Se încarcă pagina ...

Lectia lui Pavel Corut: blasfemii cu efect de antibiotic

Data publicarii: 09.01.2018 08:14:00

Deşi în ultima vreme chiar nu mă mai miră nimic din ceea ce văd, aud sau citesc în media românească, un fapt neobişnuit comis la o televiziune fără nicio viziune dealtfel, mă determină acum să inserez aici punctul meu de vedere la o asemenea nemaiîntâlnită şi riscantă atitudine.

 

Pe scurt, sub pretextul deja consumat al idioţeniei scornite cu denumirea de „flacăra violetă” şi al „războiului psihologic”, scriitorul Pavel Coruţ, invitat ca expert în cele două chestiuni, virează surprinzător de repede şi cu mult aplomb într-o a treia problematică pe care de fapt şi-o propusese ab initio, anume denigrarea televizată cu audienţă maximă a Sfintei Scripturi şi a Fiului lui Dumnezeu.

 

Era suficient să citeşti banda care însoţea cadrul filmat ca să înţelegi exact ce vrea omul să spună românilor: anume că Biblia este o carte plină de blasfemii la adresa lui Dumnezeu, iar Iisus Hristos un impostor extremist, fiul unui soldat roman şi al unei evreice, nicidecum Fiul lui Dumnezeu. Că aşa ceva crede dl. Pavel Coruţ este grav pentru sufletul său şi în acest sens nutresc speranţa că va mai avea timp să afle adevărul şi să se salveze, chiar de-ar fi asta în ultima clipă a vieţii sale, asemenea tâlharului de pe cruce, dar să debitezi asemenea orori vătămatoare de suflete către un popor întreg, punându-ţi ca gaj erudiţia în ale scrisului, o oarecare notorietate dobândită pentru că ai spus uneori adevăruri incontestabile pe fondul mediatic pestriţ postdecembrist, este cu mult prea mult.

 

Dincolo de gestul său rău intenţionat faţă de poporul român, în mod surprinzător, Pavel Coruţ, prin intervenţia sa televizată, injectează în trupul Bisericii un antibiotic puternic menit să localizeze şi să estompeze focarele de infecţie. Dacă această intervenţie invazivă este şi dureroasă, ar trebui să înţelegem că durerea de acum este cu mult mai mică şi mai suportabilă decât cea datorată colapsului, în absenţa unui asemenea tratament şoc.

 

Au existat desigur şi luări de poziţie mai mult sau mai puţin inspirate, unele chiar de o violenţă verbală nedemnă de statutul de creştin, însă o asemenea problemă cred, nu aşa trebuie abordată. Faptul că un preot ortodox intrat în polemică în direct cu P.C., l-a ameninţat pe acesta în mod public cu moartea, imi confirmă incă o dată în plus, deşi nu ar mai fi fost nevoie, că Biserica noastră Ortodoxă suferă de o gravă boală şi că din lipsă de doctor şcolit în propriile instituţii de învăţământ teologic, riscă să primească, fapt inacceptabil, un tratament administrat cu forţa de către indivizi căzuţi în apostazie. Şi acest lucru nu mai trebuie să se întample!

 

Ce anume reproşează Coruţ, Bisericii noastre? Lăsând la o parte aspectele doctrinare pe care îşi construieşte întreaga ofensivă, Coruţ scurmă în grămada de gunoi din spatele Patriarhiei şi cu meticulozitatea unui flămând căutător de resturi comestibile, înşiră cazuri flagrante de corupţie, de scandaluri sexuale, de comportamente în afara legilor bisericeşti, atentând datorită acestora, la întregul edificiu canonic instituit în Biserică încă din perioada Sinoadelor ecumenice. Astfel, cu multă abilitate, pentru faptul că unii preoţi din Biserică sunt avari şi/sau curvari, (urmând logica miliţianului al cărui şef nu şi-a luat acvariu, fiind deci homosexual), declară că tot clerul ortodox este de fapt o gaşcă de impostori, iar poporul român care suportă aşa ceva, o adunătură de fraieri manipulaţi de aceşti şmecheri care pe alocuri pot cere fără chitanţă chiar 15 milioane de lei pentru o cununie. Mai găseşte problema salarizării de la stat a clerului ortodox pe care o infierează cu articole din Constituţie, predarea religiei în şcoală pe care o consideră anacronică şi păguboasă, în sfârşit, ridicarea de nenumărate lăcaşuri de cult pe care în mod răuvoitor le numeşte şandramale, staţionând cu dezbaterea pe inutilitatea ridicării unei catedrale a neamului de peste 500 milioane euro, sugerând că aceşti bani ar fi putut fi utilizaţi pentru finanţarea unui mare număr de microferme pe teritoriul naţional, spre propăşirea agriculturii româneşti şi ridicarea din beznă a neamului său de sorginte ariană.

 

Pentru că unele dintre aceste probleme nu-mi sunt deloc străine, pentru că am mai scris despre asta, imi permit să admit că pe fondul acestei din urmă problematici, „sanitarul B.O.R.” Pavel Coruţ, poate avea dreptate. Şi asta datorită faptului că administraţia bisericească (deci nu Biserica) gestionează îngrozitor de prost toate aceste speţe. 

 

Fără a mai relua cazuistica pavelcoruţiană, notez că o asemenea blasfemie televizată nu ar fi fost posibilă dacă administraţia Bisericii neamului nu ar fi comis de-a lungul ultimilor 20 de ani următoarele erori:

 

·         degradarea învăţământului teologic universitar prin infiinţarea nejustificată canonic de facultăţi de teologie fără ţinută intelectuală adecvată, promovând prin acestea un număr impresionant de „absolvenţi de teologie” fără chemare către viaţa religioasă, fără demnitate, fără ţinută moral-creştină, pe foarte mulţi dintre ei ridicându-i prea repede şi fără merit în treapta preoţiei, generând prin aceasta, pe de o parte, o sarcină prea grea pe umerii poporului dreptcredincios, în ceea ce priveşte remunerarea lor, dar şi o sumedenie de cazuri de încălcare a legislaţiei bisericeşti, a normelor canonice de vieţuire creştină, fapt ce a condus la degradarea continuă a statutului preotului de mir, la diminuarea respectului faţă de preotul slujitor, la ridiculizarea actului de cult, a valorilor creştine, a moralei creştine;

·         instituirea unei dictaturi ecleziastice (fapt dezvăluit chiar din înteriorul clerului ortodox), ca o consecinţă a degradării statutului preotului de mir, a degradării ţinutei intelectuale a instituţiilor de învăţămânr teologic ortodox, prin abdicarea de la spiritul sobornicesc bimilenar, şi reformularea Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. care va conferi episcopului, respectiv patriarhului puteri discreţionare, aceştia primind atribuţiuni nemaiîntâlnite până acum în practica Bisericii – situaţie ce provoacă în rândul clerului de mir o adevărată teroare, comparabilă doar cu cea proprie epocii comuniste recent apuse, în care frica de partid şi de securitate este inlocuită cu frica de colegul hrăpăreţ, gata să te vândă, sau cu frica de protopop, gata să te pârască la episcop, frica de tot ce poate însemna prezenţa „organului ierarhic superior” în viaţa de parohie. Rezultatul unei asemenea „viziuni” de dictat ecleziastic va fi un cler obedient şi imoral, speriat şi pervertit- mediul ideal pentru a organiza cursuri de „reciclare”, (ele se numesc în realitate cursuri de perfecţionare), prilej cu care, se updatează chemarea la ordine şi se reamintesc caznele şi privaţiunile la care vei fi supus dacă pierzi cadenţa;

·         intreţinerea permanentă a unei relaţii compromiţătoare cu puterea politică vremelnică, simulând un aşa zis necesar dialog cu aceasta, în fond afişând obedienţă, acceptând ca în spaţiul sacru să se consume episoade electorale, sugerând indirect prin asemenea acţiuni cam cine anume trebuie votat şi cine, nu;

·         punerea în derizoriu a slujbelor religioase prin participarea clerului ortodox la oficierea unor slujbe de sfinţire în situaţii cel puţin bizare: sfinţiri de buticuri, baruri şi restaurante, vestiare şi porţi de fotbal (pare incredibil să poţi vedea un distins ierarh din Sinod făcând asta fără pic de regret), fapt ce perverteşte în mintea creştinului rostul şi menirea slujbei de sfinţire, producând rătăcire şi nu în ultimul rând multe dezamăgiri; 

·         supralicitarea cu bună ştiinţă a necesităţii creşterii zestrei mobile şi imobile a Bisericii, ca miză proprie mai degrabă epocii feudale, decât timpului modern pe care-l parcurgem, pe măsura scăderii dramatice a zestrei morale (mă refer la oameni de valoare moral-creştină) pe care în mod obligatoriu Biserica trebuie să o deţină, fenomen ce transformă ridicarea de locaşuri de cult într-o preocupare care ar releva doar spiritul gospodăresc al unui slujitor, nu neapărat omul moral, de calitate creştină de care Biserica are atâta nevoie. Notez că promovarea în cler după asemenea criterii tinde să adune în structurile ce s-ar dori solide ale Bisericii, nu neapărat oameni de calitate moral-creştină ci doar nişte buni antreprenori, tehnicieni constructori, merceologi, contabili, etc., dar nu preoţi autentici, nicidecum duhovnici încercaţi în vieţuire creştină;

·         întreţinerea unor focare de corupţie până la nivel înalt, transformând instituţiile de învăţământ teologic în baze de tranzitare a banilor nefiscalizaţi, dacă vom face referire numai la „cheta” universitară, transformând administraţiile eparhiale într-un fel de „burse comerciale” pentru licitarea de parohii după reguli rivalizate poate numai de goana după caftan din Fanarul de odinioară, şi asta sub acoperirea domestică a „daniei” pentru sfintele lăcaşuri;

·         nu în ultimul rând, menţinerea cu bună ştiinţă a unor dezechilibre stridente în ceea ce priveşte statutul şi calitatea de preot slujitor, prin diferenţierea tot mai acută a modului de retribuire pentru preoţii din mediul rural în comparaţie cu cei din mediul urban. Aceasta diferenţere voit croită de la centru face ca la oraşe să se consolideze un fel de aristocraţie ecleziastică, slujitori cu pretenţii, arondaţi după logici absconse la altare îmbelşugate, de unde bineînţeles li se va şi pretinde uzufructul pe potrivă. Dincolo, în satele îmbătrânite şi pustiite ale patriei, pătura săracă din cler îşi va împlini menirea slujitoare prin obsedanta alergătură pentru pâinea cea de toate zilele, de prea multe ori umiliţi, sau ei înşişi capabili să umilească, părându-li-se că vor fi făcând asta în numele lui Hristos.

 

Judecând „la rece”, de la toate acestea până la blasfemia lui Coruţ nu mai este decât un pas! Mă întreb acum după o logică implicită: oare ce poate fi mai grav? Să afirmi ce afirmă Coruţ care pleacă apoi liniştit la Clinceni şi ne lasă în pace, sau să propovăduieşti cu ipocrizie şi să-ţi burduşeşti buzunarele cu banii văduvelor şi orfanilor în numele lui Hristos?! 

 

Şi totuşi ce ar trebui făcut? Poate că cineva din Biserică ar trebui să cheme “gunoierii” să ridice totuşi “gunoiul” din “spatele” Patriarhiei. Poate şi pe cei de la “ecarisaj”… Logica lucrurilor pare simplă, însă şi urmând exact ordinea erorilor relevate, s-ar putea purcede către o posibilă îndreptare după cum urmează: 

 

·         ridicarea nivelului învăţământului teologic universitar prin desfiinţarea urgentă a cel puţin 11 facultăţi de teologie din ţară. Selecţia cadrelor universitare după criterii academice internaţionale, cu participarea unor reprezentanţi ai universităţilor teologice de renume din Biserica Răsăriteană dar şi cea Apuseană;

·         revizuirea urgentă a Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. prin scoaterea tuturor articolelor neconforme cu spiritul sobornicesc al Bisericii. Promovarea in rândul clerului de mir a unui spirit frăţesc autentic în care teama şi delaţiunea să nu mai aibă raţiuni de proliferare;

·         renunţarea definitivă la orice manifestare obedientă şi compromiţătoare în raport cu puterea politică, păstrarea unei relaţii strict oficiale cu statul şi cu reprezentanţii acestuia;

·         refuzul oficierii de slujbe religioase, din raţiuni canonice şi statutare, în locuri şi cu prilejuri necuviincioase, sau la comanda electorală a vreunei puteri laice;

·         separarea activităţii de slujire, de cea de construcţii de lăcaşuri de cult şi descurajarea promovării în cler prin „merite” ce ar decurge din posibilitatea financiară a preotului de a ridica o biserică. Prin acestă practică, criteriile autentice de selecţie sunt profund eludate, iar vocaţia preoţească este flagrant confundată cu abilitatea aspirantului de a strânge o grămadă de bani, uneori prin orice mijloace;

·         în mod firesc, prima măsură, referitoare la creşterea prestigiului învăţământului teologic universitar va pondera serios avalanşa de aspiranţi la statutul de preot. Implicit calitatea intelectuală va diminua orice tentativă de evaziune. Anticipăm că „cheta” va fi eliminată din practica universitară şi implicit negoţul cu parohii, din practica administraţiilor ecleziastice;

·         din moment se se pretinde acelaşi comportament canonic oricărui preot de pe cuprinsul patriei, mi se pare normal ca sursa de salarizare să fie unică. Altfel fiecare îşi face local regulile lui şi rezultatele le poate vâna un Pavel Coruţ… De aceea se impune eliminarea urgentă a tuturor diferenţelor privitoare la retribuirea clerului, indiferent de locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Constituirea urgentă a unui fond de salarizare comun, în care resursele sa fie cumulate la nivel de Patriarhie, scoaterea de urgenţă a preotului de mir de sub stigmatul dependenţei pecuniare de credincioşii avuţi în păstorire. Aplicarea unor metode transparente de colectare a impozitului religios (chiar dacă acum acesta este numit contribuţie benevolă de cult…) Patriarhia poate miza, nu-i aşa? pe faptul că peste 86% dintre români au încredere în Biserică. Dacă au încredere, probabil vor plăti şi impozitul religios. Numai sondajul de opinie cu pricina să nu fie decât o făcătură şi realitatea să fie alta…

 

Nu în ultimul rând, poate că ar trebui ca administraţia patriarhală să ia în calcul şi posibilitatea ca preoţia să devină o indeletnicire misionară benevolă. Să încerce să promoveze acest „brand”, încurajând preoţii de vocaţie să slujească acolo unde timpul şi locul le permite, fără să fie timoraţi de gândul că fratele de potir le poartă sâmbetele pentru că şi-ar putea pierde locul din acel altar dacă a mai apărut acolo încă un preot slujitor. Cunosc preoţi medici, avocaţi, ingineri, şi aspiranţi la preoţie din multe medii intelectuale care şi-ar dori posibilitatea unei slujiri benevole. Ar trebui ca Biserica să le ofere această posibilitate. Sau îi este teamă cuiva din staff-ul administrativ, de preoţia de excelenţă, adică împlinită doar din dragoste de Hristos?! 

 

Despre ce anume ar trebui plinit şi împlinit în Biserică pot fi spuse multe. Multe pentru ca un personaj asemenea lui Pavel Coruţ să nu mai aibă motive să atace Biserica şi pe ierarhii ei atât de virulent. Cu tot ceea ce s-a spus şi s-a comentat, însă, lecţia televizată a lui Pavel Coru╚Ť ar trebui să ne pună serios la treabă pe toţi, de la vlădică până la opincă.

 

În final, nu-mi pot reprima o întrebare aproape firească: de ce şi-ar permite un om ca Pavel Coruţ să fie atât de caustic la adresa înalţilor noştri ierarhi? Pe ce se bazează? Probabil pe lucruri tainice, ştiute de dânsul despre colaborarea unora dintre ierarhii ortodocşi cu fostul regim totalitar de la Bucureşti, pe care şi domnia sa l-a slujit ca ofiţer de marină, spion, contraspion, etc, servindu-şi, după cum zice, patria…

3 februarie 2010 

(din volumul „A╚Ťi înfrânt!” de Alexandru Mihai Cernat, 2014)

 

Afisari: 878
Autor: ALEXANDRU MIHAIL CERNAT - teolog, psiho-sociolog
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: AhamAmzaDeva (Jan, Wed 10, 2018 / 10:53)
Nu stiam ca e blasfemie sa zici ceva despre biserica; ce treaba are biserica (institutia) cu Dumnezeu? Putina, spre deloc!
O percepem noi ca un liant, ca o opreliste in calea catalocizarilor si islamizarilor trecute si a globalizarii prezente, asta da.(o consideram parte a traditiei, dar nu este!) Si poate ar si putea juca un rol in acest sens daca ar fi interesata cat de putin, dar cum ar fi blasfemie sa ii spun pe nume celui ce s-a dedulcit la avutia celor multi si saraciti. Si saraciti si prin complicitatea acestui dedulcit! Nici moarte nu mai poate sa te ia daca nu este vamuita (preotii au chiar target de "adunaciune") de biserica! Biserica s-a imbogatit si se imbogateste in timp ce poporul saraceste. Cum numiti asta?
Lui Dumnezeu nu ii pasa de biserica asa cum nici omului de rand nu ar trebui sa ii pese. Dumnezeu este peste tot si ma asculta si din casa mea daca ma rog, mai ales ca el nu e foarte departe...
Amin!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firi╚Ťă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mireia Chelaru, Mircea ╚śerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter