Se încarcă pagina ...

Credinta

METAFIZICA SUFERINŢEI. Persistenta fiintei ca fiintă
10.10.2015 16:47, NAE IONESCU
Metafizic vorbind, nemurirea nu este o regiune, un țarc la poarta Raiului, unde îți dă drumul sau nu îți dă drumul. Nemurirea este o stare individuală și începe unde eu încep să fiu nemurire. Nu există, prin urmare, o regiune a nemuririi, ci o stare care se poate numi nemurire. Problema nemuririi nu poate să aibă un sens decât dacă această nemurire se rezolvă de fiecare, nu de altcineva. Problema aceasta s-a pus în toate felurile. S-a spus că nemurirea ar putea să însemne, de pildă, că eu am copii și copiii mă continuă pe mine la infinit. Dar aceasta nu este nemurirea de care vorbim noi.
citeste tot >>
România-Alcatraz. Deportările în Bărăgan şi kibutzurile groazei. Succesul şi eşecurile mankurtizării
24.09.2015 20:29, Miron Manega
M-am născut în 1956, anul în care se întorceau la casele lor supravieţuitorii deportărilor din Bărăgan, experiment social diabolic şi anihilant, menit să transforme personalitatea umană în simplu ''utilaj'' pentru ''edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate''. Am avut norocul să mă nasc şi să-mi petrec primii ani ai copilăriei într-un sat care a fost ocolit de această formă a urgiei staliniste, numită deportare. Am cunoscut-o mai târziu, din cărţi şi din mărturisiri. Deportările în Bărăgan au constituit o ''nişă'' particulară a Gulagului românesc, ele fiind determinate, aparent, de conflictul internaţional dintre Iosif Visarionovici Stalin şi liderul iugoslav Iosif Broz Tito.
citeste tot >>
MEDITATIILE UNUI SECUI. Trianonul sau prăbuşirea Hybrisului maghiar
22.09.2015 16:07, Nagy Attila (Puli)
Se vorbeşte de trauma Trianonului. Oare, trauma nu se datorează iluziilor, când realitatea adevărată loveşte realitatea iluzorie, adică iluziile se lovesc de realitatea adevărată? Naţionalismul maghiar iluzoriu a fost spulberat la Trianon de realitatea istorică adevărată. Existenţa iluzorie unui popor a fost lovită de realitatea crudă a istoriei. Când omul, sau comunitatea, se confruntă cu situaţia dată şi nu recunoaşte că trăia în iluzii, acceptând astfel realitatea crudă adevărată, ci continuă să susţină iluziile spulberate, visând la ele în formele sale de odinioară, se traumatizează. Factorul care traumatizează este realitatea crudă, care spulberă iluziile.
citeste tot >>
MEDITATIILE UNUI SECUI. Unde fug refugiaţii?
04.09.2015 13:43, Nagy Attila (Puli)
Circulă diverse păreri: unii spun că refugiaţii ar fi trimişi în Europa ca parte a unui plan diabolic, alţii zic că este vorba doar despre nişte sărmani refugiaţi, pe care ar trebui să-i primim cu milă! Aidoma, există diverse opinii şi despre războiul din Siria, despre ISIS, care ar fi parte a unui plan diabolic, în timp ce alţii spun că ar fi vorba despre islamişti fanatici! În spatele diversităţii de opinii aflăm - indiferent cine are dreptate, ori că, aşa cum spun analiştii, problema e mai complexă şi se explică exclusiv pe plan economic - adâncimea omului, a omenirii, aflate într-o gravă tulburare, ce nu are legătură cu planul explicativ, planul orizontal!
citeste tot >>
Acad. ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA (Maica Benedicta): Gânduri către tineri
31.08.2015 23:55, ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA
Trebuie să vă spun că eu trăiesc în permanenţă cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuză când spun asta, dar eu mă simt o ratată. Cariera mea trebuia să fie una muzicală. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoză şi mi s-a spus că trei ani nu mai am voie să cânt, nici la pian, nici la vioară, a fost o prăbuşire, care, fireşte, la acea vârstă, mi s-a părut o catastrofă. Fatalmente, a trebuit să merg pe altă cale. Şi am ales calea de jurist, a tatei, şi cea de filolog, a mamei. Şi aşa am intrat, mai mult sau mai puţin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al ''formaţiei sufletelor'', cum îi spun.
citeste tot >>
În dimineata zilei de 26 august, biserica ortodoxă Sf. Atanasie din Dhermi a fost distrusă de guvernul musulman albanez
29.08.2015 11:56
În dimineața zilei de 26 august, 2015, înainte de ivirea zorilor în jurul orelor 4 dimineața, pentru a nu se confrunta locuitorii din Dhermi (Albania), biserica ortodoxă Sfântului Atanasie a fost distrusă în secret și insidios de către forțele de inspecție a construcțiilor aduse din alte zone ale țării. Această acțiune este o încălcare flagrantă a Legii nr. 10057, 22.01.2009, cu privire la ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Albania și Biserica Ortodoxă a Albaniei, articolul 21.
citeste tot >>
REVOLUŢIA CULTURALĂ ROMÂNĂ
18.08.2015 20:06, Laurian Stănchescu
Nu am ''complexul adevărului'', este o confesiune de prieten al dumneavoastră, nu o trufie, viaţa mea literară fiind în antiteză cu viaţa mea socială, poezia mea având un destin contrar destinului meu de om. Declar public că am început în ţara mea Revoluţia Culturală Română, am deschis un front cultural-naţional, care se întinde până la ancestralitatea primului duh românesc, aşa cum se întinde viaţa mamei până în inima noului născut.
citeste tot >>
A reînceput prigoana! Klaus Iohannis a promulgat asa-zisa "lege Anti-Legionară"
02.08.2015 10:40
Începând din 22 iulie 2015 a reînceput prigoana împotriva patrioţilor şi creştinilor români. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat aşa-zisa ''Lege Anti-legionară'', declarată de iniţiatorii ei sub ''acoperire'': Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
citeste tot >>
Tăierea capului lui Mihai Viteazu. Comemorarea de la Plăviceni
01.08.2015 10:27, Miron Manega
În 2010, în curtea mănăstirii Plăviceni, niște muncitori au descoperit, într-o surpătură de pământ, oasele frumos mirositoare ale unui bărbat foarte înalt. Scheletului îi lipseau capul, clavicula și coastele. Făcându-se legătura cu împrejurările dispariției trupului lui Mihai Viteazu, în 1601, și cu faptul că acesta nu a mai fost găsit, a apărut ipoteza tulburătoare că osemintele cu pricina ar aparține marelui voievod.
citeste tot >>
MEDITATIILE UNUI SECUI. Când îi vine un musafir din Ungaria, secuiul taie porcul...
21.07.2015 19:51, Nagy Attila (Puli)
Când îi vine un musafir din Ungaria, secuiul îşi ia concediu și taie porcul! Când merge el în Ungaria, cel de-acolo întreabă ''până când stai?''... Îi arată frigiderul cu mâncare, să se servească singur, şi dispare la muncă! Nu-i întreabă nimeni pe investitori, pe musafirii aceştia - căci, până la urmă, sunt doar musafiri - ''cât timp stau, până când?'', în marea noastră bucurie că ne-au apreciat şi au venit aici! În marea noastră bucurie uităm să întrebăm şi să ne întrebăm: oare până când ţine, ce final va avea totul?
citeste tot >>
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter