Interviu cu dr. Dragoş Gheorghiu, iniţiatorul "experimentului Vădastra" (fragment)
 

Într-un sat obscur şi necăjit din Câmpia Dunării s-a desfăşurat, timp de zece ani (începând din 2000), un experiment unic în România , numit „experimentul Vădastra”. Proiectul, coordonat de dr. Dragoş Gheorghiu, de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, a beneficiat de o ilustră participare internaţională: Dr. Alex Gibson (Universitatea Bradford, Marea Britanie), dr. Richard Carlton (Universitatea Newcastle-upon-Tyne, Marea Britanie), dr. George Nash (Universitatea Bristol, Marea Britanie), dr. Kevin Andrews, dr. Roger Doonan si dr. Bruce Induni (Universitatea Bournemouth, Marea Britanie), dr. Armand Desbat (Centre National de la Recherche Scientifique, Lyon), dr. Ralph Rowlett (Universitatea Missouri – Columbia, SUA), Marc Vander Linden (Université Libre de Bruxelles). Experimentele de la Vadastra, desfasurate in cadru unui modern concept interactiv, denumit arheologie experimentala, au fost publicate in mai multe capitole din British Archaeological Reports si in diferite reviste europene de arheologie.

Lucian Vasilescu: Stimate domnule profesor Dragoş Gheorghiu, acum câţiva ani, când v-am cunoscut, de la dumneavoastră am auzit pentru prima dată termenul de "arheologie experimentală". Vă rog să-l definiţi şi pentru cititorii acestui dialog.
 

Dragoş Gheorghiu: Este destul e dificil sa gasesti o definitie care sa simplifice un subiect complex si in acelasi timp sa ii pastreze complexitatea. Cred ca cea mai completa si simpla definitie a arheologiei experimentale este cea a lui James R. Mathieu: aceea de "replica la obiecte, obiceiuri si procese din trecut". Arheologia experimentala este azi o sub-disciplina acceptata a arheologiei, dar care are inca in mediul academic o semnificatie usor ambigua, diferite persoane atribuindu-i diferite intelesuri. In general, studiile de arheologie experimentala incearca sa inteleaga tehnologiile populatiilor din trecut, si anume acele chaînes-opératories, adica etapele proceselor tehnologice.

Daca la inceput arheologia experimentala incerca sa reconstruiasca obiectele de maniera imitativa, azi aceasta perspectiva s-a mai schimbat, odata cu abordarile postmoderne (sau postprocesualiste). A aparut o alta categorie de experimente apartinand unei arheologii a experientialitatii. Initial, reactia fata de aceasta ramura a arheologiei experimentale a fost una de reject, dar in timp optica s-a schimbat si acest gen de abordare (implicand experienta personala a experimentatorului) este considerat la fel de important ca un experiment stiintific obiectiv, deoarece ne deschide porti nebanuite ale semnificatiilor trecutului.

În câteva rânduri am vizitat şi eu "cartierul general" al "experimentului Vădastra". Cum a început acesta (în anul 2000, dacă nu mă înşel) şi cum a evoluat în cei zece ani de existenţă?

- Am ajuns la Vadastra la invitatia d-lui Dr. Dragos Paul Aligica, si, desi initial intentionam sa lucrez aici doar un sezon, m-am intors in acel loc timp de un deceniu. Fascinatia pentru Vadastra a pornit de la peisaj (cel mai golas si incins peisaj pe care il vazusem pana atunci) si de la materialitatea lui (cele mai plastice argile de modelat). Un asemenea loc era perfect pentru experimentarea tehnologiilor arhaice de producere a ceramicii. La scara imensa a campiei dunarene am construit cuptoare pe masura, chiar daca ele erau inspirate din cultura Cucuteni iar nu din cele locale. O licenta care sper sa-mi fie iertata. De ce am ales acest subiect de studiu? Pentru ca doream sa inteleg productia "industriala" a unor culturi de la sfarsitul neoliticului din zona noastra geografica, in special pe cea a traditiei Cucuteni, care a avut o productie ceramica absolut extraordinara, iar experimentele cu cuptoare preistorice cu platforma perforata si doua camere erau destul de putine la acea data. Cuptoarele preistorice a caror temperatura poate depasi 1.000°C sunt piro-instrumente sofisticate, al caror design a infruntat timpul, fiind utilizate pana in perioada post-medievala. Platforma era sustinuta de un picior, rotund sau paralelipipedic, unele dintre ele avand perforatii la baza, pentru a permite circulatia flacarii in mod uniform pe sub platforma. Pot spune ca au fost primele "masini" din preistorie utilizand focul.
De aceea cuptoarele arhaice au atras atentia si d-lui dr. Alex Gibson (de la Universitatea din Bradford), unul dintre principalii experti din Anglia in ceramica veche, care a venit la Vadastra sa colaboreze cu mine pe acest subiect. Am invitat cu aceasta ocazie si un olar profesionist din satul Horezu, dl. Adrian Tambrea, si am incercat sa implic comunitatea din Vadastra in realizarea unei productii ceramice locale. In acest caz nu mai era vorba numai de un experiment arheologic, ci de o incercare de a revitaliza productia ceramica folclorica din sudul Olteniei, printr-o infuzie de tehnologie arhaica, predata satenilor, in special copiilor din sat.
Aceasta este partea sociala a experimentelor din Vadastra, si sunt fericit ca am putut sa contribui, chiar daca doar cu o infima cantitate, la renasterea unei identitati locale si a unui interes catre folclorul local. Acest subiect de implicare sociala nu face parte din nici un program de arheologie experimentala din lume... Urmatoarele experimente pe care le-am initiat au constat in reconstructia habitatului preistoric, respectiv in constructia de replici de locuinte, alese de aceasta data din culturile din zona.
In ultimii trei ani am realizat reconstructii subiective / artistice (dar bazate pe date stiintifice) la scara 1/1 ale paleo-peisajului natural si cultural al Vadastrei de la sfarsitul neoliticului (epoca calcolitica), ca modele de sensibilizare a perceptiei arheologilor atunci cand re-interpreteaza datele arheologice.
Echipa cu care lucrez de cinci ani de zile, si cu care am construit la Vadastra un intreg sat preistoric si un paleo-peisaj kilometric este formata din urmatorii artisti plastici: sculptorii Aurel Vlad, Marius si Stefania Stroe, si Catalin si Ileana Oancea. Am lucrat de asemenea cu pictorul Adrian Serbanescu, fiber-artist Daniela Frumusanu, art director Andreea Hasnas, ceramistii Ionel Cojocariu si Virginia Toma.

Haideţi să lămurim încă un lucru: la ce bun "să ne jucăm de-a trecutul"?
 

Cred ca este o sansa sa ne descoperim si sa descoperim unele chei pentru viitor.
Ma voi rezuma doar la doua aspecte ale experimentarii noastre la Vadastra: o re-constructie a unei identitati si re-descoperirea unui design ecologic.
In programul complex de familiarizare a comunitatii satesti cu experimentele noastre am insistat foarte mult asupra aspectului educational pe care il poate avea un experiment stiintific intr-o comunitate umana. Am printat brosuri de stiinta populara dar si pliante cu benzi desenate explicand procesul de modelare a vaselor ceramice, am transferat o lucrare de master de arta murala reprezentand modele ceramice din cultura Vadastra pe peretele caminului cultural, am organizat un muzeu satesc, apoi un atelier de ceramica. In final am incercat chiar constructia unui mic sat preistoric, cu scopul initierii unui turism participativ, care ar fi putut ajuta economic comunitatea locala.
Nu am reusit sa realizam fizic decat o mica parte din programul economic pe care ni l-am propus (adica un arheoparc), dar, in schimb, am reusit sa modelam mintile copiilor din sat, care si-au format o alta imagine asupra trecutului local si o alta identitate in raport cu locuitorii satelor invecinate. Faptul ca toti copiii din sat au trecut prin atelierul nostru de modelaj ceramic si au construit mici vase, animale sau jucarii de lut, utilizand forme si decoratii arhaice a fost o lectie practica de istorie locala pe care nu o vor uita niciodata.
Constructia satului preistoric a fost pentru toti participantii la experiment o lectie de tehnologie ecologica. S-a dorit cu aceasta ocazie ca in afara cercetarii experimentale a constructiilor traditionale sa se studieze si modul in care o comunitate rurala contemporana s-ar putea reintoarce la tehnicile ecologice traditionale de constructie, utilizand pamantul si resursele materiale locale.

Am întâlnit, la Vădastra, oameni de ştiinţă veniţi acolo din toate cele patru zări ale cunoaşterii. Cine sunt ei şi de ce s-or fi ostenit să bată drumul de la Universitaţile şi Institutele lor până la noi, în judeţul Olt, într-un sat necăjit din Câmpia Dunării?
 

Oamenii de stiinta care au venit la Vadastra au facut-o din pura curiozitate umana si stiintifica. Era prima invitatie pe care multi dintre ei o primeau in Europa de Est, la un tip de exprimente pe care (cel putin englezii care nu lucrau cu cuptoare cu doua camere) inca nu le facusera.
Apoi s-a intamplat cu ei ce s-a intamplat si cu mine dupa prima experimentare a spatiului Vadastrei: au revenit. Le-a placut sa lucreze cot la cot cu satenii si cu studentii, sa poarte discutii interminabile la crasmele satului despre socul cultural, calcolitic, tehnologii vechi, echipe de fotbal si cate si mai cate. In concluzie le-a placut suprarealismul satului romansesc, penduland intre arhaism si kitch-ul contemporan.
In zece ani am avut placerea de lucra cu arheologi, antropologi si artisti din Anglia, Finlanda, Belgia, Franta, Polonia, Germania si USA; am lucrat si coordonat masteranzi din Anglia si Polonia, am colaborat si publicat impreuna cu experti de la universitatile Bournemouth, Bradford, Bristol, CNRS, Missouri-Columbia sau Academia de Stiinte din Polonia.

În publicaţiile internaţionale de specialitate "experimentul Vădastra" a beneficiat de spaţii ample şi de comentarii elogioase. Cum stă treaba cu aşa-zisa "recunoaştere internă"?
 

Mi-e greu sa raspund la aceasta intrebare. Hai sa zicem ca a fost receptat neagresiv (cu o singura exceptie), si mai mult ignorat la nivel oficial, desi in tara fusese prezentat intr-o mare expozitie la Muzeul Natioal de Istorie, si publicat in revistele Secolul XX si Descopera.
Am fost curios sa urmaresc efectele proiectului asupra tinerei generatii: astfel am vazut cum a influentat activitatea de experimentare de la Iasi, cum a starnit interesul unor critici de arta si arhitecti pentru arhitectura de lut si cum a impresionat pe elevii din Ludus care l-au prezentat in extenso pe site-ul lor. Acum 4 ani am fost impresionat cand am intalnit la Vadastra o familie din Brasov care citise despre experimente in revista Descopera si hotarasera sa vina sa petreaca concediul cu noi. De atunci ne viziteaza in fiecare an si fetita a devenit ceramist. Pentru mine, vizitele anuale la Vadastra ale familiei Coman cantaresc mai mult decat vreo lauda intr-o foaie locala, fie ea si stiintifica.

Ştiu că, dincolo de aspectele ştiinţifice, aţi dorit şi v-aţi străduit ca proiectul coordonat de dumneavoastră să aibă impact (social, cultural, economic) şi asupra comunităţii locale din Vădastra. Aţi reuşit să-l induceţi?
 

Pana la un punct am reusit sa demonstrez ca este posibil sa se imbunatateasca conditia economica a unei comunitati in cazul in care stie si poate sa exploateze trecutul local. Desi la Vadastra am inceput sa lucram cu toti tinerii din sat, care au ajuns la un nivel mediu de realizare de obiecte ceramice, doar un singur individ a reusit sa depaseasca acest nivel si sa-si puna pe picioare o afacere serioasa. Este vorba despre dl. Ion Cococi, care in prezent este si instructor ceramist la scoala din Vadastra, si care, in urma educatiei tehnice si artistice primite in cadrul proiectelor de arheologie experimentala, a devenit mester popular profesionist, cu expozitii in toata Europa.

Cum dumneavoastră trăiţi atât în acum cât şi acum 7.000 de ani, spuneţi-mi cum se vede prezentul privit din neolitic? Dar neoliticul scrutat din prezent?
 

Cred ca lectia trecutului este una de revenire la valorile fundamentale ale existentei umane. Trecutul este o lectie de ecologie, de redescoperire a materialitatii si a spiritului lumii.
Din punct de vedere experiential, experimentarea "obiectelor, obiceiurilor si proceselor din trecut" mi-a imbogatit viata, mi-a oferit perspective noi asupra cunoasterii de sine.
Cred ca am raspuns prin aceasta si intrebarii de ce Apusul a fost interesat sa vina tocmai pana aici. Pentru ca a fost o experienta profund umana.

Citeste interviul integral in  Ziarul de Duminica