru moment nu oferă altceva decât strict servicii hoteliere, se va transformă din temelii. La momentul potrivit, hotelul Sarroglia va furniza È™i va comercializa, 24 de ore din 24, È™i o atmosferă de tip Guggenheim! Dacă aÈ™a vor sta lucrurile, valoarea financiară a acestui loc va „exploda” spectaculos.

 

Sunt conÈ™tient că afirmaÈ›iile mele sunt complet inedite, surprinzătoare È™i evident că depăÈ™esc cu mult puterea de înÈ›elegere a gândirii cutumiare din România de astăzi. Rămâne la latitudinea, curajul È™i inteligenÈ›ă activă a fraÈ›ilor Sarroglia, modul în care vor exploata portunitatea acestui concept de excepÈ›ie. Sunt nvins însă că Paulo È™i Giacomo Sarroglia îl vor susÈ›ine pe Adrian Costea, ca È™i până acum, să finalizeze acest proiect vizionar, de anvergură internaÈ›ională È™i fără precedent, în beneficiul tuturor celor implicaÈ›i. În consecinÈ›ă, accentuez încă o data că, orice s-ar întâmplă de acum încolo, paternitatea conceptului hotel-galerie-muzeu este È™i va rămâne, pentru totdeauna, în posesia omului Adrian Costea, artist venit de pe meleaguri îndepărtate. Chiar în condiÈ›ii de sănătate extrem de precare, sper È™i-i doresc să-È™i încheie cât mai repede opera deja începută.  

  

Acum È™i aici, România, în ansamblul ei, are o È™ansa. A apărut o breÈ™ă, de care cred cu sinceritate că ar trebui să profităm cu toÈ›i. Nu avem decât de câÈ™tigat. Am decis astăzi să dezvălui în detaliu conceptul vizionar al lui Adrian Costea, dintr-o nevoie personală de a comunica public un adevăr È™i o realitate care dospesc, ascunse de ochii È™i urechile publicului, de aproape patru ani. Pentru toate cele scrise aici, am cerut È™i am obÈ›inut aprobarea prietenească a artistului. Zarurile au fost, deci, aruncate. 

 

Vezi È™i „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

 

Afisari: 2416
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter