Se încarcă pagina ...

Previziunea politică a părintelui Justin Pârvu: "12 luni de libertate şi vine urgie"

Data publicarii: 18.07.2013 13:38:00



Povesteşte monahia Fotini, în revista ATITUDINI:

 

"Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvânt.  

 

Am intrat să îi sărut mâna şi voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!

 

Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară?" Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni"

 

Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie. Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume: „Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau”. A luat o gură de mâncare şi ne-am retras unul câte unul, luând binecuvântare. Am luat şi eu binecuvântare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvânt şi mi-a dat, strângându-mă de mână, ultima binecuvântare: "Maică, să nu laşi revista! Ţine tare, înainte!” 

Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cât voi putea cu ajutorul celorlalţi fraţi şi surori, colegi de redacţie. 

 

Sfântul Voievod Constantin cel Mare îl adună în ceata Sfinţilor Părinţi

Se pare însă că Părintele Justin se hotărâse să treacă în cealaltă împărăţie, a veşniciei. Începând cu ziua următoare, Părintele se simţea din ce în ce mai rău; nu mai vorbea, nu mai mânca, puterile îi slăbiseră şi plămânul abia mai rezista. Duminică dimineaţa, 16 iunie, în timpul slujbei Praznicului Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, am aflat că Părintele se simţea mult mai rău, şi că intrase într-un fel de comă. Sfântul voievod Constantin cel mare l-a adus din spital în mănăstire, şi acum tot Împăratul Ortodoxiei, Sf. Constantin, cel care a adunat de pretutindeni pe cei 318 Sfinţi Părinţi la Sinodul I Ecumenic, pentru a osândi pe ereziarhul Arie şi a formula simbolul credinţei, parcă a vrut să mai întregească ceata Sfinţilor Părinţi cu încă un iubitor al Adevărului, pe care L-a mărturisit până în ultima clipă, luându-l astfel şi pe Părintele Justin în ceata drepţilor, în ceata Sfinţilor Părinţi.

 

Sfintitul trup al Parintelui Justin

 

Un sfânt ocrotitor al tuturor românilor

Chiar dacă durerea şi jelirea se vedeau pe feţele tuturor, simţeam însă cu toţii un har, mângâiere şi o dulceaţă de nedescris. Îl simţeam pe Părintele viu, că nu murise, mai viu ca niciodată şi îl auzeam parcă poruncind în inimile noastre: „Să înceteze lacrimile voastre, schimbându-le întru bucurie”. Pentru că, după mărturia multora, Părintele Justin se simţea prezent ca un sfânt, iar nu ca un muritor de rând. Curând trupul său plin de har a început să izvorască mir cu bun miros, încredinţându-ne că am câştigat un sfânt cu sfinte moaşte. Timp de 4 zile trupul plin de cancer, în loc să răspândească miros urât, răspândea mireasmă deosebită şi atâta bucurie încât nu te mai puteai desprinde de lângă sicriul, sau mai bine zis, racla sfintelor sale moaşte. Şi bătrâni, şi tineri, şi copii erau fascinaţi de sfinţenia şi harul trupului său, doar câţiva demonizaţi urlau cât puteau de tare, arşi de puterea harului Părintelui: Vai de noi! E Sfânt! 

 

Iată de ce cred că şi-a asumat Părintele Justin această suferinţă – Cea mai mare durere a lui era aceea că moare şi nu va mai avea cine să încălzească inimile credincioşilor. Murea şi nu ştia în grija cui ne lasă. Nu avea de fapt cui ne lăsa. A găsit, ca de obicei, soluţia – să sufere până la sfinţenie, ca să devină el ocrotitor ceresc, adică sfânt. Cine poate încălzi inima cuiva mai mult decât un sfânt? Cine poate tămădui boli şi suferinţe mai bine decât un sfânt? Cine poate fi grabnic ajutător mai mult decât un sfânt? Atâtea minuni şi vindecări minunate am auzit în aceste zile lângă racla părintelui, încât până şi noi, cei care i-am fost apropiaţi, ne minunăm şi aproape că nu ne vine să credem lângă cine am stat. Părintele ne-a depăşit orice aşteptări. Iată că tot în grija sfinţiei sale a vrut să fim Părintele. Un sfânt ocrotitor al tuturor Românilor. Îmi povestea maica stareţă un lucru minunat – cu câteva zile înainte de a-şi da ultima suflare, Părintele, într-o dimineaţă, în zori, şi-a ridicat uşor capul şi, binecuvântând în văzduh, spunea: Doamne, binecuvintează pe toţi românii din această ţară!, apoi a doua oară: Doamne, binecuvintează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a treia oară: Doamne, binecuvintează această ţară, România!

 

Şi, cu adevărat, Domnul a binecuvântat-o cu un nou sfânt ocrotitor: Sfântul Justin Românul! 

Îmi povestea mai demult că în tinereţe era foarte milos faţă de oamenii bolnavi şi că la hirotonia întru preot a cerut dar de la Dumnezeu, să poată tămădui bolile oamenilor. Nu vrem să îl declarăm sfânt mai înainte de vreme sau fără temei. Dumnezeu cred că i-a dat acest dar al tămăduirii şi timpul ne va arăta şi îi va descoperi sfinţenia. Un sfânt, grabnic ajutător şi tămăduitor de boli…" (Monahia Fotini)

 Sursă: ATITUDINI

 

 

Urgia prevestită de părintele arhimandrit Justin Pârvu, ce va urma după 12 luni de libertate, dacă o considerăm credibilă, ar putea anunţa o trezire violentă la realitate a unui popor trădat de conducătorii săi şi consecinţa: intervenţia şi represiunea ce se vor declanşa în numele apărării statului de drept, ducând România la războiul civil, eşuat în decembrie ‘89, martie şi iunie ‘90, precum şi în septembrie ‘91?

 

Căci ce poate fi o urgie care pune capăt libertăţii? Numai o dezlănţuire violentă a unor forţe pustiitoare care duc la un prăpăd, la un dezastru, la o nenorocire care ne vor lovi în fiinţa existenţei noastre.

 

Orizontul temporal al urgiei pare a corespunde orizontului viitoarelor competiţii politice – alegerile europarlamentare, din mai, şi cele prezidenţiale, din decembrie 2014.

 

Nu sunt un “practicant” al prevestirilor, nici chiar ale unora dintre cele biblice, dar, de data aceasta, s-ar părea că nu este vorba de o prevestire, ci de rezultatul unei analize bine articulate, cu estimări ce trec din ceaţa posibilului în clarobscurul probabilităţii.
Biserica Ortodoxă Română este, de o vreme, activă în culegerea şi procesarea informaţiilor, îndeosebi a celor relevante în planul evoluţiilor geopolitice. Sursele de informaţii ale bisericilor sunt printre cele real competitive, iar prevestirea părintelui arhimandrit Justin Pârvu ar trebui înţeleasă ca rezultat al unei lucrări cât se poate de laice.

 

Ce mari aşteptări populare ar putea fi trădate în acest orizont de timp?

 

     1. Entuziasmul şi speranţele insuflate alegătorilor de Uniunea Social Liberală, care, în urma malversaţiunilor adânci şi necontenite, se va destrăma, dovedindu-se o floare de păpădie în faţa uraganului stârnit de miza altora în luptele noastre politice.

 

Să nu ne încredem în comunicatele oficiale ce au urmat vizitelor intempestive la Bucureşti ale secretarului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi directorului CIA. Atât Nikolai Patrusev, cât şi John Brenan au îndeplinit misiuni interzise diplomaţiei oficiale. Concomitenţa lor presupune sensuri şi direcţii, pe care preşedinţii Putin şi Obama le-au convenit, dar şi unul, şi celălalt au evitat contactele direct personale cu Bucureştii, preferând canalele comunicării secrete intermediate, care să nu-i implice în cele ce vor urma. Adică fără urme în arhivele diplomatice.

 

Criza guvernamentală este deja anticipată. Sămânţa ei a fost aruncată. Evaluările de competenţă ale membrilor cabinetului, anunţate de premier pentru miniştrii PSD, nu par a fi agreate şi de PNL, ceea ce poate naşte niscaiva gâlceavă.
Înlocuirea ministrului Transporturilor este iminentă, ministrul Economiei mai tot timpul parcă ar sabota, cel al Sănătăţii a devenit ridicol…

 

Din cealaltă parte, ministrul delegat de la “turnatul în pahare” la Energie, unde nu înţelege nimic, ca şi ministrul Mediului, al cărui portofoliu este, iarăşi, cerut cu insistenţă de UDMR, în viitoarea formulă de guvern, s-ar putea să fie printre primii remaniaţi.
Ipoteza, în sine, dacă se va adeveri, va deschide poarta pe care va intra urgia?

 

     2. Desemnarea candidatului la Preşedinţia României, de către Uniunea Social Liberală, să nu fie sinceră din partea unor lideri influenţi ai Partidului Social Democrat, iar în următoarele luni să apară pretextele, dar şi motivele pentru care candidatul deja desemnat să nu mai intre în cursa prezidenţială.

 

Există, deja, destule semnale care întăresc o atare ipoteză. Zvonerii şi răspândacii de profesie şi-au început treaba chiar din perioada interimatului lui Crin Antonescu la Cotroceni, când au lansat versiunea că însuşi prezidenţiabilul ar fi dat de înţeles că nu se poate acomoda programului încorsetat şi ritmului intens de activitate, care impun ordine, disciplină şi rigoare, ceea ce pentru spiritul său liberal ar însemna renunţarea la libertate.

 

Dacă ar fi numai atât, nu ar însemna prea mare lucru. Nici Emil Constantinescu nu a fost un conformist al programului instituit de predecesorul său la Cotroceni.

 

Dar centrul de putere personală coagulat de Liviu Dragnea în PSD lasă să se întrevadă apariţia schismei, pe seama ambiţiosului lider fiind puse aspiraţii nu numai la şefia absolută asupra partidului, ci şi la Preşedinţia României.
Ar fi şi asta o urgie.

 

     3. Mesagerii Moscovei şi ai Washingtonului ar agrea “soluţia rocadei”, cu Victor Ponta preşedinte şi Traian Băsescu un premier autoritar şi activ.

 

Că preşedintele în funcţie s-a comportat, mai tot timpul, ca prim-ministru, o ştim. Am trăit realitatea “cumulului de prerogative”, iar intenţiile sale, din anul 2009, de revizuire a Constituţiei, au devoalat care-i sunt dorinţele.
“Refolosirea lui Traian Băsescu”, avansată de Cornel Nistorescu, şi aluzia ironică din partea lui Victor Ponta nu sunt un scenariu fantezist.

 

Rămâne de văzut dacă şi întâlnirile intermediate de consilierul personal Wesley Clark, la Londra, cu George Soros, în “pauzele” unei competiţii sportive, la care premierul a fost “simplu spectator”, au avut ca obiect şi acest scenariu.
Ar fi asta o posibilă urgie?!

 

     4. Avansul retrasajului geopolitic al frontierelor şi transformarea României în state-regiuni, cu perspectiva unor federaţii transfrontaliere.

 

Transformarea Parlamentului în Adunare Constituantă pentru adoptarea unei noi Constituţii, care să elimine barierele prevăzute de Art. 152 referitoare la caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, formă republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu ar trebui considerată fără şanse.

 

Procesul de revizuire a Constituţiei este deocamdată blocat. Aparent, pe motivul pragului cvorumului pentru referendumul de aprobare a Constituţiei... Subsecvent, este blocată şi regionalizarea. Două mari proiecte, care ţin, practic, de chintesenţa programului de guvernare al USL, au fost trecute, în acest fel, pe linia de garare a unei halte politice, în aşteptarea noilor locomotive, a unei alte combinaţii politice.

Agitaţiile radicalilor maghiari în legătură cu cele două proiecte, temporizate o vreme, au reînceput.

 

Românofobia estică se menţine în aceleaşi cote de agresivitate, continuându-se agitarea ideii întregirii şi federalizării Moldovei [sloganul “Moldova noastră la Iaşi!”]. “The European Free Alliance” vede Transilvania şi Banatul ca state-regiuni, altele 27 cu ”minorităţi-problemă”.

Urgia conturată din împlinirea acestei ipoteze ar însemna şi un context de mari tulburări geopolitice, conexate unor evenimente repetitive ale celor de la sfârşitul anului 1989 şi începutul anilor ‘90. Asemenea evenimente curg în lumea arabă, s-a molipsit şi Turcia, nu-i linişte în Grecia, bulgarii ce mai vor şi ei?!

 

De ce, apoape fără excepţie, premoniţiile sunt apocaliptice? Părintele arhimandrit Justin Pârvu nu a fost un Savonarola. Poate că urgia prevestită de monah, din mănăstirea de la Paltin, înainte de trecere, nu ne priveşte pe noi, ca popor, ci pe cei ce au năpăstuit Ţara Poporului Român?

 

Dacă în anul trecut ne-a fost lungă şi fierbinte vara, în acest an, ne va fi lungă şi fierbinte politic toamna.

 

Sursă: Cotidianul.ro

 

Afisari: 4649
Autor: Monahia Fotini / Aurel I. ROGOJAN
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter