Se încarcă pagina ...

Uite Maxy, nu e Maxy

Data publicarii: 30.03.2011 16:04:00

Valoarea artistică a unui tablou sau a unui autor, validată de piaţă, are şi ea dezavantajele ei. Unul este acela că „predispune” la furt sau la falsificare.

Pictorul avangardist Max Hermann Maxy (1895-1971), unul dintre artiştii români cu cotă internaţională (alături de Brâncuşi şi Victor Brauner dintre cei „vechi” sau Nicolae Maniu şi Michael Lassel, dintre cei contemporani), are o dublă „predispoziţie”: şi la furt, şi la falsificare.

„Trei muzicieni’ la „Căluşari”

Prin octombrie 2008, semnalam faptul că o acuarelă a sa, intitulată „În abataj” şi evaluată la 4.500 de dolari, era expusă spre vânzare pe site-ul de licitaţii online EBAY. Pe spatele tabloulul exista o etichetă de inventar pe care scria „MINISTERUL MINELOR/ Inv. Nr. 2823...“. Nici până astăzi nu s-a lămurit cum a ajuns lucrarea lui Maxy la o asemenea licitaţie.

 

 

Recent, numele artistului a revenit în atenţie cu o ştire care ţine tot de zona infracţională a artei, însă distorsionată. Şi anume că o lucrare a sa, intitulată „Trei muzicieni”, ar fi fost scoasă din expoziţie, la Viena, pe motiv că e un fals. Ştirea, sau mai bine zis zvonul, care circulă în lumea comercianţilor de artă, are o relevanţă specială, întrucât e vorba de o lucrare de top, care s-a vândut în România, prin licitaţie, la un preţ respectabil – 110.000 euro. Casa de licitaţii prin care s-a făcut tranzacţia este CĂLUŞARI din Oradea şi este nou-venită în „branşă” (din 2009). Licitaţia la care s-a vândut „Trei muzicieni” a avut loc la sfârşitul anului trecut, pe 22 decembrie.

 

Tot un fel de muzicieni, dar... „Trio de coarde”

Încercând să aflăm cum stau lucrurile, de fapt, cu această lucrare, am păţit ca în bancul cu Ivan Ivanovici: nu era maşină, era bicicletă; şi nu i-a dat-o, i-a luat-o... „Lucrarea vândută la Oradea nu a fost şi nu este expusă la nicio expoziţie din Viena” – ne-a declarat Alexandru Mitruţ, managerul casei de licitaţie Căluşari. „Singura lucrare semnată de Maxy, expusă, într-adevăr, recent, la Viena, nu are comun cu <Trei muzicieni> decât faptul că reprezintă trei personaje în cadru şi că are tot o referinţă muzicală. Dar e făcută în altă perioadă şi în altă manieră. Şi nu ştiu dacă e originală sau falsă”. Lucrarea care a declanşat toată această tevatură se numeşte „Trio de coarde” şi a fost expusă la Muzeul Belvedere din Viena, în cadrul unei expoziţii tematice, intitulată „DYNAMIK! - Kubismus / Futurismus / Kinetismus”. Rămâne de văzut cine e proprietarul, cine i-a vândut-o şi dacă, este, într-adevăr, un fals. Până atunci, „Trei muzicieni” rămâne în top 20 al celor mai scumpe lucrări vândute prin licitaţiile cu obiecte de artă din România.

 

 

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA

 

Afisari: 1113
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Mar, Wed 30, 2011 / 23:26)
!...un text surprinzator...incarcat de mistere...un text ce ma lasa fara cuvant...o adevarata prapastie intre "Trei muzicieni" si "Un trio de coarde"...iar cuvintele, aici, "tot un fel de muzicieni"...
Nume: ioana... (Mar, Wed 30, 2011 / 23:29)
corectare: "Trio de coarde"...cer iertare...m-am lasat dusa de esente...
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
14° C
Curs valutar
EURO:
4.4435 RON
USD:
3.4950 RON