Se încarcă pagina ...

După 240 de ani, acum şi în România!

Data publicarii: 17.10.2009 23:24:00

Istoria celei mai vechi enciclopedii tipărite, BRITANNICA ENCYCLOPAEDIA, este fascinantă. Prima ediţie a fost publicată în 1768 la Edinburg, în Scoţia. Succesul extraordinar de care s-a bucurat rapid a făcut-o să crească în popularitate şi volum, astfel că la cea de-a treia ediţie (cea din 1701), enciclopedia număra 21 de volume. Acest statut de vedetă printre cărţi a atras personalităţi marcante din toate domeniile care au contribuit ca autori de articole, astfel că, la a 11-a ediţie, cea din 1911, Britannica Encyclopaedia a ajuns să fie considerată lucrare de referinţă, un reper absolut pentru domeniile academic şi literar.

În 1933, Britannica devine prima enciclopedie din istorie care adoptă politica revizuirilor permanente, astfel că, la fiecare ediţie, îşi îmbogăţeşte articolele cu elemente actualizate. În momentul de faţă Britannica Encyclopaedia se află la a 15-a ediţie, în 32 de volume.
Tradiţia acestei enciclopedii a impus ca fiecare ediţie să fie dedicată unei personalităţi a momentului. Prima ediţie din 1768 a fost dedicată Monarhiei britanice, iar ultima ediţie preşedintelui Statelor Unite ale Americii şi Majestăţii Sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Cea mai nouă dovadă de notorietate a Britannica Encyclopaedia este locul 10 pe care l-a ocupat anul acesta în clasamentul Official Top 500 Super Brand Consumer din Marea Britanie, alături de Microsoft, Coca Cola, Rolex, Google, BBC sau Apple.

În anul 2002, Britannica Encyclopaedia a lansat o ediţie adaptată nevoilor de conciziune ale vieţii moderne, într-un singur volum, Britannica Concise Encyclopedia.

Editura Litera (noua denumire a Editurii Litera International) a câştigat în 2005 dreptul de a traduce pentru prima dată în România Britannica Concise Encyclopedia. După 4 ani de muncă minuţioasă cartea apare în librării. Are peste 2500 de pagini color, cu informaţii cheie, analize, statistici şi multe alte date esenţiale despre orice domeniu: artă, afaceri, IT, geografie, istorie, literatură, medicină, sport, ştiinţe politice, filozofie, ştiinţă.

De la sfârşitul acestei luni, Enciclopedia Concisă Britannica va putea fi găsită în toate librăriile din ţară: 28 000 de articole ordonate alfabetic, 1.800 de fotografii, 190 de hărţi, 150 de planşe, 30 de tabele şi cele mai recente hărţi geografice. Din totalul articolelor, 950 prezintă realităţi româneşti, fiind concepute de autori din România. În acelaşi timp, editura Litera pregăteşte şi o varianta electronică a enciclopediei.

 

Afisari: 516
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
-13° C
Curs valutar
EURO:
4.3554 RON
USD:
3.2813 RON