Revoluţia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă. Revoluţia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.

Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel - eram şase sute de inşi într-o curte închisă - nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari pînă nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiti, asta se cheamă ''unanimism moral creştin''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.

Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înaltă, iar nu coboară pe om.

Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română....

Sfântul are forţa de coeziune a pietrei.

Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum, e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie.

Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt sfinţii.

A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Ştii ce i-am spus? - Ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

Trei ore am vorbit atunci, în curtea închisorii, de Platon şi despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieţi ce-aţi vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sunt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu suntem solidari unii cu alţii...
 

VA URMA