Tabloul „Corida” s-a vândut luna trecută, la casa de licitaţie Alis, cu 2.000 euro. Nu e mult, dar înseamnă mult. Cel puţin pentru CERTITUDINEA, care a înţeles şi a susţinut intens singularitatea de înaltă ţinută şi expresie a artistului. Revenim şi salutăm cu bucurie această măruntă victorie (dar importantă confirmare) a artistului în spaţiul public al pieţei de artă.

„Corida” este, ca şi toate celelalte lucrări ale lui Dorin Coltofeanu, expresia unei „arte cu cifru”, după caracterizarea Ruxandrei Garofeanu. „Putem să-i trecem primul, al doilea prag, dar nu şi ultimul. Teritoriile enigmatice, sau voit enigmatice, ale lui Coltofeanu nu sunt deloc terifiante sau haotice. Dimpotrivă, o ordine desăvârşită, ce aproape înţepeneşte totul; senzaţia de mişcare oprită, o doză de teatralitate, de artificiu voit, apare pe alocuri”.

În urmă cu un an, scriitorul Adrian Bucurescu a fost martor parţial al naşterii acestui tablou, care i-a prilejuit acest comentariu:
„Când am trecut prin atelierul lui de pe lângă PiaÈ›a Amzei, tocmai lucra la o pânză pe care am crezut-o finită. Nici vorbă! Spune că nu È™tie cât va mai lucra la ea: poate două-trei zile, poate câteva luni!
Pânza este superbă. Reprezintă o scenă de corrida, amintire de când pictorul a fost în Spania. Taurul este maiestuos, priveÈ™te liniÈ™tit înainte, deÈ™i omul cu capa se află lângă el. La rândul său, toreadorul pare că se înclină a rugăciune, că se roagă È™i pentru izbăvirea lui, dar È™i pentru cea a animalului, că, dacă totuÈ™i jertfa se va înfăptui, aceasta este sacră.
Capa însăÈ™i nu e purpurie, cum arată de obicei în arenă, ci mai degrabă rozalbă. Ar putea fi È™i o repetiÈ›ie a unei scene amânate pentru totdeauna, poate È™i pentru că, de fapt, pictorul nu agreează spectacolele de tauromahie.
Culorile diafane, specifice tuturor tablourilor lui Dorin, impresionează È™i ele privitorul, chiar dacă scena, cum am spus, nu sugerează nici un fel de violenÈ›ă. Tonurile diafane, suave, pure, gingaÈ™e, delicate, fine, cu toate nuanÈ›ele sinonimelor, sunt de departe preferate de acest artist.
Dacă ai intra într-o expoziÈ›ie cu foarte multe tablouri, iar Dorin Coltofeanu ar expune acolo doar unul, l-ai identifica imediat de departe”. („Pictorul Dorin Coltofeanu: FrumuseÈ›ea naturii È™i veghea astrelor”, TIMPUL, 24 noiembrie 2010).

Din acelaşi articol aflăm că prietenii È™i cunoscuÈ›ii îi spun acestui artist Dudu, iar de aici criticul de artă Aurelia Mocanu l-a numit „Fra Dudu”, după Fra Angelico, pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraÈ›ie sacră din Quattrocento. Supranumele „Fra Dudu” a prins în lumea oamenilor de artă È™i mulÈ›i îi spun aÈ™a. „Într-adevăr, subliniază Adrian Bucurescu, deÈ™i nu pictează doar biserici È™i îngeri, din tablourile lui Dorin se desprinde mereu o atmosferă sacră, indiferent de subiect. Oricum, pare a fi cel mai renascentist pictor de astăzi, nu doar din România, ci chiar din Europa. DeÈ™i este, în acelaÈ™i timp, foarte modern”.