A fost desenator tehnic şi traducător pentru Ana Aslan, a fost bibliotecară la Biblioteca Centrală Universitară, actriţă la Botoşani, a lucrat la Academia Ştefan Gheorghiu – Relaţii Internaţionale, a fost lector universitar la Academia de Teatru şi Film, de unde şi-a dat demisia, fiindcă studenţii îi mâncau sufletul. Este fiica lui Alexandru Giugaru şi o cheamă Alexandrina. Ne-am întâlnit într-o după-amiază şi am stat la poveşti până când seara a căzut peste noi. Nu s-a sfiit să-mi vorbească despre tatăl ei, chiar dacă amintirile, unele, îi sunt destul de dureroase.

Alexandru Giugaru a devenit tată la 50 de ani?

Alexandrina Giugaru: Da. Tatăl meu şi tatăl mamei mele au fost colegi de bancă, la Huşi. Prin 1946, când a fost seceta aceea mare, mama îşi pierduse tatăl şi era crescută doar de mama ei. Au rămas trei fraţi, ea fiind cea mai mare. Copiii din Moldova au fost împărţiţi la familiile care puteau măcar să-i hrănească. Tata i-a spus colegului său: "Pe Maria o iau eu, că e cea mai mare şi o dau la şcoală". Şi a luat-o. Şi sora ei, şi fratele ei au fost daţi. Tata a adus-o la Bucureşti pe Maria şi peste un an m-am născut eu. Ea avea 17 ani... După mine, la un an şi ceva, a rămas din nou însărcinată, cu fratele meu. Atunci a luat-o oficial de nevastă.

Cât a durat căsnicia?

Nu mult. Maică-mea a întâlnit pe cineva mai tânăr, iar tatăl meu a divorţat. Mama avea dreptul la o cameră, să stea împreună cu noi. Însă ea a refuzat, căci îi era teamă de tata... Aşa mi-a spus, mai târziu. Cert este că, într-un an sau doi, ne-am trezit cu o mamă vitregă. Dumnezeu s-o ierte, dar chiar a fost vitregă. Semăn foarte mult cu tata, eu mă aprind repede şi uit la fel de repede. S-a îmbolnăvit şi a murit, dar am avut grijă de ea până în ultima clipă.

De unde a apărut această mamă?

Tata a cunoscut-o pe această cucoană în timpul filmărilor la "Directorul nostru", ea fiind şefă de montaj. Era cu vreo 30 de ani mai mică decât tata. Întotdeauna a avut femei mai tinere. Nici el nu mai ştia, la un moment dat, câte neveste avea. Din ceea ce mi-a povestit, legal, tata a avut nouă neveste. La un moment dat, uitând că nu e divortaţ de una dintre ele - o tipă din Timişoara sau din Cluj – s-a însurat cu alta în Bucureşti. Şi s-a trezit că este bigam!

S-a schimbat după ce s-a însurat cu mama vitregă?

Da. De când ne-am pricopsit cu altă mamă, tata a început să ne bată pentru orice reclamaţie stupidă venită din partea celei vitrege. Omul cel mai drăgăstos din lume, care, dacă eu făceam febră, plângea şi se cutremura de suferinţă, ne bătea cu cureaua. El îşi trăia doar o altă tinereţe alături de cucoana respectivă... Nu am înţeles de ce ea ne ura în halul ăsta. Poate fiindcă nu eram ai ei. Ei şi? Nu incomodam cu nimic. Avea tot ceea ce îşi dorea, fiindcă tata o răsfăţa. Noi deveniserăm o cantitate neglijabilă. Tata ne-a iubit foarte mult, dar cred că mereu se dădea o luptă în el, să-i facă pe plac nevestei şi să-i pedepsească pe "ticăloşi".

Dar ce făceau "ticăloşii"?

De pildă: la noi venea în fiecare săptămână o spălătoreasă. Rufele le întindea şi în pod, şi în curte. Prăjinile susţineau funiile cu rufe. Într-o zi nenorocită, mă alergam cu fratele meu prin curte şi, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am dat peste o prăjină şi rufele au căzut. Tata era la spectacol şi, până a venit, în jur de ora 12 noaptea, cucoana vitregă nu ne-a primit în casă. Era o toamnă târzie şi cu temperaturi scăzute. Am îngheţat stând pe prag să-l aşteptăm pe tata. A ieşit cu bătaie. Când îmi aduc aminte, îmi vine să şi plâng, să şi râd. Ce crimă făcusem? Am dărâmat nişte rufe pe care mama vitregă nici măcar nu le spălase ea.

Cum s-a transformat în acel om rău? Provenea totuşi dintr-o familie modestă, de la ţară...

Aşa este. Părinţii, Maria şi Grigore, nu erau chiar pălmaşi. Pe lângă tata, au mai avut avut şase fete. Bunicul meu se fălea că este acar. Îl visa pe taică-miu şef de gară cu chi¬piu roşu. L-a trimis în Bucureşti, unde a fost şi jefuit... În fine, fugea de la internatul unei şcoli de meserii ca să dea cu mătura la teatru. Alexandru Giugaru îşi dorea să ajungă ca IONESCU – patronul vestit al unui teatru ambulant. În sinea lui s-a jurat că oriunde se duce Ionescu, el îl va urma.

Şi l-a găsit?

Se ducea pe la toate trupele ambulante să dea cu mătura, în speranţa că o să dea peste acest Ionescu. Când, în final, s-a angajat la un teatru, l-a chemat pe taică-su la Bucureşti, ca să-i arate ce domn a ajuns. Oricum, îl anunţase în scris, printr-o scrisoare, că se făcuse actor. Şi taică-su, bunicul meu, cu un umor absolut genial, i-a răspuns: "Sandule, aicea or venit unii cu bâlciu şi m-am uitat. Nu era nici unul ca tine pe sârmă!". Când juca la Revistă, tata se numea Giugaru Sandy Huşi. Era un tip fenomenal. Stau şi mă întreb dacă eu chiar sunt progenitura lui.

Din măturător a devenit artist!

Tata, dintr-un sărăntoc, a devenit un om bogat. Era adorat de publicul de revistă. La un moment dat, i-a spus un coleg că ar trebui să facă teatru serios. Cum adică, el nu făcea teatru serios? Colegul chiar s-a oferit să-l susţină să dea la Institut. "Înveţi nişte versuri şi mâine te duci la examen!", aşa l-a convins. A doua zi dimineaţă s-au oprit la o bodegă înainte de examen, să capete curaj. Şi a căpătat curaj până s-a prezentat în faţa comisiei în aşa hal încât mai lipsea să spună "hâc". În comisie, era şi doamna Bulandra. A picat. Peste o vreme se trezeşte chemat de doamna Bulandra. S-a dus ţanţoş la ea. Avea o insignă pe care scria artist şi pe care o ţinea la rever. El atunci era artist... de cartier! S-au întâlnit şi doamna Bulandra i-a spus: "Eşti o ruşine! Dar uite ce e, te iau la mine, la clasă, în anul II. Şi cum ziceai că te cheamă? «Sandy Huşi», i-a răspuns mândru Giugaru. «Dar ce, eşti fetiţă? Faci balet? Ce nume e ăsta pentru un bărbat?.» «Care e numele tău?» «Alexandru Giugaru.» «Aşa să te cheme! Şi scoate-ţi tinicheaua aia din piept, pentru mine nu eşti artist!»

Şi a urmat ascensiunea în teatrul adevărat.

Da, în cele din urmă a devenit artist. Şi cu bani, şi cu institutul terminat. Culmea culmilor, cea mai mică notă pe care a luat-o a fost la mimică. El, Giugaru!

V-a ajutat să vă urmaţi o carieră?

Eh îmi doream să mă fac balerină. Mi-a zis clar că nu e o meserie pentru o femeie, căci la 30 şi ceva de ani mă pensionez şi salutare! Plus că mai era vorba şi despre depravare. Aşa considera el. Dar m-a dat la balet şi am studiat cu Floria Capsali şi cu Oleg Danovski. Era o şcoală particulară pe vremea aceea, pe Elefterie, unde avea vilă şi Birlic. Era un cartier select. Mergeam la balet de două ori pe săptămână. Capsali i-a spus tatălui meu că sunt foarte talentată. Atât i-a trebuit! S-a terminat cu baletul! Apoi am făcut pian. Şi eu, şi frate-miu. Măcar el a terminat Conservatorul. Eu însă nu am vrut să fac pian, iar taică-miu a fost foarte supărat din cauza asta. Fusese însurat, la un moment dat, cu o mare pianistă care, din păcate, a murit tânără. Are ceva imprimări la radio, se numea Angela Stancu. Era o mare artistă, iar pe tata îl uimea cum se aşeza ea la pian la ora 8 dimineaţa şi se ridica seara la 8. Aşa s-a destrămat căsătoria lor, pentru că, totuşi, tăică-miu îşi dorea ca soţia lui să mai supravegheze şi oala cu sarmale.

Ce s-a întâmplat după ce aţi devenit majoră?

Eu, pentru tata, nu am devenit majoră niciodată! Nu am avut nicicând buletinul asupra mea. Aşa putea tata să deţină controlul. Odată a vrut să mă mărite cu un domn în vârstă pe care nici măcar el nu-l văzuse vreodată. Era un domn arhitect de la Constanţa, cu 30 de ani mai mare decât mine, nepotul unor prieteni de-ai tatei. Eram ca şi dată, prin poştă. Noroc că am scăpat...

Aţi vrut să faceţi teatru...

Da, dar tata a fost total împotrivă. El voia să intru la Conservatorul de muzică. Cu chiu, cu vai, după ce, zece zile, am ţinut greva foamei, s-a înduplecat şi m-a lăsat să dau examen la teatru. Şi m-a ajutat să nu intru. Nevastă-sa, mama noastră vitregă, m-a trimis la coafor, înainte de examen. Mi-au făcut un coc... Îmi dau seama acum cât de caraghioasă am fost când am apărut cu acel coc oribil. Era cocul mai mare decât mine... S-a aranjat, am picat, deşi ministerul mai suplimentase câteva locuri. Puteam să intru, dar tata s-a dus şi l-a susţinut pe Ghiţă Calboreanu, băiatul lui George Calboreanu.

Ce-aţi făcut? V-aţi angajat?

Da, altfel înnebuneam. M-am angajat ca desenator tehnic, apoi ca traducător pentru doamna Ana Aslan. La doamna Aslan mai făceam ceva interesant. Mă ocupam de soţiile medicilor care veneau la congrese. Bavardam! Mergeam cu doamnele de colo-colo.

Aţi reuşit să deveniţi independentă?

Am reuşit să scap de acasă, unde viaţa îmi devenise un infern. Era ceva de spaimă! Nu aveam voie să primesc nici un telefon. Eu n-am ştiut ce era acela un ceai, nu aveam voie să am o prietenă, servitoarea era mereu pe urmele mele. Dacă tramvaiul 14 întârzia zece minute, luam bătaie... La 22 de ani, m-am măritat cu un coleg de liceu. Îl cunoşteam din clasa a VIII-a.

Şi tatăl v-a dat buletinul?

Da, l-am căpătat. Nimeni din fa¬milie nu a venit la nunta mea. Tata i-a interzis şi fratelui meu să vină. Timp de şapte ani nu a vorbit deloc cu mine. Îl întrebau colegii lui de la teatru ce mai face fata, iar el le răspundea: „E moartă!”

Şapte ani de tăcere, doar pentru că v-aţi măritat?

Da, şi mă măritasem cu un student la teatru! Îl chema Adrian Vişanu. A murit acum 20 de ani, a făcut un atac cerebral. Eu mă măritasem doar pentru a scăpa de acasă. Era foarte frumos, semăna chiar foarte bine cu Florin Piersic. A fost coleg cu George Mihăiţă, Vali Găitan, prieten cu Alexa Visarion. Pe cei care au terminat cu bine institutul i-au trimis la Botoşani. Eu lucram la geriatrie, el era la Botoşani. Făceam naveta o dată pe săptămână. Împlinisem vreo şapte ani de căsătorie, totul era foarte bine. Într-o noapte, primesc un telefon de la soţul meu. Îmi spunea să mă duc la mama lui, la Colţea, unde era doctoriţă, ca să-mi dea o reţetă pentru nişte antibiotice. Mi-a spus că are o viroză. M-am dus la mama soacră şi i-am zis de reţetă. A vrut să mergem împreună la farmacie. Eu eram abătută, iar ea mi-a spus: "Nu mai fi tristă, că nu eşti prima nevastă înşelată!". Ce proastă fusesem! Atunci mi-am dat seama despre ce boală era vorba.

V-aţi despărţit de soţ şi v-aţi împăcat cu tata!

Da, când el a împlinit 80 de ani. Eu, între timp, am dat la Facultatea de Limbi Străine. Cât am jucat teatru, la Botoşani, un an, am întrerupt fa¬cultatea. Am vrut totuşi să-i demonstrez că nu-i nici o scofală să ai studii. În ziua în care am luat diploma, el împlinea 80 de ani. Mă aflam şi în divorţ, iar bărbatul pentru care el n-a vrut să mă mai vadă dispăruse din peisaj. Apăruse altcineva... Ăsta-i stilul: fata lui Giugaru a avut trei soţi absolut fenomenali!

Cum a fost împăcarea?

Ce a mai plâns! Ce s-a mai zgâlţâit! Ce şi-a cerut iertare! Mi-a spus ce actriţă bună aş fi putut fi! Mai bine nu-mi mai zicea.

Aţi lucrat şi la Biblioteca Centrală Universitară...

Da, însă nu am stat foarte mult. Îmi place foarte mult limba franceză şi am citit în ziar că se dă concurs pentru translatori la "Ştefan Ghe¬orghiu". Am reuşit să mă înscriu. A fost examen scris şi oral. Eu nu mai făcusem translaţie simultană. M-au băgat la cabină, cu căşti. M-am cam speriat, dar am luat notă maximă. În schimb, la scris mi-a picat să scriu, în româneşte, directivele nu ştiu cărui congres... Şi am scris despre cum s-au înmulţit becurile. Contracandidatele mele scoteau, de sub bancă, lucrarea scrisă. Una era nepoata lui Pacepa, alta provenea tot dintr-o familie mare... Şi ele nu luaseră notă maximă la cască. Am picat. Tata s-a simţit totuşi vinovat de ceea ce făcuse până atunci şi a vorbit cu rectorul de la "Ştefan Gheorghiu", cu Leonte Răutu, care venea mereu la spectacolele lui. Voiam să ştiu de ce picasem. Mi se rătăcise voit dosarul... Pe singurul loc de translator intraseră doi concurenţi, iar mie, de teama scandalului, mi-au făcut un post la Relaţii Internaţionale. Am lucrat acolo vreo opt ani, până când fratele meu a fost declarat transfug. Bătuse tot globul cu Filarmonica Română şi, hodoronc-tronc, a rămas în Franţa. Şi-a lăsat soţia şi băiatul în ţară. Apoi, după o perioadă, i-a luat la el. Fratele meu este, de 30 de ani, în Franţa şi nu-l mai interesează nimic din România. A renunţat la tot. Iar eu am primit transferul la Facultatea de Medicină...

Al doilea soţ când a apărut?

Când mă tot duceam la BCU pentru a-mi pregăti examenele. Am cunoscut acolo un cititor fidel, care venea în fiecare zi să studieze. Mai târziu a ajuns cercetător ştiinţific... Tatei i-a plăcut foarte mult de el. Era cu 11 ani şi jumătate mai mare decât mine. Era inginer, cercetător, deci era altceva! Ne-am căsătorit. Altă căsătorie care a durat şapte ani!

Cifră magică?

Da (râde). Şi cea de-a treia căsătorie, tot şapte ani a durat.

Să revenim la soţul numărul 2.

A fost o capacitate! A mers şi în Elveţia, la specialitate, a predat şi la Cambridge. De acolo mi-a adus cadou un Ford 2000. Nu prea exista în România o asemenea maşină, la vremea aceea. Taică-miu era cel mai fericit! Venea ginere-su să-l ia, în fiecare seară, de la spectacol. Soţul meu, din dorinţa de a-mi oferi totul, muncea îngrozitor de mult. Iar eu eram veşnic singură...

Până a apărut soţul cu numărul 3.

Da, Duru Costea, translator de limbă arabă şi limbă engleză. Cu "Ştefan Gheorghiu" am străbătut toată ţara în nişte condiţii fabuloase. Aşa m-am apropiat de cel de-al treilea soţ. Cel de-al doilea s-a dus la tatăl meu şi i-a spus să nu fie supărat că ne despărţim, pentru că Duru este un băiat extraordinar, că mă iubeşte. Şi dacă eu sunt mulţumită... În orice caz al treilea soţ a stat cu tata l-a spital, l-a îngrijit. El mi-a spus că tata a fost cu ochii după femei până îl ultima clipă. O asistentă a mărturisit chiar că domnul Giugaru e tare scump, că o ciupise de fund într-o dimineaţă...

Şi totuşi v-aţi despărţit şi de acesta.

Da. În 2001 soţul meu, cel de-al treilea, a fost numit ambasadorul României în Kuweit. Era imediat după Războiul din Golf şi nu a vrut să mă ia cu el acolo. Cunoşteam toţi piloţii de pe cursa România – Kuweit... După cinci ani tot nu se limpeziseră lucrurile. Cred că mult discutatul sindrom al Golfului pusese stăpânire şi pe el. Diferenţa de vârstă - de data asta, el era cu 11 ani mai mic decât mine - s-a văzut...
Toţi soţii mei au fost prieteni între ei. Îşi spuneau unul celuilalt să aibă grijă de mine. Am fost tare iubită...

Acum sunteţi singură?

Nu sunt singură niciodată, deşi îmi sunt suficientă. Locuiesc cu un domn pe nume Hurmuz, în casa lui. Am avut grijă de el cât a fost bolnav şi nu mă mai lasă să plec la mine acasă, unde nu mai am nici chiriaşi. E foarte important să ai pe cineva lângă tine. Îmi este bine...

De ce nu vă căsătoriţi?

Asta mi-ar mai trebui! Între mine şi domnul Hurmuz este o diferenţă de 20 de ani (râde).

Cine are mai mult?

El. Are 84. Am avut mai mare, am avut mai mic, acum el e mai mare... În orice caz domnul Hurmuz are doi băieţi care nu sunt însuraţi. Cum ar fi să se însoare tatăl lor?!

Coleg de bancă cu Zelea Codreanu

Multe lucruri nu se ştiu despre Alexandru Giugaru. De pildă că avea o voce superbă, fiind, de altfel, unul dintre fondatorii Operei Române. Sau că a fost coleg de bancă cu Zelea Codreanu. Sau, şi mai spectaculos, faptul că Josephine Baker i-a propus să plece împreună cu ea, după ce s-au cunoscut la Teatrul "Tănase". Artista venise cu un număr la teatrul de revistă şi s-a îndrăgostit lulea de Alexandru Giugaru. A cerut-o de soţie pe Silvia Dumitrescu Timică, iar actriţa l-a refuzat, deşi ţinea foarte mult la el. Motivul: şi-a iubit foarte mult soţul, iar după moartea acestuia nu a putut să mai treacă pragul mariajului. Acasă şi-a botezat fiica, pe Alexandrina, abia când aceasta avea doi ani şi jumătate. Îi era frică să nu răcească în cristelniţă şi să nu o piardă.

„Era prost de bun şi credul”

„Tata se lua mereu în serios, deşi uneori nu era cazul. Era prost de bun şi credul. A avut de furcă cu rubedeniile, dar cu străinii se purta minunat. Cu propria-i fiică n-a vorbit şapte ani, pe una dintre surorile sale nu a vrut s-o vadă o viaţă întreagă, fiindcă l-a minţit o dată... Ziarele vremii au vuit cum a fost jefuit Giugaru. Taică-miu îl dăduse afară pe şofer, iar acesta ca să se răzbune l-a jefuit... L-au prins, dar tata l-a iertat şi n-a făcut puşcărie. Mi-e dor de tata în toate ipostazele în care mi-l amintesc: de tata care m-a bătut, de tata care se dădea de ceasul morţii că am temperatură, de tata care se mândrea cu mine..."

"Dacă eu mor, voi fi sănătos!"

„Tata era atât de cochet, încât nu mă lăsa să mă apropii, să am grijă de el. Pentru a nu-l şoca, nu i-am spus că-i murise soţia, de cancer. Nu a ţinut niciodată regim. A murit la 89 de ani, în urma unui blocaj renal.. De când eram mică mi-a spus: «Dacă eu mor, voi fi sănătos!». Şi, într-adevăr, e foarte sănătos acolo unde este. Mi-a mai zis să nu port doliu, să nu bocesc”.

Sursă: JURNALUL NAŢIONAL

Titlul original: Alexandrina Giugaru: "Tata a avut nouă neveste"