Se încarcă pagina ...

"Sumerianul" Adrian Costea în viziunea unui arab

Data publicarii: 28.10.2014 21:14:00

Credeam că am epuizat concluziile privind sculptura lui Adrian Costea. M-am înșelat! Nu luasem în considerare toate reperele posibile. Perspectiva mea de abordare și analiză era și este, vreau-nu vreau, cea a unui european. Și iată că a venit un medic sirian, colecționar de artă, să-mi strice așezarea concluziilor, întărindu-le, de fapt, printr-o perspectivă neașteptată, specifică altei civilizații. Se numește Mohanad Al-Kailani și este relativ cunoscut în România, datorită unei lucrări de Brâncuși (o variantă a „Domișoarei Pogany”) pe care acesta a făcut imprudența de a o aduce în România, pentru a evalua, pe platforma de la Măgurele, vechimea bronzului în care a fost turnată. Lucrarea a ajuns la Poliție, unde e ținută de peste un an, nu se știe de ce, nu se știe până când. Dar, despre asta, cu altă ocazie...

 

Al-Kailani a văzut lucrările lui Adrian Costea de la Galeria Sarroglia, a rămas încântat de ele și s-a și exprimat în acest sens. Am vrut și eu să-l cunosc, curios de perspectiva unui străin față de o sculptură al cărei descoperitor și promotor (în România) mă consider și pentru a confrunta opiniile mele cu ale lui. Fac precizarea că discuția a avut loc în limba română, pe care Al Kailani nu o stăpânește foarte bine, ceea ce m-a obligat să completez cu „mortar” lingvistic românesc multe fraze eliptice, fără a trăda sensul și profunzimea analizei sale...

 

„Maestre, noi nu ne-am cunoscut cumva în Ur, acum șapte mii de ani?”

 

L-am luat pe departe, să văd cât de ancorat este în universul artei și, mai ales, cât de multe cunoaște despre sculptura care se practică în România. Am reținut următoarea observație: „Am fost odată să văd cum lucrează studenții la arte plastice, secția sculptură. Mi s-a părut că sunt într-o închisoare în care lor li se pare că sunt liberi. Sunt puși să lucreze numai după modele gen Praxitelles sau Fidias. E foarte bine că învață clasicismul grecesc, sau arta elenistică sau romană, sau bizantină, dar nu e bine ca totul să se oprească aici, pentru că-l închizi pe student toată viața într-o cușcă din care nu mai poate ieși. Trebuie să-i dezvolți orizontul un pic și spre arta sumeriană sau spre civilizația cicladică din Marea Egee, care este o civilizație tracică. Spre această cultură a tras cu ochiul Amedeo Modigliani, cultură de la care a împrumutat gâturile acelea lungi ale personajelor sale”.

 

 

 

Am fost curios apoi să aflu cum a decurs întâlnirea lui cu Adrian Costea, știind cât de dificil și de greu abordabil este artistul. „A fost un moment de scânteie, care a declanșat între noi ceva ce s-ar putea numi relație. În timp ce îmi vorbea, povestindu-mi despre viața lui, mă uitam la „cocoș” („A la recherche du temps perdu” n.n.) și mi-a venit un gând și l-am întrebat: „Maestre, noi nu ne-am cunoscut cumva în Ur, acum șapte mii de ani?”. S-a uitat încruntat la mine și m-a întrebat dur: „Ești nebun? De ce mă întrebi asta?”. „Nu sunt nebun - i-am zis. Când mă uit la lucrarea asta îmi amintesc perfect de grădinile suspendate ale Semiramidei, unde noi doi am luat masa împreună cu Hamurabi iar mai încolo - și am arătat spre „Gheișa” - se afla Assurbanipal... Aveți grijă, maestre, eu m-am născut în Mesopotamia și am băut din apa Eufratului și a Tigrului. Atunci el a vrut să mă pună în dificultate: „Dar câți kilometri au Tigrul și Eufratul?”... Nu știa că eu „mâncasem pe pâine” toată istoria și cultura Mesopotamiei. Nu mi-a fost greu să-i răspund prompt: „Tigrul are 1950 de kilometri, iar Eufratul 2650. Ăsta a fost momentul de scânteie care m-a apropiat de Adrian Costea. Arta lui izvorăște, fără ca el să știe, de-acolo, de pe malurile Tigrului și Eufratului”.

 

Adrian Costea, continuator al străvechii civilizații sumeriene

 

Aceasta este, de fapt, cheia înțelegerii sculpturii lui Adrian Costea de către Mohanad Al-Kailani. El vede în artistul român un fel de continuator al străvechii civilizații sumeriene, ba chiar un reprezentant contemporan al acesteia, aproape un artist național al Siriei. Perspectivă descumpănitoare pentru unul ca mine, care aveam despre arta lui Adrian Costea o cu totul altă viziune, care mi se părea ca fiind singura viabilă: Modernismul extrem şi perfect articulat al lui Costea este, de fapt, ca şi la Brâncuşi, dezgroparea din adâncuri a celei mai coerente spiritualităţi etnice, segment fractal al marii spiritualităţi universale” (Miron Manega, „ADRIAN COSTEA - Cronica unei morți eșuate”, Editura NICO, 2014).

 

Așadar, acolo unde eu sesizam o profundă ancorare a lui Adrian Costea în cultura preistorică a spațiului românesc, Al-Kailani vede arhetipuri mesopotamiene, grădini suspendate, regi și dinastii asiro-babiloneene. Și încă un detaliu: Al-Kailani interpretează opera lui Adrian Costea doar în termenii unei istorii a umanității, adică a ceea ce se află între cer și pământ, nu vede sau nu abordează latura cosmogonică a lucrărilor artistului, așa cum face, de pildă, Pavel Șușară. Această perspectivă se observă și în pledoaria sa despre „Geisha Koimurasaki...” și frumusețea patinelor aplicate de Costea lucrărilor sale: „Adrian Costea a lucrat, prin arhitectul și decoratorul André Paccard, pentru regele Hassan al II-lea al Marocului. Acesta i-a cerut ca lucrările comandate să fie poleite în aur. Părerea mea este că acele lucrări nu-l reprezintă în totalitate pe Adrian Costea. Ceea ce-l caracterizează cu adevărat este jocul patinei cu strălucirea. Patinele lui Adrian Costea sunt extraordinare. El are o metodă specială, care ar putea crea, ea singură, o școală. Prin aceste patine el se substituie cumva naturii, căci lucrările arată ca și cum ar fi fost ținute afară și ar fi suferit acțiunea timpului și a vremii. Rezultatul e fascinant: ai senzația că ești într-o pădure, toamna. Cred că Adrian Costea a învățat să simtă nevoia de patină a timpului în perioada anilor 70, când a restaurat Mormântul Sfânt de la Ierusalim.

 

Cea mai mare „desfășurare de forțe” în privința folosirii patinei o găsim în „Geisha Koimurasaki et la danse de Daikoukou”. Dar „Geisha...” nu e doar o demonstrație de virtuozitate, un „recital” de patine sofisticate, este o sinteză a esențelor, este începutul și sfârșitul lumii. El a numit lucrarea „Geisha...”, deci se referă la o curtezană, la femeie. Pe mine mă duce cu gândul la Iștar a noastră, din Mesopotamia, zeița asiro-babiloniană a dragostei, a războiului și fertilității, dar și a prostituției, care era considerată sacră. I se mai spunea și curtezana zeilor și avea mulți iubiți, care trebuiau să plătească scump pentru acest favor, chiar cu viața. Dragostea zeiței Iștar era fatală, cum scrie și în epopeea lui Ghilgameș, unde Tammuz a murit din cauza asta. 

 

Lucrarea lui Costea, „Geisha…”, eu o văd ca pe o istorie a umanității redusă la cele două componente ale sale, bărbatul și femeia, două jumătăți de sferă în care una o caută pe cealaltă. Cel care caută este bărbatul, cea căutată este femeia, veșnica obsesie a bărbatului din toate timpurile.

 

Vedem aici, în diversele sfere și jumătăți de sferă, o succesiune de femei emblematice, începând cu Eva cea creată din coasta lui Adam, continuând cu Iștar, apoi cu Afrodita și Venus și, în cele din urmă, cu Gheișa lui Adrian Costea, curtezana. Iar sus de tot, sub formă de coroană, se află frumusețea divină pe care noi nu am văzut-o niciodată.

 

„Unicul artist din lume care a pus mâna pe materia întunericului”

Concluzia proximă este aceea că, într-adevăr, nu poți gândi și simți cultural, european fiind, ca un chinez, ca un african, ca un aborigen sau ca un arab, chiar dacă, să zicem, am citi cu toții exact aceleași cărți și am avea aceleași experiențe intelectuale. Identitatea etnică este însă aceea care te trimite în universalitate, dacă te trimite, căci nu poți deveni abstract dacă nu ești mai întâi concret. Spuneam, cu altă ocazie, despre Constantin Brâncuși (și, prin extensie, și despre Adrian Costea) că acesta „a devenit artist universal pentru că a avut curajul şi inteligenţa artistică de a rămâne etnic” (Miron Manega, „ADRIAN COSTEA - Cronica unei morți eșuate”, Editura NICO, 2014). Și iată că etnicitatea creației lui Adrian Costea se regăsește, coerent și simultan, prin surprinzătoarea viziune a unui sirian, în două culturi pe care, cel puțin la prima vedere, totul le desparte. Se pare însă că, în marea artă universală, fiecare civilizație își regăsește reperele particulare.

Al-Kailani nu este totuși, așa cum s-ar putea crede, doar un doctor pasionat de cultura spațiului sumerian, ale cărui fragmente risipite le caută în toate culturile lumii, ci și un observator subtil al stilurilor, genurilor și tehnicii de construcție a unei lucrări plastice:

 

„Eu am identificat în opera lui Adrian Costea trei direcții sau trei moduri de abordare a oțelului. Trei stiluri mai bine zis. Unul este fantasticul industrial, pe care îl regăsim în „New York ’77”  (foto) și care s-a născut din coliziunea experienței sale europene și orientale cu civilizația americană. Văzând lucrarea, eu i-am spus maestrului că este unicul artist din lume care a pus mâna pe materia întunericului. Tot din această experiență plastică, a transpunerii umbrei în materie,  fac parte și cele două lucrări expuse la Sarroglia, „Șah-mat” și „Spiritul pădurii”. 

 

 Al doilea stil este cel al lucrărilor modulare care îl definesc cel mai complet ca artist universal. Ele reprezintă lumea de pe vremea lui Adam, lumea prezentă și lumea viitoare, de la prima crimă a umanității - Cain și Abel - până la primul pas pe lună și primele OZN-uri. Lângă lucrări ca „L’oiseau du Paradis”, „Eppur si muove” sau „Gheișa...”, am sentimentul și teama că voi fi teleportat. 

 

Al treilea stil, ilustrat de „A la recherche du temps perdu”, „Înțeleptul și piatra filosofală”, „Șah-mat” și „Spiritul pădurii” este acela prin care artistul taie oțelul în fețe plane și paralele. În toate este același Adrian Costea. Diferit, dar același”.

 

Așa cum apa nu seamănă cu hidrogenul și oxigenul din care e alcătuită...

 

N-aș fi crezut niciodată că un medic musulman ca Mohanad Al-Kailani poate să știe atât de multe despre sculptura universală, pe de o parte, și că poate avea o receptivitate atât de directă față de opera lui Adrian Costea, pe de altă parte. Dar cea mai mare mirare mi-au produs-o analizele și sintezele sale, unele aproape identice cu ale mele deși, cum spuneam, culturile și religiile noastre n-au fost, istoriceșete, în cele mai bune relații. Totul exprimat fără nicio reticență, prudență sau temere. Explicația acestei confluențe a opiniilor noastre despre Adrian Costea, avea să mi-o dea tot el, Mohanad Al-Kailani, prin faptul că Adrian Costea a restaurat Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Obligat fiind, de natura situației, să lucreze într-un spațiu cultural în care se întâlneau creștinismul, iudaismul și islamismul (cum, de altfel, și mâna de lucru era alcătuită din creștini, evrei și musulmani), artistul s-a contaminat fără să vrea de parfumul celor trei religii revelate, ceea ce avea să se răsfrângă implacabil asupra întregii lui creații viitoare.

Rezultatul acestei simbioze culturale ar fi, cu alte cuvinte, un fel de ecumenism artistic, de care nici măcar Adrian Cosstea nu e conștient, dar care-l face unic. Nu seamănă cu nimeni și cu nimic, așa cum apa nu seamănă cu hidrogenul și oxigenul din care e alcătuită.

 

„Vreau să fiu pentru Adrian Costea ceea ce au fost americanii pentru Constantin Brâncuși”

 

Adrian Costea nu aparține niciunui curent - își încheie Moanad Al-Kailani pledoaria pentru artistul român. Reprezintă el însuși un stil de sine stătător, o școală... L-am căutat în minimalism, am studiat cele mai frumoase lucrări ale lui Richard Serra, l-am pus alături de Henry Moore și Constantin Brâncuși, n-are nimic comun cu niciunul dintre ei. Este universal prin el însuși. Talentul lui e un dar unic de la Dumnezeu, oricum i-am spune acestui Dumnezeu. Lucrările lui erau actuale și acum 30.000 de ani, și acum, și în viitor. Cine vede aceste lucrări și le înțelege sau le simte devine absolut responsabil față de ele. Dumneavoastră le-ați văzut și ați scris despre ele, ba chiar le-ați făcut, de unul singur, o intensă campanie de promovare. E bine și e corect ce ați făcut și vă admir pentru asta. Eu le-am văzut și mă simt, la rândul meu, responsabil. Vreau să încep un război de promovare a lucrărilor lui Adrian Costea, indiferent câte bătălii voi pierde în acest război. Îmi voi folosi toate cunoștințele și relațiile pentru a duce aceste lucrări acolo unde se fac și se desfac destinele marilor artiști, adică în miezul pieței de artă. Vreau să fiu pentru Adrian Costea ceea ce au fost americanii pentru Constantin Brâncuși. Pentru că, dacă nu ar fi fost un francez (Marcel Duchamp) și câțiva americani (Edward Jean Steichen, Alfred Stieglitz, John Quinn, Walter Pach, Forbes Watson, Man Ray, Agnes Meyer, Florence Meyer, Peggy Guggenheim), Brâncuși nu ar fi ajuns, probabil, reperul universal al artei moderne în sculptură. Iar dacă tot a venit vorba de Brâncuși, între el și Costea nu există decât o singură asemănare, dacă se poate spune așa: arta nonfigurativă. Atenție, nonfigurativă, nu abstractă! Dar asta nu înseamnă înrudire artistică.

Adrian Costea nu a luat, de la nimeni, nimic. Îl întâlnești în civilizația sumeriană, babiloniană, neobabiloniană, dar mai ales akkadiană. Deci Adrian Costea nu a fost inspirat de un curent. A fost inspirat de Dumnezeu. 

 

 

 

Este, categoric, egalul lui Brâncuși dar, într-un fel, este chiar mai presus de acesta. Pentru că, atunci când Brâncuși a ajuns la Paris, artiștii importanți se numărau pe degete. Când a ajuns Costea la New York, la Leo Castelli, existau deja o puzderie de artiști importanți. Acum sunt și mai mulți. Dar niciunul nu creează ca Adrian Costea și nici el nu creează ca ei. Costea este singurul artist din lume care lucrează în oțel masiv, plin. Lucrările lui nu sunt goale pe dinăuntru, sau făcute din table ondulate  ca la Serra, sunt pline, grele, masive. De aceea ele transmit o forță, o energie, care nu se întâlneșe la niciun alt artist contemporan. Prin arta sa, lumea începe și se sfârșește cu el.  

Adrian Costea este un mare maestru al artei universale. Nu moderne, nu contemporane, ci universale. Rar găsești, în ziua de azi, un artist a cărui creație să fie universală. România îl are aici, la ea în „curte”, ca să zic așa, și nu știe ce să facă cu el”.

 

P.S. Discuția mea cu Mohanad Al-Kailani s-a desfășurat în două reprize, pe parcursul a peste șase ore, dintre care patru ore și jumătate au fost înregistrate. N-a fost un interviu, a fost o discuție liberă, un fel de plimbare culturală printre sculpturile lumii, folosind ca termen de referință creația lui Adrian Costea, pe care Al-Kailani o denumește conceptual „arta costeană”. Mi-a fost destul de greu să extrag din arabescurile acestei complicate discuții orientale, liniile simple ale tezei, antitezei și sintezei sale despre „arta costeană”, materializate în textul de mai sus. Precizez că am mai „cenzurat” din superlativele prea îndrăznețe ale doctorului Al-Kailani, pentru a nu decredibiliza valoarea opiniilor sale, în condițiile în care consensul public privind arta lui Adrian Costea este aproape zero. Voi publica însă integral analiza sa, într-un text care-i va purta semnătura. 

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

_____________________________________________

 

Afisari: 1274
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: 28xrMQXSJM (Jul, Sun 12, 2015 / 20:03)
Hey thanks for the conmemt! While I'd love to see Rose do a wholesale switch, it'll probably be a while before it's really a possibility. One big issue I've been running into lately is the fact that content pasted out of MS Word into WordPress looses most of its formatting. My solution is not to use MS Word to create the pages, but to create them directly in TinyMCE. Unfortunately, this requires people to learn to use a new tool, which may be difficult to get people to accept at an institute level.I'm currently running a plugin I wrote for the contacts in the sidebar. That used to be hard coded into the template, but I created a widget to replace it so that it could be updated without editing any code. I've also got an analytics plugin running as well as My-Page-Order to allow drag and drop page ordering (though I don't really care for the way it does this, and I hope to create an improved replacement at some point). I'm also testing some navigation plugins and a page specific custom widget plugin I've been working on, but those aren't running on the main site currently.Thanks for the post suggestion. That could be fun! I think maybe I'll contrast the plugins I'm using on my site versus the ones I've installed on the IRPA site.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter