Immanuel Kant spunea că libertatea unui om are drept limită libertatea celuilalt. Iată cum din spaţiul laic vine un argument care ne dă fiecăruia această libertate. Părintele Stăniloaie spunea un lucru la fel de frumos: Libertatea celuilalt îmi întăreşte mie libertatea mea. Suntem într-o ţară în care, cred eu, creştinismul ortodox a devenit un lucru firesc de a fi.

În anul 1947 au fost smulse icoanele din şcolile din această ţară cu forţa. Omul, de frică, l-a pus pe Stalin şi a început să cânte Internaţionala. De data aceasta, dacă observăm liniile de forţă, se încearcă acelaşi lucru, cu o mişcare aproape argumentată sub imperiul raţiunii, deci de tip civilizat, şi din punctul de vedere al societăţii civile. Vreau să vă spun, tot I. Kant a zis: „La nivel de opinie putem discuta până mâine dimineaţă.”, însă la nivel de credinţă: NU!...
Am fost prin toată lumea şi pe mine nu m-a afectat niciodată vreo religie. Intimitatea unei ţări - intimitatea religioasă a unei ţări ! - se respectă. Intimitatea religioasă a unei ţări este un lucru de sfinţenie. În acest moment, Statul Român, datorită politicii Comunităţii Europene normale, devine o provincie a Comunităţii Europene. Ce mai rămâne este Neamul. Iar Neamul românesc a trăit prin Ortodoxie. Evident că nu putem scoate afară catolicismul, romano-catolicismul, greco-catolicismul, dar noi avem şi forme de coexistenţe foarte paşnice…

Închipuiţi-vă că societatea contemporană, vorba lui Marshall McLuhan, este o societate în care se trece de la lectură la imagine. Şi iată că tocmai în societatea imaginii se rejectează icoana. În primul rând creştinismul funcţionează pe imagine. Dar ea nu este o imagine la nivel informaţional. Daca aţi intra într-o biserică şi aţi vedea pictura bizantină, ochii mari ai sfinţilor şi… tocmai faptul că pictura este bidimensională – deci, aproape că nu mai are materialitate – el presupune prin acest canon că oricând Sfântul se poate întoarce să lucreze. Baba de la ţară nu ştie doxologia pe care o ştiu eu. Ea simte… Teofil Pârâianu, care este un mare duhovnic al neamului acesta, a spus aşa: « Am înţeles că Cristos a înviat din Evanghelii. Nu prea am crezut. Eram copil. Era o informaţie. Dar când mi-a spus mama: Cristos a-nviat!, am înlemnit”. Deci, este o raritate, este ceva care nu se poate măsura. Când intri într-o biserică spaţiul liturgic nu se mai poate măsura…

Să dea Dumnezeu ca întâlnirea dintre poporul român şi comunitatea occidentală să nu fie ca aceea pe care mi-a zis-o şoferul meu de la teatru: « Domnule Puric, acum se amestecă răurile. Răul nostru şi răul lor ». Trebuie să fie binele nostru cu binele lor, căci avem ce învăţa. Dar să ştiţi: ei ne civilizează, noi îi spiritualizăm. Noi, datorită acestei icoane am dăinuit în istorie. N-am rezistat politic şi nu este de domeniul societăţii civile să intervină într-o chestiune care o depăşeşte.