Pe la începutul lui 2004, când eram promovat de presa prahoveană, organizatori de evenimente culturale È™i alte personalităÈ›i drept un personaj care a trecut recent pragul uÈ™ii ce deschide lumea poeziei – deşi eu scriam mai multă proză decât poezii, am fost invitat să recit în deschiderea unui simpozion, la care actor in rol principal era un poet basarabean, al cărui nume nu-mi spunea nimic notabil. Un poet basarabean, însă român în tot corpul său. Asta aveam s-o aflu mai târziu.

Aveam 16 ani pe atunci È™i doream să plec pe alte meleguri, să mă stabilesc acolo, dearece credeam că È›ara asta, Românica mea, nu îmi poate oferi nimic. AÈ™a gândeam atunci, însă au trecut anii È™i eu mă regăsesc în continuare drept un menestrel ce colindă plaiul mioritic.

Acel basarabean, de la simpozion, cu suflet de roman, avea un vis. Un vis pe care il spunea mereu. Sa prinda clipa cand Romania se va uni intrutotul. Era basarabean in acte, era roman in suflet si priviri. Fratii lui romani erau si unii, si altii. Era printre ultimii unionisti, nostalgic poate, care la tot pasul spunea acest lucru. Poate ca din acest motiv nu a murit impacat. N-a apucat sa vada o alta unire, a unui popor despartit de niste linii numite granite. Un popor unit prin limba si istorie. Si traditii. O natie numita romana. Sa-l fi vazut cat suflet si durere punea in vorbele sale, cand vorbea despre aceasta unire! Care intarzie sa apara.

Pe undeva, faptul ca azi sunt mandru ca port sange de roman, ca sunt in Romania i se datoreaza. Pe undeva, cumva, el mi-a aratat cum sa-mi iubesc tara. De fapt, el ne-a aratat cum sa ne iubim tara. Un basarabean, cu sange de roman si cu aceeasi stramosi. Precum noi.

Azi,e pierdut prin alta lume. Poate mai buna. Poate ca acolo granitele au disparut de mult si unirea s-a infaptuit cu mult timp inainte de sosirea lui.

Cui ne-ai lasat maestre Grigore Vieru!?!

Sursă: Pinguinul.eu