Se încarcă pagina ...

Primul preot ortodox care a obtinut un titlu de doctor în neurostiinte si mecatronică la Academia Tehnică Militară, a primit si Marele Premiu al Concursului PatriotFest 2017

Data publicarii: 30.11.2017 23:51:00

Iată o știre care, după toate regulile jurnalisticii mainstream, ar trebui să titreze prima pagină oricărui ziar de mare tiraj. Ar trebui, de asemenea, ca Biserica Ortodoxă Română să fie mândră de o astfel de realizare dar, nu știu de ce, am impresia că va încerca să o bage sub preș. Sau, în cel mai bun caz, să o menționeze cumva, în treacăt, la categoria „diverse”. Nu pentru că ortodoxia creștină ar avea vreo vulnerabilitate în acest sens, ci pentru că ierarhia bisericească e alcătuită din oameni. Sper din tot sufletul să mă înșel...

 

 TUDOR GALOȘ (Senior Consultant GDPR - promovează imaginea Companiei PSYCHOMETRIC SYSTEMS S.A.), DUMITRU GRIGORE, laureatul Concursului PatriotFest 2017 (Chief Research Officer în cadrul PSYCHOMETRIC SYSTEMS S.A) și ALEXANDRU DORU GALOȘ (Business Angel - CEO   PSYCHOMETRIC SYSTEMS S.A)

 

Poate că numai modestia cu care părintele Dumitru Grigore și-a îndeplinit misiunea sacerdotală în cei peste 20 de ani de preoție în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, într-o parohie modestă de la țară, face ca aceste performanțe extraordinare să fie scoase la lumină astăzi, constituind motiv de mândrie nu numai pentru Biserica Ortodoxă Română, ci și pentru noi ca neam și țară preponderent ortodoxă!           

 

Meritul părintelui Dumitru Grigore este însă unul de o cu totul altă dimensiune! Cunoscându-l îndeaproape știu că n-a tânjit niciodată după onoruri preoțești. Este unul dintre preoții pe care încă îi mai are B.O.R., anume aceia care au discernământul valorii și calității, discernămînt ce poate gira în momente de criză, jertfelnicia. Deși, de profesie inginer fizician, cu posibilități extraordinare de a avansa în plan profesional, Dumitru Grigore a căutat și a primit preoția ca pe o autentică misiune spirituală, asumându-și cu resemnare răutățile care vin să umbrească întotdeauna faptele altruiste, de neînțeles pentru ființele gregare... I-au răstălmăcit misiunea sacră, pe care și-a asumat-o cu smerenie, ca pe o neputință în a-și îndeplini profesia de bază, drept pentru care ar fi eșuat în preoție...  O mare urâțenie sufletească din partea celor care, ani la rând, l-au înconjurat cu asemenea mărăciniș de vorbe!...

 

Dovada neclintirii sale în acest crez stau cei peste 20 de ani petrecuți în mijlocul enoriașilor unde, dovedindu-se model de viață și de dăruire creștină, a continuat să studieze temeinic, să experimenteze, să publice, să participe la evenimente  științifice de înaltă ținută academică, revenind de fiecare dată smerit acasă, în parohie, în mijlocul enoriașilor săi.

           

Nebănuite sunt Căile Domnului cu un om dedicat atât slujirii lui Dumnezeu, cât și cercetării autentice a tainelor lumii!  După mai bine de 18 ani de cercetare, timp în care preotul Dumitru Grigore a brevetat o parte din rezultatele muncii sale, astăzi putem admira una dintre cele mai de seamă realizări ale minții umane pe meleagurile noastre, anume un „Sistem psihometric de evaluare psihologică rapidă”, distins cu cel mai înalt premiu la Ediția 2017 a Concursului de inovare PatriotFest organizat de către MApN, MAI, SRI, STS şi SPP în parteneriat cu asociaţia New Strategy Center.

 

Poate tocmai această înaltă apreciere din partea unui juriu atât de avizat, vine să confirme cât de „nebănuite sunt Căile Domnului”. Sunt absolut convins că Dumnezeu intervine în cele mai importante evenimente din viața noastră. Cu o singură condiție: să nu trișăm!  Și părintele Dumitru, în acest sens tocmai ne-a oferit un exemplu de autenticitate!”  

         

Felicitări sincere pentru acest remarcabil exemplu de slujire a lui Dumnezeu și oamenilor! Felicitări, părinte psiholog, doctor inginer-fizician Dumitru Grigore!

 

Afisari: 593
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter