Se încarcă pagina ...

Între noapte şi zi

Data publicarii: 24.09.2010 10:07:00

(fragment)

 

Potoleşte-te, inima mea, căci Spaţiile nu te aud!

 

Potoleşte-te, căci Eterul greu de suspine şi vaier nu va răsuna la imnele şi la odele tale!

 

Taci, căci ielelor nopţii nu le pasă de tainele tale şi nici cortegiile de umbră nu se vor opri să-ţi privească reveria şi visul!

 

Potoleşte-te, căci va veni dimineaţa, iar cel ce aşteaptă răbdător zorii, se va afla puternic şi neclintit în luciul lor. Cine îndrăgeşte lumina, de lumină va fi îndrăgit.

 

Taci, inima mea, şi ascultă-mi cuvintele!
În vis am văzut o mierlă şuierând deasupra unui vulcan aprins.
Am văzut crinul înălţându-şi capul deasupra zăpezii.
Am văzut, despuiată, nimfa dănţuind deasupra mormintelor.
Am văzut pruncul jucându-se, vesel, cu cranii.
Am văzut toate acestea în vis, iar când, la trezie, am cercetat împrejur, am văzut vulcanul clocotitor, dar foşnetul de aripi şi fluierul mierlei nu mai erau.

 

Am văzut zăpada cernându-se din ceruri peste întinderile câmpiei, acoperind cu aripile sale de alb firavele frunţi ale crinilor.
Am văzut mormintele rânduri-rânduri în faţa eternităţii şi nimeni nu era acolo să dănţuiască şi să se bucure.
Am văzut piramida de cranii şi nu râdea decât vântul.
La trezie, am văzut tristeţea şi deznădejdea şi m-am întrebat unde s-au dus bucuriile pe care le zărisem în vis.
Unde s-a ascuns bucuria din somn şi cum i s-au risipit trăsăturile chipului? Cum să îndupleci somnul să-ţi dea înapoi fantoma speranţei şi a dorinţei?

 

Ascultă-mă, inima mea şi ia seama la vorbele mele!

 

Până mai ieri, sufletul îmi era aidoma copacului secular, cu rădăcini ajunse până în străfundurile pământului, cu ramurile întinse în infinit.

 

Acest suflet a dat floare în primăvară şi a prins rod în inima verii, iar când a venit vremea toamnei, am strâns fructele în tipsii de argint, aşezându-le în mijlocul drumului, să le ia trecătorii, să se bucure de aroma lor şi să-şi urmeze calea. Apoi, când s-au apropiat vaietul şi geamătul iernii, am aflat în tipsii o singură fructă lăsată mie de trecători. Am muşcat din ea şi am găsit-o amară precum pelinul şi acră ca agurida. "Vai mie, mi-am spus, am pus blestem în gurile oamenilor şi duşmănie în măruntaiele lor! De ce, suflete, ai făcut aşa cu dulceaţa pe care rădăcinile tale a supt-o din trupul pământului şi cu parfumul pe care crengile tale l-au băut din razele soarelui?". Am smuls din pământ secularul copac al sufletului. L- am smuls din pământul care mi-a dat viaţă şi m-a crescut. L-am smuls din propriul său trecut, am smuls din el memoria a o mie de primăveri şi a o mie de toamne.

 

Apoi, mi-am luat gândul şi l-am plantat în alt loc. L-am plantat într-un câmp ferit de potecile timpului, am vegheat lângă trunchiul lui şi mi-am zis că veghea ne aduce mai aproape de stele, l-am udat cu lacrimile şi cu sângele meu şi iarăşi mi-am zis că sângelemeu este aromă şi lacrima desfătare.

 

În primăvară, copacul a dat din nou floare. Şi, apoi, vara, sufletul meu a dat iarăşi rod. Iar când s-a lăsat toamna, i-am cules fructele coapte în tipsii de aur şi le-am pus la răspântia drumurilor. Iar oamenii au trecut, dar nimeni nu a întins mâna să ia. Am luat eu o fructă şi am muşcat, găsind-o dulce ca fagurele, parfumată precum nectarul, bună ca vinul din Babilon, aromitoare ca răsuflările iasomiei. "Oamenii, mi-am spus, nu vor să simtă binecuvântarea pe buze şi nici adevărul în fiinţele lor, căci binecuvântarea e fiică a lacrimii şi sângele este copil al sângelui". M-am aşezat, stând la umbra însinguratului meu copac, pe câmpul acela ferit de potecile timpului.
 

Afisari: 1493
Autor: KAHLIL GIBRAN
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter