Privind tablourile lui Dorin Coltofeanu descoperi că nu te afli în faţa unor spaţii care spun o istorie, ci că pătrunzi într-un timp care şopteşte o poveste. Prima senzaţie e de mister fluid ce te absoarbe. Devii martorul unei taine, nimeni nu te opreşte să tragi cu ochiul, nimeni nu-ţi refuză dorinţa de a cunoaşte, de a vorbi despre tăcere. În jurul tău, obiectele încep a murmura uşor. Personaje cu preocupări stranii îşi continuă drumul, prefăcându-se că nu exişti, pentru a nu te tulbura. Altele, încremenite, te aşteaptă să li te alături pentru a fi martori la ceva esenţial care stă să vină. N-ai întârziat prea mult, vezi asta în blândeţea privirilor şi seninul feţelor, în absenţa oricărei crispări. Te simţi acolo parcă dintotdeauna. Nimeni nu mai are nevoie de cuvinte.

E o vrajă transparentă prin aburul căreia începi să desluşeşti, „ca prin ghicitură”, lumea de dincolo de aparenţe. Când descoperi că lumina vine din interior, făcând materia fosforescentă, poţi să închizi ochii, să se facă şi noapte şi tot vei vedea, ca într-un vis premonitoriu. Relicve marine sau panere pline cu peşti fac aerul sărat şi transformă furtuna într-o amintire de demult. E tihnă, iar gândurile nu mai aleargă aiurea. Şi totuşi lumea e plină de ghiduşii. Dacă vrei, poţi să te şi joci. Sigur vei surâde măcar. Nimic nu te împiedică să fii muzicant, rege dansând, portret cunoscut, sfânt, sau poţi doar privi acoperişuri, păduri, ardezii, fructe, animale, râşniţe, flori, ruine, gramofoane, scaune cu roată, o roată care te duce la vale, dincolo de orizont. Poţi fi din nou un ou. Sau biserică.

O contradicţie răzbate permanent, ca un zgomot de fond. Tensiune subtilă născută între neculoarea spaţiilor, a profunzimilor şi radiaţia personajelor, a obiectelor contemplate. Între purtător de viaţă şi inert. Între ce semnifică şi ce nu şi-a găsit încă un sens. Povestea pictorului nu e spusă, nu e relatată, ci e rostită tocmai pentru că se referă la ceea ce are rost. Imaginile fragile respiră din diafanul bizantin, sugerând fragilitate şi nostalgie, dar cel mai adesea linişte pătrunzătoare, aproape isihastă. Cronos e ignorat, Kayros e timpul prezent, timpul prielnic acestei întâlniri, care ţi se oferă ca o împlinire. Trăieşti în tablourile lui Coltofeanu o experienţă mistică, un timp liturgic ce pare, dar nu e vis.

DORIN COLTOFEANU
Născut la 20 august 1950 în Întorsura Buzăului, jud. Covasna

Studii

1969 A absolvit Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov
1979 A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“
Începând cu 1979 participă la majoritatea expoziţiilor organizate de Uniunea Artiştilor Plastici

Expoziţii personale – selecţie

1986 Academia di Romania, Roma, Italia
1995 Galeria Simeza, Bucureşti
1998 Galeria Orizont, Bucureşti
1999 Casa de cultură „Friedrich Schiller“, Bucureşti
2002 Galeria Simeza, Bucureşti
2005 Galeria Etalon, Râmnicu Vâlcea
2006 Institutul Cultural Român, Tel Aviv, Israel
2007 Turn BRD, Bucureşti
2009 Ankara, Turcia

Expoziţii de grup în străinătate – selecţie

1994 The Marlowe Theatre, Canterbury, UK
1996 Farrera, Spania
1998 Val d’Aneu, Spania
1999 Sort, Spania
2001 Stockholm, Suedia
2002 Sodertalje, Suedia
2005 Viena, Austria; Belgrad, Serbia; Bruxelles, Belgia
2006 Kiev, Ucraina; Sankt Petersburg, Moscova, Rusia
2007 Sankt Petersburg, Moscova, Karaganda; Alma-Ata, Astana, Bişkek, Sverdlovsk, Novosibirsk, Krasnoiarsk, Habarovsk, Vladivostok, Rusia
2007 UNESCO, Paris, Franţa
2009 Ankara, Turcia

Ultimii ani îi aduc tablourile în atenţia colecţionarilor de artă, lucrările sale vânzându-se cu sume record.