Se încarcă pagina ...

Teatrul undergaround: un domeniu dominat de femei

Data publicarii: 16.02.2010 00:45:00

Am abordat recent un fenomen care se tot întâmplă, din 1990 încoace, în spaţiul cultural urban, în special în Bucureşti. Şi anume „cultura de club“. Ea îşi are originea în ceea ce am numit, cu altă ocazie, „cultura de cârciumă“, fenomen cu rădăcini şi mai adânci, consacrat strălucit în perioada interbelică. Nu vom reveni asupra acestor din urmă chestiuni, întrucât deja le-am identificat şi sub aspectul tradiţiilor, şi sub acela al formelor actuale de expresie.

Există însă o formă de manifestare pe care am lăsat-o intenţionat deoparte atunci, pentru că, deşi este un derivat relativ nou al culturii de club, a căpătat personalitatea şi anvergura unui fenomen: teatrul de club sau teatrul underground. Cel mai interesant aspect al acestui fenomen îl constituie faptul că, deşi se manifestă în afara spaţiului convenţional al scenei, el este practicat şi promovat în primul rând de profesionişti, nu de amatori.

 

Paul Radu: „Cafeneaua culturală este proiectul meu de viaţă“


Promotorul acestui tip de spectacol de club a fost, cum era de aşteptat, Club A, prin directorul său de pro¬grame Paul Radu (acum coordo¬nează, în aceeaşi calitate, şi nou înfiinţatul Silver Church). De altfel, el iniţiase acest gen de spectacole încă din perioada 1994-1996, la Clu¬bul „Litere“ de la Universitate. Când acesta s-a închis, în urma unor dispute sindicale între studenţi, Paul Radu s-a mutat cu proiecte cu tot la Club A. Din 1997, spectacolele de tea¬tru underground au continuat ca ma¬nifestare singulară, până la preluarea şi instituţionalizarea ideii de către Voicu Rădescu, la Green Hours. „Cafeneaua culturală este proiectul meu de viaţă, spune Paul Radu. Exis¬tă atâta creativitate şi atâţia creatori în jurul nostru, încât în spaţiile convenţionale nu mai încap. Şi atunci îşi găsesc loc în cluburi, dacă are cine să-i găzduiască“. Paul Radu, această prezenţă discretă, aproape ne¬observată, de la Club A şi Silver Church, este un fel de impresar vo¬luntar al ideilor de spectacol „date în pârg“. Le simte, le „miroase“ înaintea altora. Iar ideile l-au „mirosit“ şi ele, şi au avut grijă să-l întâlnească

Mona Gavrilaş şi „Monoloagele vaginului“


În 2004, a venit în Club A tânăra regizoare Mona Gavrilaş. Căuta un spaţiu şi o actriţă potrivită pentru „Monoloagele vaginului“, de Eve Ensler, piesă deja celebră în SUA şi în Europa, la vremea aceea. Paul Radu i-a recomandat-o pe Diana Giubernea, căreia tot el îi căuta un proiect neconvenţional. Lucrurile s-au potrivit la fix şi aşa s-a născut un spectacol care are acum peste 180 de reprezentaţii în Bucureşti şi în ţară, 50 de cronici favorabile şi nenumărate premii naţionale. Piesa a fost „exportată“, cumpărată de mai multe teatre din Bucureşti şi din ţară şi continuă să se joace cu acelaşi succes. Alte spectacole de succes ale Monei Gavrilaş sunt „Un altfel de Crăciun“ (construit din textele deţinuţilor politici care şi-au petrecut multe Crăciunuri în închisorile de la Jilava şi Aiud) şi „Ostinato“ de Cristi Juncu. Primul s-a lansat tot la Club A, iar al doilea în clubul La Scena. În afară de spectacolele de club, Mona Gavrilaş a montat şi piese de scenă, ca: „Iona“ de Marin Sorescu, la Teatrul Nottara (cu Virgil Ogăşanu), şi „Buzunarul cu pâine“ de Matei Vişniec, la Teatrul de Comedie. Mona Gavrilaş a fost şi asistent de regie al lui Radu Beligan la piesa „Egoistul“ de la Teatrul Naţional.


Diana Giubernea

Diana Vlase, „Josephine, încă o tårfă tristă“ şi altele…


Un alt regizor-vedetă al spaţiilor underground este Diana Vlase. Piesele pe care le-a montat în cluburi sunt scrise chiar de ea şi au titluri dintre cele mai provocatoare: „Mi-e frică, mamă“ (premiera la club Spice, 2007), „Anunţ: vând femei“ (club Malibu, 2007), „Tango“ (club Ma¬libu, 2007), „Josephine, încă o târfă tristă“ (Club A, 2008) şi „Ţi-am spus vreodată că mă iubeşti?“ (Târgovişte, 2009). Diana Vlase a terminat actoria în 2008, la clasa lui Ion Lucian, dar este şi regizor, şi autor al pieselor sale. Şi, evident, face parte din distribuţie. În prezent, Diana Vlase repetă la varianta proprie a unei piese care acum se joacă în Târgovişte şi e semnată, ca autor şi regizor, de Puiu Jipa: „A+B“. De data asta regizorul este Diana Vlase. Distribuţia: Diana Vlase şi Lăcrămioara Brecea. Alţi actori cu care a lucrat şi lucrează sunt Dan Ursu, Alin Gheorghişan, Alina Păltineanu, Marta Nichifor, Anca Ionilett.

„În momentul de faţă, neconvenţional nu este doar teatrul de club, spune tânăra regizoare, ci teatrul cu totul. Atâta timp cât acest domeniu artistic nu este unul de interes general, în jurul căruia să se ruleze sume mari de bani, rămâne de domeniul «underground», deşi se poate juca şi pe scene clasice. Teatrul de club este o alternativă, acesta este cuvântul potrivit, pe care actorii şi regizorii au început, de câţiva ani, să o îmbrăţişeze de cele mai multe ori din cauza rigorilor ionesciene din teatrele de stat“. La întrebarea dacă teatrul de club poate constitui o formă de existenţă sau de subzistenţă a unui actor sau a unui regizor, Diana Vlase a răspuns: „Încasările sunt puţine. Nu nesemnificative, dar puţine. Sub nicio formă nu se poate trăi din teatru la nivelul acesta. Eu, una, ca să fac faţă, am unul sau mai multe joburi de zi, în domenii relativ diferite. Nu-mi rămåne foarte mult timp la dispoziţie, dar, din puţinul timp, trebuie să încerc să fac performanţe. Cum cuantific succesul? Am să răspund ca o şcolăriţă cuminte: în aplauze, în încasări şi în dimensiunile aripilor mele“...

 

 

"Te iubesc! Te iubesc?"

Chris Simion - lecţia de perseverenţă


Cele mai intense şi mai marketizate manifestări în underground le are, pe zona dramatică, Chris Simion. Implicarea ei totală în spectacole de club, în paralel cu cele de scenă, i-a adus şi satisfacţii pe măsură. În 1999 a înfiinţat propria companie, D’AYA, împreună cu un grup de studenţi şi absolvenţi de teatru, reuşind să-l coopteze, ca preşedinte onorific, pe Pascal Bruckner. De altfel, debutul companiei a fost făcut cu o piesă după romanul acestuia, „Copilul divin“, în regia lui Chris Simion. Din aprilie 2006, la clubul „Lăptăria lui Enache“ a început să se joace, cu mare succes, piesa „Dragostea durează trei ani“ de Frederic Beigbeder, avându-i în distribuţie pe Adriana Trandafir, Cristi Iacob, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir. Alte piese de club montate în regia lui Chris Simion sunt: „Oscar şi Tanti Roz“, „Te iubesc! Te iubesc?“, „Hell“, „În fiecare zi Dumnezeu se roagă la mine“, „Pescăruşul Jonathan Livingstone“, „Disperarea de a fi“, „No Flash“, „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?“ etc.


Chris Simion are o ambiţie, o putere de muncă şi o perseverenţă ieşite din comun, iar rezultatele obţinute de ea (premii, notorietate, prestigiu) au ridicat cota întregului teatru de club. „Nu mi-am propus să profesez această meserie ca să obţin certificatul de garanţie din partea breslei din care fac parte - declara ea, cu câteva luni în urmă. Nu fac parte din nicio gaşcă, nu pup pe nimeni în fund, nu fac compromisuri, nu sunt fiica lui Eugen Simion, cum se bârfeşte prin târg, şi nu m-am culcat cu niciun director de teatru ca să montez o piesă. Am făcut cu credinţă ceea ce am făcut şi atât“.

 

„Pentru că sunt şapte femei la un bărbat“
 

Green Hours este clubul care a reuşit, graţie managerului Voicu Rădescu, să instituţionalizeze teatrul underground prin conceptul Teatrul Luni, inaugurat în decembrie 1997. De atunci s-au jucat zeci de premiere, în peste 1.000 de reprezentaţii. Pintre actorii care au prestat aici se numără Maia Morgenstern, Coca Bloos, Andreea Bibiri, Florin Piersic jr, Marius Stănescu, Dorina Chiriac, Mihaela Rădescu, Dragoş Bucur, Dorina Crişan Rusu, Dorin Andone, în spectacole lucrate fie de tineri regizori, scenografi şi dramaturgi (Ana Mărgineanu, Radu Afrim, Theodora Herghelegiu, Peca Ştefan, Alina Herescu, Ina Isbăşescu, Lia Bugnar, Gianina Cărbunariu, Alexandru Berceanu ş.a.), fie de „consacraţi“ (Al. Da¬bija, Dragoş Buhagiar, Lia Manţoc, Al. Tocilescu, Florin Fieroiu etc.).
Faţă de ultimii patru ani, în prezent se joacă de trei ori mai mult teatru underground. Dacă în 2006 existau doar două-trei cluburi în care se puteau vedea asemenea spectacole, a¬cum sunt peste zece. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt La Scena, Club A, Silver Church, Lăptăria lui Enache, Spice Club, Green Hours şi Cafe Deko…


O observaţie de subsol: teatrul underground este dominat de femei, cel puţin în Bucureşti. Solicitându-i o părere, o explicaţie a faptului, Diana Vlase ne-a dat un răspuns ludic şi echivoc: „Păi, dacă se spune că sunt şapte femei pentru un bărbat, în lume, şi dacă bărbaţii au mai puţine aplecări artistice (după statisticile ultimelor două decenii), atunci avem deja un răspuns“.

 

Citeste si in SAPTAMANA FINANCIARA

 



 

Afisari: 4121
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter