Se încarcă pagina ...

PROIECTUL LEGII COJOCARU privind economia creştină

Data publicarii: 08.09.2011 00:31:00

Noi, Poporul Român,

Ştiind că Dumnezeu ne-a hărăzit nouă, românilor, destinul de a fi stăpâni ai ţării noastre, România, pe care s-o transformăm, cu braţele şi minţile noastre, în Grădina Maicii Domnului,

 

Ştiind că Dumnezeu ne-a aşezat, aici, la răscruce de vânturi, în calea hoardelor de năvălitori, venite peste noi pentru jaf şi distrugere, ne-a supus la grele încercări şi ne-a încredinţat rolul de grănicer al creştinătăţii, călindu-ne în luptă şi pregătindu-ne, astfel, să devenim unul din marile popoare creatoare de civilizaţie,

 

Ştiind că am fost obligaţi, pentru lungi perioade de timp, să trăim în regimuri politice străine de tradiţiile şi valorile civilizaţiei noastre strămoşeşti, că aceste regimuri ne-au deposedat, mereu, de roadele muncii noastre, ne-au sărăcit şi umilit, fiind, astăzi, în pericol de a ni se distruge ţara şi neamul,

 

Ştiind, că, atât în România, cât şi la nivel planetar, grupuri minoritare s-au organizat în reţele politico-financiare, de tip mafiot, care controlează capitalurile, precum şi instituţiile statelor şi pe cele mediatice, pe care le folosesc pentru a-i înşela şi jefui pe cei mulţi, cei care, prin munca lor, produc avuţia,

 

Ştiind că numai economia bazată, concomitent, pe proprietatea privată asupra capitalului şi pe principiul fundamental al creştinismului, care este cel al solidaritaţii dintre oameni, poate asigura nu numai realizarea plenară a personalităţii fiecărei fiinţe umane, dar şi maxima valorificare a aptitudinilor tuturor oamenilor, ca şi a resurselor economice de care dispunem,

 

Ştiind că singura soluţie, prin care noi, poporul român, ca şi celelalte popoare, ne putem câştiga libertatea, bunăstarea şi demnitatea, prin care putem opri mafiile politco-financiare să ne deposedeze de avuţia pe care am creat-o şi pe care o creem, este construcţia economiei creştine, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetăţenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, această majoritate a cetăţenilor fiind aceea care, deţinând puterea economică, va controla şi puterea politică, adică statul, cu toate componentele sale – legislativă, executivă, juridică, financiară, mediatică – şi îşi va impune şi propriile sale valori morale: munca, cinstea, competenţa, curajul, spiritul de iniţiativă, de solidaritate socială şi naţională, dragostea faţă de Dumnezeu, de familie, de neam şi de ţară,

 

Prin voinţa noastră suverană, adoptăm prezenta lege:

 

Art.1. Se constituie Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare, care se alimentează din următoarele surse:
a) impozitul progresiv pe avere;
b) profiturile şi dividendele încasate de stat pentru capitalul aflat în proprietatea sa;
c) veniturile încasate de stat din vânzarea capitalului aflat în proprietatea sa;
d) impozitele, amenzile şi veniturile încasate de stat prin aplicarea prevederilor legale referitoare la controlul averilor;
d) alte surse prevăzute de lege.

 

Art.2. Impozitul progresiv pe avere se stabileşte astfel încât să se asigure preluarea la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare a echivalentului a 20% din PIB, în fiecare an.

 

Art.3. În termen de 60 zile, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii impozitului progresiv pe avere, proiectul legii privind controlul averilor şi proiectul legii privind revizuirea Constituţiei.

 

Art.5. Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare este folosit, exclusiv, pentru finanţarea de proiecte de investiţii, elaborate în conformitate cu prevederile Planului Naţional de Dezvoltarte şi cu prevederile Programelor Operaţionale Sectoriale.

 

Art.6. Proiectele de investiţii sunt elaborate, gratuit, de către Agenţia Naţională de Consultanţă pentru Investiţii şi sunt selectate, pentru finanţare, prin concursuri de proiecte, organizate de către autorităţile de managemant ale Programelor Operaţionale Sectoriale, în limita disponibilităţilor alocate de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare.

 

Art.7. În termen de 60 de zile, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Consultanţă pentru Investiţii.

 

Art.8. Sunt finanţate cu bani de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare proiectele de investiţii prezentate de cetăţeni români, ca persoane fizice autorizate, sau de persoane juridice române, care au ca asociaţi, sau acţionari, numai cetăţeni români: asociaţii familiale, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, cooperative, etc.

 

Art.9. Capitalul rezultat din realizarea proiectelor de investiţii intră în proprietatea privată a celor care au solicitat finanţarea.

 

Art.10. Activele achiziţionate cu bani primiţi de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, conform legii.

 

Art.11. În primii 10 ani de aplicare a prezentei legi, fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească, de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare, echivalentul sumei de 20.000 de euro, pentru finanţarea de proiecte de investiţii elaborate şi aprobate conform prezentei legi.

Acest drept poate fi exercitat timp de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de sau la data intrării în vigoare a legii, respectiv, timp de 10 ani de la data când au împlinit vârsta de 18 ani, de către persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani după data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Art.12. Începând cu anul al 11-lea de aplicare a prezentei legi, fiecare cetăţean, după împlinirea vârstei de 18 ani, este îndreptăţit să primească, de la Fondul Naţional de Solidaritate şi Dezvoltare, o sumă egală cu produsul dintre procentul de 20% şi PIB-ul din anul respectiv, împărţit la numărul cetăţenilor care împlinesc vârsta de 18 ani, în anul în cauză, sumă care va fi folosită pentru finanţarea de proiecte de investiţii elaborate şi aprobate conform prezentei legi. Acest drept poate fi exercitat de către persoanele în cauză timp de 10 ani de la data la care au împlinit vârsta de 18 ani.

 

Art.13. Tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care nu au şi nu au avut o locuinţă în proprietate, pot opta ca jumătate din sumele cuvenite lor, conform art.11 şi art.12, să fie folosite pentru plata parţială sau integrală a preţului primei lor locuinţe.

 

Art.14. Pe perioada aplicării prezentei legi:

a) BNR nu poate creşte masa monetară într-un ritm mai mare decât cel al creşterii Produsului Intern Brut;

b) Statul român nu poate contracta împrumuturi decât dacă ţara este în stare de mobilizare, de război, de asediu, sau de urgenţă;

c) Persoanele fizice şi juridice române nu pot emite valori mobiliare decât contra aporturi în natură şi în numerar;

d) Până la adoptarea monedei euro, persoanele fizice şi juridice române nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, sau de creditare, decât în moneda naţională, leul.

 

Art.15. Prezenta lege nu poate fi abrogată, completată, sau modificată, decât prin referendum, prin voinţa noastră suverană, a poporului român.


Dr. Constantin Cojocaru / 9 august 2011

 

Sursa: http://www.variantacojocaru.ro/

 

Afisari: 335
Autor: Dr. Constantin Cojocaru
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Cristea Niculae (Sep, Thu 08, 2011 / 08:38)
Dl. dr. Constantin Cojocaru s-a saturat de viata? Daca nu il impusa astia il impusca aialalti :)). Suntep prea prosti, prea saraci si prea incatusati ca sa mai putem misca in front.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
17° C
Curs valutar
EURO:
4.4408 RON
USD:
3.4767 RON