Când s-a înstăpânit noaptea şi somnul şi-a aruncat mantia peste faţa pământului, mi-am lăsat aşternutul şi am mers către mare, zicându-mi: "marea nu are somn, iar veghea ei aduce mângâiere sufletelor neadormite".

Ceaţa cobora în valuri dinspre crestele muntelui aşezându-se peste locuri precum aluniţele pe un chip de fată frumoasă. M-am oprit privind către cohortele valurilor, ascultându-le strigătele, gândind la puterea eternă ascunsă în freamătul lor, această forţă care se dezlănţuie odată cu răbufnirea furtunii, care clocoteşte precum focul vulcanilor, care surâde cu buze de floare şi a cărei furie e numai murmur. M-am întors şi, iată, nu departe de mine am desluşit umbrele celor trei vedenii aşezate pe-o stâncă, apărând şi dispărând în vălătucii de ceaţă. Am prins a merge spre ele încet, ca şi cum ceva din fiinţa lor mă atrăgea fără putinţa de a sta împotrivă. M-am oprit la doi paşi, cercetându-le de parcă locul acela îmi îngheţase orice voinţă, trezind în mine doar puterea închipuirii.

Atunci, în clipa aceea, am auzit glasul uneia dintre ele, venit parcă, din adâncimile mării:

- Viaţa lipsită de dragoste este aidoma copacului desfrunzit şi neroditor; dragostea lipsită de frumuseţe este precum floarea care nu dăruieşte parfum, precum sămânţa stearpă. Viaţa, frumuseţea, iubirea - cele trei chipuri ale uneia şi aceleiaşi stări absolute, neschimbătoare şi nedespărţite.

S-a aşezat, zicând acestea, pe colţul de stâncă.

A vorbit cea de-a doua fantomă, iar vocea ei gâlgâia precum apa năvalnică a izvorului:

- Viaţa lipsită de răzvrătire este precum anotimpurile lipsite de primăvară, răzvrătirea care nu izvorăşte din setea pentru dreptate se asemuie primăverii în pustiul fierbinte şi neprimitor. Viaţa, revolta, dreptatea - trei principii îngemănate într-unul şi acelaşi tot etern, neschimbător şi nedespărţit.

Cu glas zornăitor asemenea tunetului, a glăsuit şi a treia vedenie:

- Viaţa văduvită de libertate este aidoma trupului văduvit de suflare, iar libertatea goală de idee şi cuget este precum spiritul găunos. Viaţa, libertatea, gândirea - trei principii într-unul singur, etern, veşnic, nepieritor.

În urmă, toate trei au vorbit într-un acelaşi glas mare:

- Dragostea şi principiile sale, răzvrătirea şi ceea ce o aprinde, libertatea şi tot ceea ce o hrăneşte - trei chipuri ale Divinităţii înfăţişând cugetarea raţională a universului.

S-a lăsat tăcerea murmurândă ca un foşnet de aripă nevăzută, ca tremurul unor trupuri de aer şi am închis pleoapele, să aud ecoul acelor vorbe. În urmă, când ochii mi s-au deschis, n-am mai zărit decât marea, atinsă de mângâierile ceţei. M-am apropiat de stânca unde zărisem vedeniile, dar n-am mai găsit decât un stâlp de fum înmiresmat care suia alene spre cer.