În perioada comunistă chiar se câştiga. Aveau nevoie de noi să-şi facă propagandă: nu făceau decât să te schilodească artistic. Apoi, puterea a devenit plurivalent economică şi n-a mai avut nevoie de propagandă. A zis: mori liniştit! Atunci, cârnăţarii ajunşi la putere au spus: ne creăm noi distracţii. şi distracţia la nivelul lor cortical este telenovela şi maneaua. De revelion, 90% au fost manele, lucru care arată cât de subestimaţi sunt românii, ca public. Telenovelele care se fac sunt la un nivel suprarealist! Dacă Salvador Dali ar mai trăi, i-ar picta pe toţi! şi faptul că actorii profesionişti joacă mai prost decât amatorii e grav. Sunt mulţi colegi valoroşi care nu pot fi opriţi să nu se ducă, pentru că n-au ce mânca. Fac acest compromis, dar se deprofesionalizează. Exemplul cel mai potrivit mi se pare următorul: iei un medic chirurg şi îi spui: Nu mai am nevoie de tine, poţi să cari morţi? Brancardierul e plătit mult mai bine decât medicul chirurg. Performanţa este remunerată prost sau deloc.