Se încarcă pagina ...

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri

Data publicarii: 20.07.2011 21:49:00

Adrian Costea este un mare artist. Cât de mare, nu sunt calificat s-o afirm, pentru că nu sunt decât un consumator de artă, un privitor mai bine zis. Pot să am intuiţii, trăiri intense în faţa unei creaţii plastice, chiar unele previziuni corecte, însă o părere a mea nu are, în spaţiul public, valoarea unui calificativ.

 

Mi-am confruntat însă intuiţiile cu aprecierile unor oameni specializaţi în domeniu (voi exemplifica la momentul oportun, lăsând acestora privilegiul de a se exprima) şi, cel puţin la acest nivel de investigare primară a „cazului”, pot susţine oricând afirmaţia din prima frază.

 

Extraterestrul

 

Ca scriitor şi jurnalist, am însă autoritatea de a-l prezenta pe Adrian Costea ca pe un personaj uluitor, care frizează irealitatea şi ficţiunea. După vreo două luni de circumspectă tatonare (contaminat, evident, de bombardamentul mediatic care-l demonizase aproape unanim, ani în şir), la insistenţa unei cunoştinţe comune, Adrian Boeriu, l-am vizitat… M-am trezit, total nepregătit, în faţa unui personaj incomensurabil, a unui extraterestru. Diversitatea, densitatea, intensitatea şi adâncimea discuţiilor, a confesiunii sale, mai exact, m-a obligat la un efort profesional extrem de solicitant, căci trebuia să fac o sinteză, o polarizare şi o adecvare la exigenţele domeniului pe care-l gestionez la SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ („Cultura de piaţă” se numeşte rubrica). Trebuia să închid un elefant într-o cutie de chibrituri, fără să stric cutia şi fără să distrug elefantul. Nu ştiu dacă am reuşit, unii zic că da…

 

În ziua termenului de predare a textului, mi-a trimis, prin mail, un mesaj lung, îngrijorat, firesc în contextul experienţelor sale precedente cu presa… O rugăminte voalată şi demnă, de fapt, căreia nu mai aveam timp să-i răspund, dar care forţa o uşă descuiată…
Transcriu o parte din această scrisoare, pentru că o consider relevantă în definirea personalităţii unui artist uluitor, apărut din senin în calea mea. Personaliatate pe care mi-am propus să o semnalez, atâta cât pot şi mă pricep, în termenii ei fundamentali, diferiţi de tot ce s-a ştiut până acum despre Adrian Costea…

 

„Eterna si fascinanta Românie”. Fotografie de Adrian Costea

„Ne-am jucat cu focul printre săbii”

„Am făcut în aşa fel încât discuţiile care au avut loc între noi să vă satisfacă, în măsura posibilului, întreaga curiozitate în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea mea profesională din aceşti ultimi 40 de ani. Întreg discursul s-a derulat în mod haotic, ceea ce nu înseamnă că n-a fost interesant, surprinzător, suculent sau chiar picant. Pe scurt, ne-am destrăbălat, povestind zeci şi zeci de poveşti adevărate, care s-au încrucişat necontenit şi ne-au dus de fiecare dată mai departe, dar şi în altă parte. Este, fără doar şi poate, interesant sau chiar mai mult de atât. Pe ici, pe colo, s-au întrezărit fie lucruri grave, fie consecinţe greu de cuantificat. Ne-am jucat cu focul printre săbii. Întotdeauna necunoscutul, şi mai ales nebănuitul, creează pofte necunoscute.

 

Este evident, în consecinţă, că o istorie profesională, familiară şi chiar intimă, de dimensiunea celei pe care eu am trăit-o şi o trăiesc, nu poate fi sintetizată de nimeni, niciodată, şi pentru niciun motiv, oricare ar fi el. Până şi timpul poate fi comprimat, dar are şi el limitele lui, drept pentru care suntem obligaţi, cu toţii, să acordăm timp – timpului. Deci, orice tentativă de a sugruma sintetic biblia, în spaţiul unei hârtii A4, nu poate fi decât condamnată unui eşec, mai mult sau mai puţin violent. Ţinând cont de toate acestea, cred că articolul pe care doriţi să-l realizaţi, nu poate, strategic, decât să fie foarte bine limitat, pozitiv, şi foarte bine direcţionat. Ar trebui ca întreaga lui greutate să cadă pe faptul că Miron Manega a descoperit un univers artistic efervescent, în general, şi un univers sculptural, în special, la un om de la care nu te-ai fi aşteptat niciodată să fie preocupat şi/sau capabil şi de aşa ceva. Vreau, de fapt, să spun că accentul ar trebui să cadă în proporţie de 90% pe sculptură…”.

 

În aceeaşi zi, ca un bonus la alambicatele şi fulgurantele noastre discuţii nocturne de pe terasa atelierului său din Bucureşti, Adrian Costea mi-a trimis, tot sub forma unui text scris, şi o tulburătoare explicaţie a deciziilor majore, dar şi a erorilor aproape fatale care i-au transformat viaţa într-un dezastru mai spectaculos decât funicularul sfărâmat al lui Zorba Grecul…

 

 

„Eterna si fascinanta Românie”. Fotografii de Adrian Costea

 

Dintr-o Niagară în alta

 

„Adolescent fiind, arta şi numai arta mă pasiona şi mă interesa. Dar viaţa a vrut ca în căutările mele de izvoare de inspiraţie să dau foarte repede, nu peste izvoare sau râuri şi nici măcar fluvii, ci cascade. Aşa am început să cad din Niagara în Niagara. Miliţa Petraşcu, Marcel Iancu şi Leo Castelli au deversat asupra mea milioane de tone de sfaturi, indicaţii, avertismente, ameninţări, exemple şi suveniruri interminabile despre o pleiadă de monştri sacri, despre care eu ar fi trebuit să ştiu tot, să învăţ tot şi să aplic tot. Aşa au început să se ţeasă interminabile pânze de păianjen, în care erau agăţate numai şi numai nume grele şi determinante pentru istoria artei, din prima parte a secolului XX. Din ploaia de stele pe care n-am cerut-o, pot enumera rapid câteva din numele unor personaje, a căror viaţă eram obligat, se pare, s-o cunosc pe dinafară, s-o înţeleg şi s-o aplic. Câteva din “gloanţele” respective erau Kandinsky, Alexei Von Jawlensky, Henri Matisse, Antoine Bourdelle, Constantin Brâncuşi, la care adăugau Marcel Iancu şi toată nebunia dadaistă din 1914, la Cabaret Voltaire, la Zurich, şi presiunea continuă cu Apollinaire, Delaunay, Mattis Teutsch, M.H. Maxy, Tristan Tzara, Arthur Segal, Victor Brauner, Paul Klee, Jean Arp, Picabia, Breton, Picasso, Max Ernst, Man Ray şi Giacometti.

 

Cum poate să-şi imagineze cineva că, la 20 de ani abia împliniţi, eram capabil să înregistrez toate aceste nume şi zecile, şi sutele de istorii care se ţeseau şi legau aceste personaje între ele? Fiecare avea istoria lui individuală, complexă şi chiar complicată. Cum să pot să înţeleg eu ansamblul gândirii şi activităţii tuturor acestor artişti? Cantitatea de informaţii era şi diversă, şi uriaşă, drept pentru care uitam, greşeam sau amândouă. Pedeapsa nu întârzia să apară: Miliţa urla, Marcel Iancu se supăra, Leo Casteli mă umilea. Era mult prea mult pentru capacitatea mea de absorbţie şi nu mi se dădea răgaz nici să stochez, nici să diger. Pe deasupra erau şi istorii picante care mă fascinau şi cu care nu ştiam ce să fac sau cum să mă comport în raport cu ele. Una dintre aceste istorii picante era relaţia lui Marcel Iancu şi a Miliţei Pătraşcu cu Lenin, viitorul stăpân al URSS-ului. Toţi trei se întâlneau la Cabaret Voltaire din Zurich şi, luând masa împreună, fie dezbăteau despre revoluţia artistică, fie despre revoluţia pe care Lenin o pregătea, fie discuţia aluneca în teritorii mai mult sau mai puţin intime între Miliţa şi Lenin”.

 

 

 

„Eterna si fascinanta Românie”. Fotografii de Adrian Costea

 

„Şi totuşi, astăzi mă întorc la sculptură”

 

„Cum puteam eu să înţeleg şi să gestionez o asemenea imensitate şi diversitate copleşitoare de informaţii ? Unde mă situam eu, ca artist adolescent, în acest potop de personalităţi, iniţiative, realizări şi revolte? Încercam să înot, dar înghiţeam apă cu găleata. De aceea, la un moment dat, sufocat, m-am revoltat şi am explodat. Mi-am îndreptat privirea mai degrabă spre stilul de viaţă şi performanţele lui Roy Chon. Aşa s-a rupt firul cu arta şi m-am îndreptat, încetul cu încetul, spre doi poli esenţiali: cel al puterii politice şi cel al banului. Aşa am ajuns, în 1999, să conduc un grup de societăţi de comerţ şi negoţ internaţional de petrol şi hidrocarburi, pentru o cifră de afaceri totală de două miliarde de dolari. Aşa am adus în portul Constanţa două milioane de tone de motorină şi benzină. Tot aşa m-am găsit la originea concepţiei şi finanţării a cinci campanii electorale prezidenţiale, plus cea personală din toamna lui 2000, ca să nu mai pomenesc de crearea şi finanţarea APR-ului de la Paris, pentru a sparge şi dezintegra PSD-ul, pe care nu apucasem să-l transform aşa cum plănuisem. Şi toate acestea fără să împrumut vreo sumă de bani, fără să am datorii şi fără să mă asociez cu cineva în vreo afacere.
Şi totuşi, astăzi mă întorc la sculptură”.

VA URMA

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 261
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter