ODESSA IN FLACARI « FILME ROMANESTI | TELECINEMATECA - Watch more Videos at Vodpod.

 

Denumirea originala: ODESSA IN FIAMME
Denumire: ODESSA IN FLACARI
An: 1942
Regizor: Carmino Galleone
Autorul scenariului: Nicolae Kiritescu
Actori: Maria Cebotari, Carlo Ninchi, Filippo Scelzo, Olga Solbelli, Willi Colombini
Durata: 1:31:31
Limba: italiana (subtitrat in limba romana)
 

 

 

O basarabeanca in rolul principal

Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite, nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, timp de multi ani, “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor (fosta cenzura). S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”. Printre acestea figurau si filmele “Escadrila alba”, “Noi” si altele.
Aceasta capodopera cinematografica numita „Odessa in flacari” apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai vremii, si o avea in rolul titular pe Maria Cebotari, celebra soprană de origine basarabeană. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu, iar in rolul principal juca Maria Cebotari, celebra soprană de origine basarabeană. Cel care a avut insa ideea realizarii acestei pelicule (a carei productie a si finantat-o) este insa un personaj mai putin cunoscut: Ion Cantacuzino.

 

 

Descendent al unei familii ilustre de carturari si domnitori, acesta facea parte din generatia lui E.M. Cioran, Mircea Eliade si Eugen Ionescu. Studiase Literele la Universitatea pariziana Sorbona si era doctor in psihologie. Personalitate enciclopedica era pasionat de literatura si de medicina, studiind deopotriva istoria in anturajul lui George Bratianu, urmas al lui Nicolae Iorga. Desi bogat si nobil de obarsie, Ion Cantacuzino se comporta extrem de modest, fiind uimitor de comunicativ. Spre deosebire de ruda sa apropiata, generalul Zizi Cantacuzino-Granicerul, nu-l pasiona lupta politica, avand mai curand apetente pentru competitie in general si pentru sport in special, precum aviatorul Bazu Cantacuzino, personaj legendar care la 24 august 1944, zburand la bordul unui avion IAR de vanatoare, a penetrat apararea antiaeriana germana, ducand la baza militara americana de la Foggia, in Italia, documentele prin care Regele Mihai I anunta Aliatii despre lovitura de stat de la Bucuresti, cerand ajutorul aviatiei americane pentru izgonirea trupelor hitleriste ce inconjurasera capitala tarii.
Ion Cantacuzino s-a lansat in mass-media, obtinand un post de cronicar cinematografic la Radio Bucuresti, inaugurand astfel emisiunile de acest fel din Romania si printre primele in Europa. De altfel, in anul 1931 publicase primul volum de estetica cinematografica, in limba romana si primul din Europa, intitulat “Uzina de basme”. Datorita acestor preocupari, a fost numit director al Oficiului National Cinematografic, in plina perioada de razboi. Exuberant si bun organizator, a avut o extraordinara initiativa, in momentul in care aparatul de propaganda hitlerist incerca sa-si extinda tentaculele si asupra cinematografiei europene, bineinteles si asupra celei romane. El a realizat un acord de asociere cu cinematografia italiana, foarte aproape de spiritul si de cultura romana, infiintand societatea “Cineromit”. Mai mult, pe aceasta baza a realizat un vast proiect de constructie, pe malul lacului Fundeni din Bucuresti, a unui mare studio cinematografic, planurile apartinand arhitectului Octav Doicescu, urmand ca acesta sa fie dotat cu aparataj italian, daruit de Guvernul de la Roma. Din pacate, proiectul a fost abandonat, datorita evenimentelor militare. Afland despre acordurile romano-italiene, Joseph Goebbels, colaborator al lui Hitler si ministru al Propagandei si Informatiilor in guvernul nazist, nota in insemnarile sale zilnice: “Italienii ar vrea sa se infrupte din cozonacul cinematografului romanesc, care ar fi trebuit sa ne revina noua”.

 

Cinematografia romaneasca – in plina ascensiune

Pe fondul acestei competitii surde intre nemti si italieni pentru suprematia in domeniul cinematografic, Ion Cantacuzino a avut ideea realizarii unei coproductii splendide si operative cu Cinecita de la Roma, intitulata “Odessa in flacari”. Filmul a fost turnat dupa scenariul dramaturgului Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. Noul film romanesc omagia insa victoria trupelor romane in lupta pentru eliberarea Basarabiei, ocupata de armata sovietica in 1940, fiind prezentat in premiera la Roma si la Bucuresti, simultan, avand un succes de casa impresionant si cronici elogioase, inclusiv la Berlin, cu toata invidia lui Goebbels. Nici nu se putea altfel, deoarece dincolo de aspectele realismului istoric, pelicula era o superba realizare artistica. Nu a fost insa un exemplu singular, deoarece industria cinematografica romaneasca se afla in plina ascensiune, ceea ce contrazice afirmatia politrucilor comunisti, rau-voitori, anume ca pana in anii ‘60 ea nu a existat.

 

Un film despre teroarea stalinista
 

“Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia, unde de altfel a castigat Marele Premiu, ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre filmul respectiv nici nu s-a pomenit. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.
Caci in film se aratau si fragmente din jurnalele de actualitati in care coloane uriase de refugiati basarabeni isi cautau in 1940, scaparea in fata pericolului de moarte al trupelor NKVD. Emotia publicului era cu atat mai mare, cu cat fusesera descoperite doua uriase gropi comune, in care zaceau peste cincizeci de mii de morti, sateni romani impuscati de NKVD. Peste acest ingrozitor macel, care a facut la vremea lui obiectul unei anchete a Crucii Rosii Internationale si a starnit un val de proteste impotriva atrocitatilor sovietice, s-a asternut o tacere deplina dupa 1944. Si, in timp ce Moscova a recunoscut, prin glasul lui Gorbaciov, ca NKVD-ul a fost asasinul celor 10.000 de ofiteri polonezi in padurea Katin, despre oribilul genocid basarabean inca nu se pomeneste nimic. Ba, in plus, regimul domnului Iliescu a gasit normal sa semneze un Tratat politic cu Rusia, in care Romania se recunoaste vinovata de crime pe care nu le-a comis.

Proiecte distruse de istorie

Interesant este ca, nu cu mult timp inainte, ca pelicula pierduta sa fie regasita miraculos la Roma, a aparut la Bucuresti un volum intitulat “Istoria secreta a filmului romanesc”, scris de criticul Viorel Domenico, in care se amintea de “Odessa in flacari”, pentru prima oara, dupa 62 de ani de tacere. Astfel se nota ca protagonista filmului a fost Maria Cebotari, basarabeanca de origine, una din marile actrite lirice mondiale, dar si vedeta de cinematograf, tot atat de celebra in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, precum Alida Valli. De altfel, Ion Cantacuzino incepuse tratativele de a realiza o alta pelicula in coproductie romano-italiana despre viata lui Stefan cel Mare, avand ca eroina principala pe Alida Valli, iar ca interpret al marelui voievod moldovean, pe Amedeo Nazzari. Scenariul fusese scris de Camil Petrescu. Din nefericire, istoria a hotarat altfel soarta proiectului respectiv. Invazia in Bucuresti a trupelor sovietice din 1944 a produs confiscarea arhivelor cinematografice nationale, unele productii fiind socotite printre primele din lume. Totul se afla acum la Moscova, parte a Tezaurului National pe care il revendica Romania.
In aceeasi arhiva confiscata de ocupantii sovietici se mai afla si pelicula “Escadrila alba”, film consacrat aviatoarelor romance care, in timpul razboiului au evacuat peste o mie de raniti grav, de pe linia frontului, inclusiv de la Stalingrad, fara a suferi pierderi in avioane. “Escadrila alba”, cum era numit acest corp de aviatie feminin, este astazi considerata prima formatiune de acest gen din lume, aflandu-se inscrisa in istoria mondiala a aviatiei.

 

 

Alte filme pierdute
 

Filmul “Odessa in flacari”, preluat in copie din Italia, a fost reconditionat cu atentie, acum fiind oferit spectatorilor romani. Se descopera pagini de istorie ascunse, groaznicul masacru suferit de basarabeni din partea trupelor sovietice, pentru singura vina ca erau romani. Din pacate, despre “holocaustul” basarabenilor, bucovinenilor si transilvanenilor, autoritatile de la Bucuresti manifesta inca o condamnabila tacere. Nu se vorbeste nimic nici despre asasinarea, de catre NKVD, a 17.000 de prizonieri romani, ca represalii la lichidarea de catre jandarmii romani a grupelor de partizani sovietici care actionau la Odessa, in spatele frontului, ascunsi in catacombele orasului. In timp ce soldatii romani se bucurau de prevederile Legii internationale care ocroteau prizonierii de razboi, tot in spiritul legislatiei internationale civilii inarmati care atacau in spatele frontului erau socotiti teroristi. Dar cine tinea cont de legislatia internationala la Moscova, unde conducerea statului era alcatuita din criminali?
Oficiul National Cinematografic a prezentat la vremea respectiva imagini ale acestor atrocitati, care au zguduit lumea. Tot atunci au fost facute filmele de montaj “Romania lupta contra bolsevicilor”, “Razboiul nostru sfant” si “Noi”, cu care umanitatea a descoperit fata atroce a celui de-al Doilea Razboi Mondial, inainte ca Aliatii sa gaseasca si sa filmeze lagarele mortii naziste. Gropile comune din Basarabia si din Bucovina, cu zeci de mii de barbati, femei si copii romani, dezbracati si impuscati in ceafa de NKVD, peste care se aruncase var, au fost confirmate de experti ai Crucii Rosii de la Berna, concluziile fiind semnate si de medicul sovietic Saposnikov. Documentul se afla si astazi in arhivele acestei organizatii mondiale. Nu exista nici macar un monument in Romania consacrat victimelor nevinovate ale atrocitatilor sovietice. Dar se ridica altele care nu au nici o legatura cu istoria romanilor. Dar acesta nu mai este un aspect al istoriei cinematografiei, ci al ISTORIEI