Se încarcă pagina ...

"Regele gol" si fenomenul Adrian Ghenie

Data publicarii: 09.10.2016 16:01:00

Joi, 6 octombrie 2016, la Casa de Licitații Christie’s din Londra, artistul român Adrian Ghenie a marcat un record fără precedent pentru întreaga pictură românească: vânzarea, la prețul incredibil de 7.100.000 lire sterline (7,8 milioane de euro), a tabloului Nickelodeon”, datat 2008.

 

Această performanță vine după alta, consumată cu opt luni în urmă (februarie 2016) tot la Londra, dar prin casa de licitații Sotheby's, când tabloul său intitulat „The Sunflowers in 1937”, s-a vândut cu 4.030.918 euro (3.117.000 de lire sterline) iar în luna mai, la New York, Sotheby's i-a vândut cu 2.59 milioane de dolari, lucrarea „Self-Portrait as Vincent Van Gogh” (Autoportret ca Vincent Van Gogh) . Tot la Sotheby's, în 2014, Adrian Ghenie vânduse un alt tablou, „The Fake Rothko”, la prețul de 1,8 milioane de euro. După cum se vede, Sotheby's își cam adjudecase cumva exclusivitatea pentru Adrian Ghenie, așa că recordul din luna octombrie al românului pare un fel de replică dată de Christie’s casei Sotheby's. Sau, mai pe șleau, o tentativă de a i-l „sufla”. Mai ales că lucrarea nu a fost scoasă la licitație de artist (de altfel, casele de licitație nici nu acceptă oferta directă de la autor), ci de un alt proprietar, care o achiziționase anterior. Așa că românul nu a câștigat nimic din această vânzare.

 

Nickelodeon”

 

„The Sunflowers in 1937”

 

„Self-Portrait as Vincent Van Gogh”

 

„The Fake Rothko”

 

Pentru cine nu cunoaște mecanismele și dinamica pieței de artă, Adrian Ghenie poate fi perceput ca un fenomen. Și într-un anumit fel chiar este, dar nu unul natural, cum a fost Brâncuși pentru arta modernă, ci unul de laborator, asemănător cu organismele modificate genetic. M-am pronunțat cândva despre acest laborator infernal, într-un articol din 2012, așa că voi relua o parte din aserțiunile mele de atunci...

 

Aşa cum, în inflaţia monetară, avem de-a face cu emisiunea excesivă de bilete bancare peste oferta reală de bunuri și servicii, un fenomen similar se întâmplă şi pe piaţa artei contemporane: preţurile la care se vând lucrări aparţinând acestui conglomerat de curente şi stiluri, care mai de care mai conceptuale şi mai fistichii, depăşesc cu mult oferta reală de valoare conţinută. Practic, preţurile tind spre infinit iar valoarea tinde spre zero. Asistăm chiar la o competiţie absurdă între marile case de licitaţii, la un fel de joc de-a cine vinde mai scump nimicul.

 

“Ofensiva” a început în anul 2000, când arta contemporană reprezenta sub 2% din totalul pieţei. La nivelul anului 2012 ea depășea 12% şi continua să crească. Ceea ce, în sine, ar fi un fapt pozitiv, dacă specula şi manipularea n-ar fi atins niveluri de neimaginat. Iar aceste niveluri n-ar fi putut fi atinse, fără “cârdăşia” financiară a mai multor factori de decizie. Concret, se întâmplă cam aşa: aceiaşi oameni care se află în consiliile de administraţie ale marilor instituţii financiare, se găsesc şi în cele ale marilor muzee, ale marilor case de licitaţii, marilor fundaţii, marilor organisme de presă scrisă, audio şi video şi ale marilor galerii, aceleaşi persoane fiind şi colecţionari. În acest context, nu mai contează forma din care trebuie să se nască substanţa unei opere de artă, aşa cum a fost şi ar trebui să fie, ca să putem admira modul misterios în care apare frumosul.

Astăzi, asemenea grupuri restrânse decid, într-un consiliu de administraţie, cine va fi artistul de mâine şi ce tip de fier de călcat va deveni o capodoperă în orele următoare. Odată decizia luată, întreaga maşinărie se pune în mişcare. Galeristul expune, media urlă, muzeul cere şi el să expună, după care casa de licitaţie cere să vândă, apoi presa din nou urlă, iar galeristul anunţă că producţia este foarte limitată. Rezultatul: fierul de călcat este transformat, de toată această mafie, într-un chivot sacrosanct la  care accesul este, bineînţeles, restricţionat. Anunţul restricţionării face să explodeze cererea, deci preţul. Între timp, artistul e izolat şi închis în cadrul unui contract iar comunicarea între el şi public este interzisă. 

Acesta este mecanismul mondial, în cadrul căruia se ascund alte mecanisme, complice şi complementare, de exact acelaşi tip, care acţionează regional. Mecanismul european practică această metodă pentru Europa, cel britanic pentru Marea Britanie, cel american pentru Statele Unite, cel indian pentru India, cel chinezesc pentru China şi toate împreună alcătuiesc mecanismul global. Un detaliu: în numai câţiva ani, piaţa chinezească, pornind de la zero, a smuls Statelor Unite şi Marii Britanii 40% din piaţă. Marea Britanie şi Statele Unite continuă să reziste, dar cu foarte mare dificultate. În aceste jocuri, Franţa este aproape inexistentă, deşi, faţă de România, este la ani-lumină distanţă...

 

Având în vedere cele enunţate, în condiţiile în care o „sculptură” a lui Jeff Koons intitulată “Tulip” (lucrare în inox colorat, imitând baloanele umflate) s-a vândut la Christie’s, în noiembrie 2012, cu 33,7 milioane dolari  iar “Une Muse” de Constantin Brâncuşi s-a vândut, tot acolo, cu “doar” 12,4 milioane de dolari, eu cred că regele e gol şi că preţurile lucrărilor de artă contemporană n-au nicio legătură cu valorea lor. E o mare cacialma în care nu se ştie exact cine-s şmecherii şi cine-s fraierii.

 

 

Jeff Koons - “Tulip”, 33,7 milioane $

 

 

Constantin Brâncuși - „Une Muse”, 12,4 milioane $

 

Departe de mine gândul de a diminua meritele lui Adrian Ghenie. Este, fără îndoială, un artist tânăr și talentat, are un stil distinct și original pe care-l stăpânește foarte bine (așa cum stăpânește și abordarea clasică a picturii), este ambițios și muncitor. Dar nu mă va convinge nimeni că valoarea lui artistică este la nivelul cotei de piață la care a ajuns și care, probabil, va mai crește. Este un artist de succes care confirmă ceea ce am intuit cu ani în urmă: un candidat la ruleta destinului.Un candidat norocos, pe care-l „monitorizez” din 2011, când una dintre lucrările sale, intitulată „Swimming Pool”, a fost vândută, la o licitaţie a Casei Phillips de Pury & Company, din New York, cu onorabila sumă de 22.500 de dolari.

 

Un an mai târziu, pe 24 aprilie, la casa de licitaţii Tajan din Paris, lucrarea sa “Pie Fight Study” (un ulei pe pânză de 55 x 53 cm), se vindea cu suma de 52.764 euro. Chiar dacă a fost o licitaţie cu scop caritabil, organizată pentru strângerea fondurilor necesare renovării Fabricii de Pensule de la Cluj, asta nu diminua cu nimic performanţa tânărului artist băimărean. Pe care, scriam eu atunci, „îmi permit să o judec nu prin preţul nominal al tabloului, ci din perspectiva poziţiei de start. Căci între zero şi unu este o distanţă mult mai mare decât între unu şi un milion, de pildă, având în vedere că e vorba de o diferenţă între nimic şi ceva”.

 

 

   

„Swimming Pool”, “Pie Fight Study” şi “Dr. Mengele 2” 

 

A urmat, pe 12 februarie 2013, în cadrul licitaţiei de artă contemporană organizată de Sotheby’s, un salt spectaculos al lui Ghenie: vânzarea lucrării „Dr. Mengele 2” cu suma de 140.747 euro, de peste trei ori mai mult decât estimarea (35.000-45.000 euro). Potrivit clasamentului realizat atunci de Art+Auction, Ghenie se afla, încă din 2012, printre cei mai căutați 50 de artiști contemporani pe piața internațională a acestui curent. Opera sa era deja prezentă în colecții importante ale lumii, precum San Francisco Museum of Modern Art, SMAK Ghent, UCLA’s Hammer Museum Č™i L.A. MOCA, iar picturile sale se aflau printre preferatele magnatului francez François Pinault.

 

Acel salt ar fi putut părea inexplicabil, dacă facem abstracţie de contextul şi dinamica prezenţei lui Adrian Ghenie în zonele care contează. Adică faptul că lucrările lui au fost expuse, începând din 2008, la Liverpool Biennale (2008), Prague Biennale (2009), Kunsthalle Budapest (2012), San Francisco Museum of Modern Art (2012), Palazzo Strozzi, Florenţa (2012), Museum of Contemporary Art, Denver (2012). Adrian Ghenie era prezentat (şi reprezentat) de galeriile Plan B (Cluj-Napoca/ Berlin), Tim Van Laere Gallery (Antwerp), Haunch of Venison (Londra), Mihai Nicodim Gallery (Los Angeles), Pace Gallery (New York). Așa că Adrian Ghenie, cel care, în 2014, a fost numit revelația anului în licitațiile internaționale de artă contemporană” a fost, de fapt, rezultatul unei imense și intense elaborări și construcții de masă critică, la sfârșitul căreia artistul se prezenta cu un trecut expozițional consistent, care justifica „explozia” fenomenului Adrian Ghenie.


În acest moment, clasamentul pe țări al pieței de artă contemporană, ca acoperire la scară mondială, a suferit câteva mici retușuri procentuale față de 2012, însă fără să afecteze ierarhia. Iată, deci, cum se prezintă lucrurile în 2016:

 

CHINA - 35%

SUA - 26,8%

MAREA BRITANIE - 21,4%

FRANȚA - 4,6%

GERMANIA - 1,6%

ITALIA - 1,6%

ELVEȚIA - 1,1%

Austria - 0,8%

JAPONIA - 0,7%

COREEA DE SUD - 0,7%

Resul lumii - 5,3%

 

Dar, cu excepția acestui clasament, observațiile pe care le făceam în 2012 în legătură cu piața mondială de artă contemporană și-au pierdut, parțial, actualitatea căci, în ultimul an, aceasta s-a prăbușit dramatic și continuă să se prăbușească. Lucrările au început să nu se mai vândă iar casele de licitație, în primul rând cele mari, Christie’s și Sotheby's, își restrâng activitatea și-și concediază angajații. Se pare că strategiile de manipulare privind vânzările și-au pierdut efectul iar consumatorii au început să se prindă că „regele e gol”. Personal m-am așteptat la asta încă de atunci, din 2012, și am și exprimat-o: Am susţinut (şi susţin în continuare) că piața de artă contemporană reprezintă o mare oportunitate, un vehicul rapid de consacrare pentru artiştii români. Dar ea, în sine, piaţa mondială de artă contemporană, e un mare balon umflat dincolo de limite şi care, la un moment dat,  va exploda”.

 

Iată că balonul a explodat. În ceea ce-l privește pe Adrian Ghenie, nu este exclus ca acesta să supraviețuiască. Bruma de substanță care i-a mai rămas (căci, spre deosebire de marii „campioni” ai artei contemporane, Ghenie încă mai posedă așa ceva) s-ar putea să-l mențină în circuitul pieței. Sper. Dar nu știu.

 

Afisari: 4838
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Dan Reus (Oct, Wed 12, 2016 / 08:43)
Invidia si rautatea ne mananca si ne distruge chiar propria noastra posibila fericire. O lansare buna a unei persoane, care se bazeaza totusi pe ceva, avand in vedere un succes, nu o cadere, nu poate sa aiba nimic pernicios in sine. In loc sa ne bucuram de ea, de faptul ca un roman a convins, are o usa larg deschisa, in loc sa-l sprijinim si noi, tremuram de ura, batjocora, intoleranta. La aceasta se adauga imobilismul receptarii care nu poate si nu vrea sa recunoasca valoarea. La fel s-a facut si cu Brancusi, degeaba il invocati strategic, asa cum, tot diplomatic va lasati o portita de iesire in legatura cu aprecierea fata de Adrian Ghenie. Cred ca ar trebuie sa ne fie rusine.
Nume: ioana... (Oct, Wed 12, 2016 / 21:03)
un articol foarte interesant...va felicit pentru alegere!
"Invidia si rautatea" ar putea fi o...posibila explicatie!!!:)...
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter