Zilele trecute am vizitat o expoziţie de grafică prezentînd ilustraţii ale poveştilor copilăriei noastre… De la expoziţia aceea am plecat atît de bine dispusă, dominată de un gînd ca o revelaţie: viaţa e frumoasă! Prin ochii copiilor şi a sfinţilor ea aşa se vede. Pe aceştia nu-i poţi convinge nicicum că nu e aşa. Noi, ceilalţi, o vedem urîtă. Însă ADEVĂRUL e că viaţa e frumoasă.

Şi aşa m-am dus cu gîndul la alţi oameni cărora viaţa li se pare frumoasă: îndrăgostiţii. Obişnuim să credem despre ei că sînt oameni care şi-au pierdut uzul raţiunii, nu văd limpede lucrurile. Dar de fapt, fenomenul este altul. Abia ei sînt acei privilegiaţi care văd adevărul. Ei dobîndesc puterea de a vedea pe cel iubit aşa cum îl vede Dumnezeu: plin de frumuseţe şi de calităţi, vrednic de a fi iubit. Ei sînt în posesia adevărului absolut.

Bineînţeles că cei iubiţi nu sînt numai buni, frumoşi, deosebiţi, ci şi plini de slăbiciuni. De obicei, aceste slăbiciuni se manifestă atunci cînd omul se simte în siguranţă, se ştie iubit, condiţii în care “îşi permite” să fie şi altfel decît minunat, grozav şi aşa mai departe. Este o probă de încredere pentru celălalt. Acesta este momentul despre care Apostolul Pavel spune:

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă…”

Cine nu respectă această reţetă, în timp îşi pierde vederea aceea excepţională cu care a fost înzestrat.

De-a lungul timpului, femeia a fost portretizată ca frumuseţe, blîndeţe, iubire, răbdare, văzută fiind de niste ochi luminaţi de iubire. Bărbatului i s-a făcut, însă, o nedreptate, căci prea puţini dintre cei care au scris au fost femei, iar femeile care au scris nu au înţeles întotdeauna.

De aceea, voi încerca eu însămi să portretizez în două cuvinte bărbatul, aşa cum se vede el prin ochii mei:

Barbatul este o taină minunată, este chipul pămîntesc al lui Dumnezeu Tatăl, Cel Care a făcut cerul şi pămîntul. Adesea neînţeles şi greşit interpretat, în spatele unor aparenţe înşelătoare, el este capabil de cea mai înaltă frumuseţe sufletească, de a dărui dincolo de puterea femeii de a primi. Este puternic dar şi vulnerabil, înrobitor dar şi înrobit, frumos şi cumplit ca un înger. El este cea mai deosebită fiinţă de pe pămînt.

Acesta este ADEVĂRUL. De fapt o parte din el…

Pămîntul este plin de minuni şi de frumuseţe. O, de am şti să deschidem ochii ca să vedem frumuseţea, dar şi braţele să o cuprindem, înainte de a fi prea tîrziu!…

Sursa: Site-ul Încotro, Doamne?

Titlul original: DIN TAINELE CERULUI ŞI ALE PĂMÎNTULUI…