Credinta

Între multiplele crize contemporane, cea de generozitate şi egoismul ieşit din matcă sunt clamate peste tot în discursul cotidian. Boala, deşi nu fără leac, se vindecă încet şi greu; pare mai degrabă o molimă, şi fericiţi cei ce s-au păzit nevătămaţi şi de două ori fericiţi cei care atinşi de acest morb al degradării s-au tămăduit sau fac sforţări continue, căutând vindecare la Hristos, singurul ''făcător de bine'' care poate să o ofere.
citeste tot >>

Scriu de când îmi pot aminti. De când nu ştiam literele... Mă ţineam după tata şi îi dictam cele ce aş fi vrut să le aştern eu însămi pe hârtie şi nu puteam. Tata se supunea ascultător dorinţei mele copilăreşti. Ce 'scriam' eu atunci erau poveşti cu zâne bune şi cu prinţi fermecaţi. Îndrăgisem poveştile Fraţilor Grimm, pe care mi le citea mama dintr-un tom voluminos, frumos ilustrat. (Păstrez cartea şi acum, ea e un veritabil veteran de război după vârsta pe care o are, prin câte a trecut şi, nu în ultimul rând, după înfăţisare"¦)
citeste tot >>

Am primit această povestioară prim e-mail. Nu contează de la cine, pentru că oricum era primită de la altcineva. Este, probabil, o pildă modernă, extrasă din vreo broşură catolică sau neoprotestantă... Dar mi s-a părut atât de frumoasă şi de pură în esenţa ei, încât nu m-am putut împiedica s-o dau mai departe, în felul acesta... (M.M.)
citeste tot >>

Astăzi universitatea este o şcoală de specialităţi, nelegate între ele, fără niciun fel de spirit comun şi aceste acţiuni au un scop care nu e în societate, ci peste ea şi poate chiar împotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, în afară de orice tradiţie şi de orice împrejurări în care ar avea de trăit, omul care ştie dinainte unde va fi aşezat .
citeste tot >>

'E rău să nu mai fie un neam într-o credinÈ›ă. Nu mai este una în toate. Am primit o scrisoare anonimă, unde mi se spune că fac o legătură prea strânsă între Ortodoxie È™i naÈ›iune, că naÈ›iunea ar fi pe planul doi. Întâi să-L iubeÈ™ti pe Dumnezeu È™i apoi naÈ›iunea. NaÈ›ia este lăsată È™i ea de Dumnezeu. Fiecare naÈ›ie are un fel de a prinde spiritualitatea, aÈ™a cum are È™i fiecare om. NaÈ›iunea noastră de la început a fost aÈ™a, creÈ™tin-ortodoxă. Nu poÈ›i despărÈ›i cele doua aspecte, cel puÈ›in la noi' (Dumitru Stăniloaie)
citeste tot >>

Am presimţirea că românismul, spiritul românesc, va supravieţui numai în mănăstiri, în stihie. Pământul va fi luat de alţii, legal, la notar, şi nu va fi cultivat în spiritul şi cu sufletul ţăranului român. Eu nu zic că stăm şi ne uităm cum se schimbă lucrurile în favoarea hoţilor legali, occidentali, dar trebuie să fim conştienţi de gravitatea situaţiei. Occidentalismul pare să fie un tsunami care mătură tot ce-i stă în cale. Din păcate, mi se pare că hotărârea, voinţa, decizia raţională nu vor fi de ajuns. Totul se distruge, căci lipseşte prezenţa sufletului, acela în care stă toată identitatea omenească, religioasă, naţională. Nu va fi suficient să luptăm numai pe bază de forme contrarii împotriva occidentalismului. Formele cu care ne impunem trebuie să fie forme ale sufletului, căci occidentul vine cu formele lui fără suflet, adică cu forme moarte.
citeste tot >>

De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna şi îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza în virtutea sa personala, ci în virtutea harului ce l-a primit. Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decât creştinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult se va cere; şi mai mult va fi bătută sluga aceea care a ştiut voia, decât cea care n-a ştiut (Luca 12,48).
citeste tot >>

Mă numesc Mihai-Cristian. M-am născut într-o familie mixtă, dacă aş putea zice aşa, mama ortodoxă nepracticantă şi tatăl romano-catolic. Am fost botezat la romano-catolici, la fel şi fratele meu mai mic cu un an, iar până la vreo treisprezece-paisprezece ani am frecventat biserica în zilele de duminică, mai mult la insistenţele bunicilor dinspre tată, întotdeauna stând ca pe ace şi abia aşteptând să auzim cuvintele: 'Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace'..
citeste tot >>

Barbatul este o taină minunată, este chipul pămîntesc al lui Dumnezeu Tatăl, Cel Care a făcut cerul şi pămîntul. Adesea neînţeles şi greşit interpretat, în spatele unor aparenţe înşelătoare, el este capabil de cea mai înaltă frumuseţe sufletească, de a dărui dincolo de puterea femeii de a primi. Este puternic dar şi vulnerabil, înrobitor dar şi înrobit, frumos şi cumplit ca un înger. El este cea mai deosebită fiinţă de pe pămînt.
citeste tot >>

Când eram copil, eram foarte timidă. După părerea mea eram ăi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptaţită. În jurul meu erau copii foarte frumoşi (verişoarele mele) care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea carieră universitară făceam puls peste 90 la fiecare curs şi la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studenţilor. Şi aveam pâna la şase ore pe zi. Eram încleştată, crispată, de fiecare dată. Pe măsură ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, aceastăp stare se risipea.
citeste tot >>