Credinta

Într-un cadru în care se discută despre medicină şi teologie, totdeauna îşi face loc cercetarea. Sunt nenumărate întrebări care se pun - şi nu trebuie ocolite - în legătură cu cercetarea aflată sub incidenţa valorilor creştine. Cum ne afectează (direct şi indirect)? Sunt toate aceste uluitoare deschideri ziditoare?
citeste tot >>

Mergi la colindat? Aceasta era întrebarea principalã auzitã pe la toate colţurile caselor, cu cîteva zile înainte de Crãciun sau Anul Nou, în timp ce se înãlţa un derdeluş, sau se punea umãrul la rostogolirea bulgãrilor de zãpadã, pentru a face un om de zãpadã şi mai mare decît al celor de pe partea cealaltã a strãzii. Sãniile se transformau în bãnci, ca la sfatul bãtrînilor satului. Trupe de cîte trei-patru ne adunam şi puneam ţara la cale. Hotãrîri importante! La ce orã ne întîlnim, de la ce casã începem colindatul, pînã unde mergem. De cele mai multe ori, uliţa mare era piatrã de hotar. Pînã acolo, sau mai departe? Ce mai conta? Important era sã ne scoatem desaga din cufãrul cu jucãrii, sã o scuturãm bine şi sã o pregãtim a o umple cu mere, covrigi si nuci.
citeste tot >>

Mihai Eminescu nu a fost doar editorialistul de la Timpul, ci şi cea mai puternică voce a timpului. Altfel, este aproape inexplicabil ca un amărât de gazetar dintr-o ţară aflată la intersecţia marilor interese geo-politice să fie urmărit de serviciile secrete a trei imperii (austro-ungar, ţarist şi otoman).
citeste tot >>

În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi 'colaboratorii' din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi. Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură.
citeste tot >>

Plutonierul comunist a devenit între timp om modern, nemurirea lui era atunci asigurata ideologic de Partid, astazi este asigurata medical prin criogenie. Sensul vietii lui era cincinalul, astazi - clipa. Suferinta în comunism apartinea celor închisi, iar sensul ei crestin era dispretuit si considerat o ratare. Ca sa scapi de suferinta, arma lor de santaj, ti se propunea colaborationismul, compromisul fiintei, iar în lagarele dure hulirea lui Dumnezeu si a credintei... Exercitiul fusese deja facut în timpul revolutiei franceze, cand crestinii au fost internati de catre revolutionari într-un spital de nebuni.
citeste tot >>

Momentul cel mai acut, în care poporul român si-a definit sensul vietii, al mortii si al suferintei în planul concret istoric - adica credinta crestina pusa la lucru - este TEROAREA COMUNISTA. Numai ca aici instrumentele de lucru ale analizei, fie ea antropologica, istorica, sociala etc. sunt neputincioase. Analiza acestei crime in termenii conceptului devine o impietate. Sistemul de referinta se schimba si legea gravitatiei nu mai functioneaza.
citeste tot >>

'Câtă aparenţă atâta fiinţă', afirma Husserl, preluînd un principiu al şcolii neokantiene de la Marburg. Ce este viaţa? L-a întrebat filosoful creştin Ernst Bernea pe un ţăran român din perioada interbelică (în cadrul unui studiu monografic declanşat de Dimitrie Gusti). 'Viaţa-i viaţa!', răspunde ţaranul, 'dar şi multă nălucire în jur'. Între afirmaţia lui Husserl şi răspunsul ţăranului român este o prăpastie ontologică în ceea ce priveşte percepţia lumii. Sensul pe care românul îl dă vieţii se defineşte paradoxal, dar în acelaşi timp precis.
citeste tot >>

Cred că nevoia neîmplinită a poporului român de identitate a început să se manifeste. Este o nevoie fantastică şi autentică. Prăpastia între clasa politică, intelectualitate şi popor este din ce în ce mai mare şi mai vizibilă, nu mai poate fi mascată. Pentru că această clasă politică (impropriu numită aşa) este o oligarhie a securiştilor. Oligarhia înseamnă \'cei puţini\', nu e sinonim cu \'aristo\', care înseamnă \'cei buni\'. Este o adunătură umană, este statul de tip mafiot care, în partea asta, are altă căpuşă, intelectualitatea cosmopolită. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor şi ăştia există o populaţie, care circulă asemenea oamenilor decerebraţi. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ăia îi dau tot timpul la televizor.
citeste tot >>

Asistăm la sfârşitul clasei politice. Lumea va fi mult mai conştientă, mult mai matură, a început să-şi dea seama. Mai toată suita asta de bancuri politice care a apărut acum este un simptom al unei lucidităţi. Deci au reapărut bancurile politice. Atenţie, nu băşcălia! Ăsta e un simptom. E poate cea mai dură lecţie pe care o are poporul român. Situaţia în care ne aflăm acum e cea mai tragică din istoria poporului român. Ea este cu mult mai tragică decât Dictatul de la Viena.
citeste tot >>

Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţa. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvoinţă.
citeste tot >>