Ca şi fotografia, dar într-un interval de timp mult mai scurt (10-15 ani), pictura digitală a reuşit să intre în perimetrul artelor plastice clasice (pictura, sculptura, gravura etc.) şi să câştige un statut egal cu al lor. De la „Expose 1”, primul album internaţional de artă pe computer, editat în Australia, în 2003 (în care au fost expuse şi trei lucrări ale unui tânăr artist român, Aurel Miron Manea), până la formele actuale de expresie, arta digitală a evoluat enorm. Astfel, dacă la vremea aceea bătălia încă se dădea pentru performanţa realistă a imaginii, astăzi arta digitală se exprimă fără nicio inhibiţie în raport cu genurile convenţionale.

În Bucureşti există, din 2007, prima galerie din ţară, din Eu­ropa şi - nu este exclus - chiar din lume care prezintă exclusiv lucrări realizate pe computer. Nu este magazin, nu este nici produ­că­tor de imagini în serie, este o galerie în sensul strict şi consacrat al cu­vântului. Artiştii care expun aici sunt de pe tot mapamondul (mai exact din 49 de ţări), iar lucrările nu sunt kitsch-uri gen „Răpirea din serai” în format digital, ci opere i­m­presionante, atât ca realizare, cât şi ca mesaj. Suportul lucrărilor este can­vas de cea mai bună calitate (bum­bac 100%), singura diferenţă fiind aceea că nu sunt pictate, ci printate. Se numeşte Galeria 115 şi se află pe Strada Mihai Eminescu.

Tehnologia face diferenţa

Artele vizuale (domeniu extins şi ac­tualizat al ar­telor plastice) sunt „a­se­­diate”, de aproape un de­ceniu, de presiunea teh­nologiei, ca­re în­cear­că (şi a reuşit) să-şi im­pună, prin creaţii plastice specifice, pre­zenţa distinctă şi dreptul la tratament egal în „teritoriu”. Pen­tru a în­ţelege mai bine aceas­tă dinamică, putem face o analogie cu opoziţia tea­tru/film, unde di­ferenţa nu o fa­ce impresia re­cep­torului, ci mo­dul de reali­zare a spectacolului. Tea­trul se derulea­ză live, instant, şi este ire­pe­tabil, pe când filmul, deşi inter­pre­tat tot de oameni, este virtual, este o pro­iecţie de umbre, repe­ta­bilă identic de câte ori vrea operatorul. Dar, în esenţă, ceea ce face dife­renţa este tehnologia. Arta digitală se întâlneşte cu artele plas­tice „clasice” în expresia finală (me­sa­jul, trăirea pe care o induce privito­rului), dar traiectoria rezulta­tului, de la inspiraţie la expresie, este diferi­tă. „Traducerea” o fac, în cazul arte­lor clasice, mâinile ar­tis­tului, iar în cazul artei digitale, softurile specifice şi imprimanta. Pentru a obţine „certificat” de li­be­ră trecere pe teritoriul artelor, crea­ţia digitală statică a apelat la elementele comune de prezentare şi reprezentare, pe care, de fapt, le-a preluat prin imitaţie de la ar­tele plastice. Unul dintre aceste ele­men­te este suportul. Astfel, deşi printate, în sensul cel mai direct cu putinţă, picturile digitale pot figura în orice expoziţie şi în orice colecţie particulară fără să compromită domeniul de referinţă şi nici pe po­sesorul lor.

Dorin Stana Jr şi Irina Stana (fostă Dinescu), soţia sa

Tatăl şi fiul

Unul dintre artiştii români care au făcut carieră în străinătate ca pictori, dar care s-a apropiat foarte mult de creaţia digitală, este Laura Covaci. Despre performanţele sale artistice, materializate în vânzări de excepţie, am mai scris. Foarte informată şi deschisă la tendinţele mondiale în materie de expresie artistică, artista nu a respins niciodată formulele noi, pe care le-a şi adoptat, în măsura în care acestea au corespuns temperamentului artistic şi nevoilor sale de exprimare. Artista pregăteşte acum o mare expoziţie de lucrări di­gitale pe care o va deschide în Fra­n­ţa, la începutul anului următor. Tot ea ne-a semnalat şi faptul că Galeria de Artă Digitală 115 din Bucureşti este printre primele apărute în Eu­ro­pa, în care se expun exclusiv lu­crări de acest gen.
Galeria 115 a apărut la iniţiativa tânărului regizor Dorin George Stana, împreună cu Matei Apos­to­lescu, Silvana Bratu şi Irina Stana (fostă Dinescu), soţia sa. Susţinătorul financiar al „aventurii” fiului a fost Dorin Stana-tatăl, patronul grupului de firme Blue Ridge şi principalul acţionar al Galeriei. Investiţia a fost peste 60.000 de euro, din care cel pu­ţin 40.000 a costat realizarea tablou­rilor (cerneluri, pânze, rame etc.).

Amalia Năstase, Adriana Tabac şi Andreea Esca, cliente ale Galeriei 115 / "Love is Blind" - pictură digitală de Lara Coton (Anglia)

Garantate pentru 200 de ani

„Premisa afacerii a fost regimul incorect acordat de vânzătorii online creatorilor de artă digitală, spune Dorin Stana-tatăl. Lucrările acestora erau scoase la vânzare pe Internet şi nu erau printate decât dacă apărea vreun cumpărător. Artiştii nu-şi ve­deau niciodată lucrările pe suport, ceea ce pentru ei era o mare frustrare, iar pe de altă parte primeau foarte puţin din preţul lucrării vân­dute. Aproape nimic... Noi am avut următoarea strategie: am anunţat pe Internet, în toată lumea, că vom des­chide o expoziţie cu lucrări digitale şi i-am invitat pe artişti să ne trimită creaţiile, noi angajându-ne că le vom imprima şi le vom înrăma pe toate. Efectul a fost pe măsura aşteptărilor, în privinţa reacţiei artiştilor: în trei ani, peste 100 de artişti din 49 de ţări şi-au trimis operele la Galeria 115, iar noi le-am imprimat şi le-am ex­pus. Bucuria lor a fost foarte mare, 20 dintre ei venind în România special să-şi vadă operele expuse”.
Regimul în care sunt imprimate lucrările este asemănător cu al gra­vurilor. Galeria face cu artistul un contract prin care îşi rezervă dreptul de a comercializa până la 100 de exem­plare (numerotate) din aceeaşi imagine, artistului revenindu-i 25% din fiecare exemplar vândut. La rân­dul lui, artistul poate imprima câte exemplare vrea, nu există nicio re­stric­ţie din partea Galeriei 115. „Nu ne facem griji că iniţiativa personală a artistului ne-ar putea afecta vân­zările, explică Dorin Stana. Printu­ri­le pe pânză, la calitatea celor realiza­te de noi, sunt atât de scumpe în Eu­ropa încât depăşesc, în unele cazuri, preţul de vânzare. Deci artistul ar câştiga pe o lucrare mult mai puţin decât îi oferim noi sub forma procentului de 25%. Iar în România nu imprimă nimeni la standardele noastre”.
„Standardele” Galeriei înseam­nă, după spusele lui Dorin Stana-tatăl, cele mai fidele imagini prin­tate, cele mai bune canvasuri (pân­ze) de bumbac şi cele mai bune şi mai scumpe cerneluri din lume, care garantează lucrările pentru mi­nimum 200 de ani. Cernelurile fiind totuşi „vulnerabile” la apă, peste imaginea finală se adaugă un strat de lac protector.

Picturi digitale de la Galeria 115

Mai mulţi străini decât români

Expoziţiile deschise de Galeria 115 până acum au fost toate internaţionale: „Art: PartOne”, „Flower of Memory” (expoziţie de autor a artistei japoneze de talie mondială Aya Kato) şi „Art: PartTwo”. Pre­ţu­rile lucrărilor au fost (sunt) între 100 şi 5.000 de euro, acestea din urmă aparţinând lucrărilor realizate de Aya Kato. Interesant este că majoritatea expozanţilor sunt străini. Pro­centul acestora este de aproximativ 75%, cel mai vândut fiind finlande­zul Pete Revonkorpi, căruia i s-au cum­părat 13 exemplare din aceeaşi lu­crare („First Date”). Dintre artiştii ro­mâni, cel mai cumpărat este Matei Apostolescu (considerat de publi­ca­ţia britanică de profil „Computer Arts” unul dintre primii 10 din lu­me). I s-au vândut 18 lucrări, una din­­tre ele, „123fourFIVE”, fiind pusă pe coperta reputatei publicaţii. Alţi artişti români vânduţi la Galeria 115 sunt Oana Cambrea (7 lucrări), Şte­fan Lucuţ (5), Dragoş Strat (2), Matei Branea, Mihai Păcurar, Radu Pop (câte una).
„Cu o nouă paletă de instrumente la îndemână, artistul modern nu este, cu toate acestea, prea diferit de predecesorii săi”, scrie Dorin Stana, iniţiatorul proiectului, pe site-ul galeriei, www.115.ro (aflat în re­construcţie). „O idee se transformă într-o schiţă, schiţa într-o compo­zi­ţie, iar computerul, aplicaţiile gra­fice, scannerul, aparatul de fotogra­fiat, tableta grafică şi în cele din ur­mă art-printerul sunt instrumentele cu care artistul transformă ideea ini­ţială într-o imagine reală”.

Sursă: SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ