Ideea a fost a lui George Mihăiţă, finanţarea aparţine Romexpo, iar beneficiar este publicul. Primele spectacole s-au jucat cu casa închisă

Pe 20 august, la Romexpo, în plină pauză de stagiune, s-a jucat piesa „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, în regia lui Silviu Purcărete. Montarea aparţine Teatrului de Comedie şi îi are în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Mihaela Teleoacă şi Dorina Chiriac (cele două actriţe interpretează alternativ personajul feminin). De fapt, roluri principale sunt toate, pentru că piesa are doar trei personaje: Gaspard, Laverdure şi Fideline. Spectacolul a fost “premiera” unei noi săli de teatru şi, mai mult decât atât, premiera unui concept: “Teatrul Teatrelor”.

Noua sală de teatru reprezintă o bine-venită supapă pentru nevoia de spectacole din timpul verii (când majoritatea oamenilor, fiind în concediu, au o mai mare disponibilitate de a merge la teatru), dar şi pentru companiile private care nu au sală proprie. “Teatrul teatrelor” permite, în acelaşi timp, şi iniţiativele unor importanţi actori, regizori, scenarişti etc. care, fiind angajaţi fiecare la un alt teatru, nu pot materializa proiecte personale din lipsa unei săli adecvate. Prin acest concept, ei se pot constitui echipe de proiect.

Horaţiu Mălăele în faţa noului "concept"

“Cum să-l joci pe Silviu Purcărete într-o sală cu 80 de locuri?”

Conceptul “Teatrul teatrelor” a fost ideea lui George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, şi s-a născut dintr-o nevoie concretă. Piesa lui Eugene Labiche, “Femeia care şi-a pierdut jartierele”, în regia lui Silviu Purcărete (jucată cu mare succes, în urmă cu 12 ani, la Limoges, în Franţa), a fost reluată de Teatrul de Comedie anul trecut, în noua sală Atelier. “Atunci mi-am dat seama că, practic, sala era neîncăpătoare pentru această piesă, spune George Mihăiţă. Cum să-l joci pe Silviu Purcărete într-o sală de 80 de locuri? La rugămintea lui, am început să caut o soluţie. Îmi trebuia o sală gen hambar, cu scena în centru, cu scaunele aşezate pe gradene, dar care să aibă cel puţin 200 de locuri. Am găsit înţelegere la Doru Simovici, director general la Romexpo, acum preşedintele Consiliului de Administraţie, care mi-a pus la dispoziţie unul dintre pavilioane”. Mihăiţă nu se putea duce însă cu propunerea pentru un singur spectacol, chiar dacă era vorba de o piesă a lui Silviu Purcărete, pentru că se punea şi problema unei investiţii de transformare a “hambarului” din pavilion expoziţional în sală de spectacole. Aşa că s-a gândit la un proiect cu extensie, care să servească atât interesele Romexpo, cât şi pe cele ale teatrului (evident, în primul rând ale Teatrului de Comedie).

Radu Beligan, George Mihăiţă şi Mihaela Teleoacă

“Crème de la crème”

Prin acest proiect, George Mihăiţă se duce cu “moara la sac”, adică duce teatrul la public, căci Romexpo are nenumărate evenimente tot anul, deci publicul este cam tot timpul prezent, cu excepţia verii. Dar vara aduce public “Teatrul Teatrelor”, aşa că proiectul a fost agreat de la prima discuţie de conducerea Romexpo, care a văzut imediat propriile avantaje, începând cu faptul că noul teatru poate asigura continuitatea fluxului de public în perioadele moarte şi terminând cu prestigiul indus de noua iniţiativă.
Nici pe George Mihăiţă nu-l lasă rece ideea de prestigiu, de aceea e foarte mândru de acest concept, pe care l-ar dori finalizat în următorii termeni: “Ideea mea este ca acest <teatru al teatrelor> să fie un fel de <crème de la crème> al marilor artişti, recunoscuţi ca atare de public. Deci fiecare spectacol, indiferent cine îl propune, trebuie să aibă în componenţă un mare actor sau să fie realizat de un mare regizor, în aşa fel încât să fie justificat preţul biletului de intrare (60 lei - n.r.), care este mai mare decât la Teatrul de Comedie şi la celelalte teatre din Bucureşti, cu excepţia Naţionalului. În niciun caz nu se vor juca piese improvizate sau experimente nevalidate de public. Pentru tinerii actori şi regizori sau pentru studenţi, pun la dispoziţie noua sală Atelier a Teatrului de Comedie”.

Mălăele, Mihăiţă şi Dorina Chiriac la repetiţii

O reţetă perfectă

Ambiţiile lui George Mihăiţă sunt destul de mari. Adică vrea pur şi simplu să dizloce publicul bucureştean (sau, mă rog, o parte a lui) din centrul Bucureştiului, unde sunt comasate cele mai multe teatre, la Romexpo. Nu-i uşor, dar nici imposibil. Iar ideea de teatru al elitelor, al vedetelor recunoscute unanim, creează şi vehiculul de imagine care să mobilizeze publicul. Reţeta funcţionează până acum, căci “Teatrul Teatrelor” a demarat în trombă, cu trei spectacole cu casa închisă. Piesa care a marcat începutul proiectului, “Femeia care şi-a pierdut jartierele” de Eugene Labiche, se înscrie perfect în “reţetă”: triunghiul amoros, quiproquo-ul, farsa, bastonadele, bătaia cu frişcă etc., dar mai ales interpretarea magistrală a actorilor. Aceştia sunt, aşa cum am spus, George Mihăiţă (Laverdure, soţul încornorat avant la lettre, adică înainte de a se însura), Horaţiu Mălăele (Gaspard, valetul care o “raşchetează” pe viitoarea soţie a lui Laverdure) şi Mihaela Teleoacă/ Dorina Chiriac, ambele strălucitoare în rolul lui Fideline, femeia care-şi pierde jartierele (una cu Gaspard şi alta cu Laverdure), ratând căsătoria.

Tandreţe profesională...

Horaţiu Mălăele şi mobilierul de la Limoges

Piesa este o comedie bulevarderieră, un vodevil, jucată pentru prima dată în 1851, la Thèâtre du Palais Royal din Paris. Silviu Purcărete “distilează” comicul bulevardier al lui Labiche printr-o scenografie fantomatică şi mişcătoare, cu dulapuri care se deplasează singure, sugerând inconsistenţa valorilor burgheze de la mijlocul secolului al XIX-lea (dar şi a celor contemporane, în care căsătoria a devenit o simplă tranzacţie). Comicul clasic capătă perspective suprarealiste, mergând până la absurd (de exemplu, candelabrul care coboară pentru ca Gaspard să poată agăţa jartiera, mâna acestuia care rămâne prinsă în uşa dulapului şi după ce el iese din dulap etc.).
Piesa, în varianta regizorală a lui Purcărete, s-a jucat cu mare succes în Franţa, la Limoges, în urmă cu 12 ani. Horaţiu Mălăele, care se afla şi atunci în distribuţie, şi-a susţinut rolul în limba franceză. Pe lângă Mălăele, a mai fost păstrat, în actuala montare de la Teatrul de Comedie, vechiul mobilier. Cumpărat de la Limoges, cu ocazia turneului, acesta e perfect funcţional şi astăzi. Ca şi Horaţiu Mălăele.

Maestrul şi discipolii

Spectacol de elită, spectatori de elită

Revenind la proiectul “Teatrul Teatrelor”, ar mai fi de menţionat că el se derulează în baza unui gentleman agreement între George Mihăiţă şi conducerea Romexpo. Nu s-a fixat cine şi cât îşi va adjudeca din profit, dacă va fi, sub ce formă îşi vor plăti găzduirea companiile sau echipele care vor juca aici (altele decât cele ale Teatrului de Comedie) etc. De fapt, important e că funcţionează şi că feedback-ul parţial este un succes superlativ. Pe lângă spectatorii obişnuiţi ai teatrelor bucureştene, au venit să vadă “maşinăria” conceptului mari personalităţi din lumea spectacolului. La reprezentaţia din 30 august, de pildă, a venit Radu Beligan care, la sfârşit, s-a trezit cu o farfurie cu spaghetti în mână, din care chiar a mâncat. Pastele italiene, deşi făceau parte din scenografie, erau comestibile. Cu o săptămână înainte, pe 23 august, veniseră să vadă spectacolul, printre multe alte nume importante din spaţiul public, Marie-France Ionesco (fiica marelui dramaturg) şi Lucian Pintilie. Marie-France a fost impresionată de regie şi de prestaţia actorilor, spunând că piesa a fost “extraordinară”. Iar Lucian Pintilie, care este “fan” Purcărete, a spus că acesta este un mare regizor, din păcate foarte puţin cunoscut în lume în raport cu valoarea lui.
Investiţia alocată de Romexpo în reamenajarea pavilionului care găzduieşte “Teatrul Teatrelor” a fost, până acum, de peste 100.000 de euro, dar este încă în derulare.

Sursă: SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ