Se încarcă pagina ...

PAVEL ŞUŞARĂ: "Adrian Costea este urmaşul şi precursorul lui Brâncuşi"

Data publicarii: 15.10.2012 23:24:00

Dacă-l judecăm pe Adrian Costea în funcţie de istoria sculpturii, atunci el este postbrâncuşian, căci încheie un ciclu, venind după non-figurativul lui Brâncuşi. Pentru că Brâncuşi nu este un sculptor abstract, aşa cum greşit a fost considerat de mulţi, ci un sculptor non-figurativ. El a extras, din retorica formei, elementul ei vital, definitoriu. La Brâncuşi nu există decât miezul pur, esenţa, fără carcasă, în care contemplaţia interiorităţii devine funcţia primordială a relaţiei cu sculptura. El a rămas însă în datele viului, dacă putem să spunem aşa. Este un sculptor al vieţii, nu al cosmosului. Chiar dacă există conotaţii cosmogonice în ceea ce face, el rămâne fundamental un sculptor al energiilor vitale.

 

„La Klépsidre du Chronos”, bronz masiv nichelat, H 930 mm

 

Adrian Costea nu are această „dependenţă”. În sculptura lui recunoaştem elementele constitutive ale universului, de dinainte de apariţia vieţii, care e o vârstă târzie a cosmosului. În acest sens el este prebrâncuşian.

 

Negarea gravitaţiei şi recuperarea retoricii

 

Sculptura lui Adrian Costea, ca şi sculptura lui Brâncuşi, este ascensională. E o sculptură care neagă gravitaţia, nu o flatează, oricât de grele ar fi lucrările în sine. Dar, spre deosebire de Brâncuşi, care purifică forma până la dizolvarea ei în idee, Adrian Costea o agregă. Formele lui sunt cumulative, compuse, nu sunt forme epurate. La el se mai adaugă un element, în afară de corporalitatea propriu-zisă: relaţia dintre forme, proporţiile, comunicarea. Căci sculptură înseamnă şi felul în care comunică între ele cilindrul cu sfera sau conul cu ovoidul. E o întreagă retorică a formelor esenţiale în sculptura lui Adrian Costea. Brâncuşi fugea de retorică în ultima lui perioadă - aceea care contează - purismul lui este antiretoric. La Adrian Costea avem de-a face cu o recuperare a retoricii, dar a retoricii în sens de exerciţiu abstract. E vorba de o sintaxă, nu de un discurs. Fiecare element de compoziţie poate fi o lucrare în sine, dar felul în care sunt instrumentate şi logica aşezării lor în spaţiu alcătuiesc o construcţie simfonică. Dar nu o simfonie exterioară, ci una intrinsecă.

 

 

“Geisha Koimurasaki…”, oțel cuprat și patinat, H 2950 mm

 

Când figurativul îşi epuizează resursele

 

Am făcut afirmaţia că Adrian Costea e urmaşul şi precursorul lui Brâncuşi. Ei, bine, da. Urmaş este la o „lectură” previzibilă, exterioară. Pentru că Brâncuşi a dus purismul până la ultimele sale consecinţe. După acest tip de dizolvare a formei, de negare a figurativului, nu mai putea urma decât o reîntoarcere la geometrie. Aceasta însă, repet, numai dacă privim lucrurile în logica istoriei sculpturii.

 

Iniţial, sculptura a fost figurativă, chiar şi în perioada ei idolatră din paleolitic şi neolitic. Cu toate că acolo era vorba de o consacrare a figurii umane în ipostaza ei magică, figura umană exista. Dar, privind lucrurile în sine, dincolo de discursul istoric, în care geometria pare a fi ultima formă de evoluţie - atunci când figurativul îşi epuizează resursele - de fapt geometria este forma primordială. Abia după asta vine figurativul.

 

“Eppur si Muove”, oțel cuprat, H 2060 mm

 

Uroboru, şarpele care-şi înghite coada

 

Sculptura în general se raportează la ceva din realitatea exterioară, la un model preexistent. Sculptura lui Adrian Costea nu se raportează la nimeni şi la nimic. Ea îşi inventează propria formă. Geometria nu există ca atare, ea este o creaţie mentală. Deci forma geometrică este o încercare de a înţelege lumea reducând totul la nişte elemente primordiale: în geometria plană punctul, linia şi derivatele lor, iar în geometria spaţială cilindrul, sfera, conul, piramida şi secvenţele lor. La Adrian Costea forma se naşte din aceste elemente de limbaj primordial, care este cel geometric.


Aşadar, sculptura sa este simultan un sfârşit de ciclu istoric al tridimensionalului şi un început de ciclu. Imaginea care l-ar putea reprezenta şi defini cel mai bine pe Adrian Costea este Uroboru, şarpele care-şi înghite coada.

 

Prohodul imaginarului industrial

 

Există şi o dimensiune postindustrială şi, implicit, postmodernistă în sculptura lui Costea, dacă ar fi să o circumstanţiem, să o menţinem în istoric: formele lui ilustrează prohodul imaginarului industrial.


Industria clasică, bazată pe mecanisme, pe agregate, o industrie care şi-a terminat ciclul, a murit, e conservată în sculptura lui Adrian Costea, prin modulele ei, prin secvenţele mecanice pe care ea le-a acreditat la un moment dat în ansambluri funcţionale. Adrian Costea le recuperează şi le pune într-o sintaxă care nu mai are nimic de-a face cu funcţia iniţială, ci doar cu memoria locului de provenienţă. Este o sculptură în care stingerea civilizaţiei industriale îşi trăieşte expresia ei cea mai deplină.
 

 

 “À la Recherche du Temps Perdu”, aliaj de oțel, H 4080 mm

 

Sculptură cu materialul Big-Bang-ului

 

Asociindu-l pe Adrian Costea cu Brâncuşi, eu asociez două lumi, două universuri, nu două persoane. La nivel de altitudine, pot să spun că cele două propuneri artistice sunt izomorfe. Adică pot sta perfect pe acelaşi loc şi pe aceleaşi poziţii. Dar eu nu mă pot substitui conştiinţei publice. Căci, până la urmă, anvergura unui artist este şi o problemă de consens. Pot propune, pot provoca, prin enunţ, acest consens, dar nu-l pot garanta.

 

E vorba însă de două personalităţi artistice de o mare anvergură şi măreţie. La Brâncuşi e mai multă interioritate şi mai multă reflexivitate, la Adrian Costea e mai multă exteriorizare. Brâncuşi era eliptic, Costea e mai baroc. Are o poftă enormă de comunicare dar, în acelaşi timp, o autocenzură dusă la extrem. El vorbeşte mult şi când tace.

 

Adrian Costea nu are autoreflexivitate, nu se întoarce spre sine. Ceea ce face, face cu materialul clientului. Adică nu cu material din interior, ca Brâncuşi, ci cu materialul Big-Bang-ului.

 

 

Autor: PAVEL ȘUȘARĂ
 

  • Președinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România (AEEAR)
  • Critic și istoric de artă specializat în istoria artei contemporane
  • Membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă
  • Expert în artă, acreditat de Ministerul Culturii, și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • Cercetător în istoria Artei la Institutul de Istoria Artei de pe lângă Academia Română
  • Autor, monografist, poet, pulicist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România

 _______________________________________

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 178
Autor: Pavel Șușară
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter